Linkuri accesibilitate

Acord între Parlamentul European și Consiliul UE pentru Codruța Kovesi, procuror șef al Parchetului European


Laura Codruta Kovesi
Laura Codruta Kovesi

Negociatorii Parlamentului European și Consiliul UE au decis, pe 24 septembrie, ca Laura Codruța Kovesi să devină candidatul comun pentru funcția de procuror șef al Parchetului European.

Negocierile între Parlamentul European și Consiliu asupra noului procuror-șef al Parchetului European au avut loc începând din această primăvară. Echipa de negociere a Parlamentului a susținut-o pe doamna Kövesi pe toată durata negocierilor, în ciuda opoziției miniștrilor UE până de curând, se spune într-un comunicat de presă a Parlamentului.

Purtătorul de cuvânt al președinției finlandeze a UE a declarat pentru Europa Liberă că întâlnirea „a avut loc într-o atmosferă foarte pozitivă” și a adăugat că „negociatorii Consiliului au informat negociatorii din PE că acum Consiliul este gata să arate flexibilitate și să o sprijine pe doamna Kovesi pentru șefia EPPO. Pentru Consiliu, prioritatea este instituirea în timp util a EPPO. Negociatorii din Parlamentul European salută flexibilitatea manifestată de Consiliu și ambele echipe de negociatori vor trebui acum să vadă confirmarea acordului cu instituțiile lor respective.”

În urma acordului cu Consiliul de marți, președintele Comisiei pentru libertăți civile Juan Fernando López Aguilar (S&D, ES) ) a declarat: „Doamna Kövesi este alegerea perfectă pentru funcția de procuror-șef european. Are competențe profesionale desăvârșite. Mai mult, România nu deține pentru moment niciun post cheie la nivel european, iar doamna Kövesi va deveni una dintre femeile-lider ale Uniunii.”

„Suntem foarte bucuroși de faptul că doamna Kövesi va conduce noul Parchet European. Corespunde cel mai bine viziunii Parlamentului European pentru o instituție puternică și credibilă. Doamna Kövesi este deosebit de competentă, cu un palmares impresionant de realizări în lupta împotriva corupției cu o flexibilitate remarcabilă și mult curaj” a adăugat președintele Comisiei pentru control bugetar, Monika Hohlmeier (PPE, DE).

Vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile Maite Pagazaurtundúa (Renew, ES) a declarat: „Prin alegerea doamnei Kövesi în funcția de procuror-șef european, Parchetul European își va putea începe acum activitatea pentru a asigura mai multă siguranță și protecție cetățenilor. Noua instituție va avea un rol cheie în pedepsirea atacurilor la adresa intereselor financiare ale UE - numai infractorii vor fi neliniștiți în urma acestui acord.”

Statele membre o vor confirma oficial pe Kovesi în cadrul unei reuniuni a Consiliului din octombrie, în timp ce probabil că la Conferința președinților Parlamentului European, formată din președintele camerei și liderii grupurilor politice, se va confirma decizia în numele Parlamentului European în săptămânile următoare.

Kovesi a condus DNA până când a fost demisă anul trecut de guvernul PSD pentru presupusul abuz de putere.

Parchetul European (EPPO), care se așteaptă să fie operațional la sfârșitul anului 2020, va fi o instituție independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracțiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.


Până în acest moment, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului European. Cele cinci state care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda și Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.


Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg si va fi compus dintr-un procuror-șef și un colegiu de procurori din toate țările participante. Aceștia vor coordona investigațiile curente desfășurate de către procurorii delegați în fiecare stat participant.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG