Guvernul Orban este așteptat să anunțe în scurt timp nominalizarea oficială a comisarului european, însă din interiorul PNL se vorbește despre două numiri - Siegfried Mureșan, favorit la funcție, și Adina Vălean, europarlamentar din 2007 și soția lui Crin Antonescu, fostul lider PNL.
Liderul socialiștilor din PE, Iratxe García (reprezentantă a Spaniei) a avertizat-o pe Ursula von der Leyen, în cadrul unei discuții care a avut loc marți seara, că este vorba despre două aspecte care generează nemulțumire, potrivit politico.eu.
Socialiștii europeni reclamă faptul că echilibrul de gen promis de Ursula von der Leyen deja a fost destabilizat, pentru că Franța a înlocuit-o pe Sylvie Goulard cu un bărbat, Thierry Breton. În cazul în care ar fi acceptat Siegfried Mureșan comisarul din partea României, viitoarea Comisie Europeană ar avea 16 bărbați și doar 11 femei.
Dincolo de egalitatea de gen, socialiștii din PE, al doilea grup ca mărime din legislativul de la Bruxelles (după Popularii Europeni, de unde provine și von der Leyen), sunt nemulțumiți și de dezechilibrul politic din cadrul CE cauzat de schimbarea puterii de la București. Astfel, în locul unui comisar numit de PSD, România va fi reprezentată acum de un liberal, membru al Popularilor Europeni. Așadar, indiferent dacă va fi aleasă Adina Vălean, PPE, cel mai mare grup politic din PE, va câștiga teren în viitoarea Comisie von der Leyen, în detrimentul stângii.
Și Frans Timmermans, prim-vicepreședintele nominalizat în viitoarea CE, provenit de la socialiști, s-a arătat îngrijorat de balanța politică din interiorul executivului european, mai exact din ierarhia acestei instituții. Timmermans reclamă că numirea lui Valdis Dombrovskis ca vicepreședinte CE, (conservator, fost premier leton), va îndrepta spre dreapta balanța de putere din conducerea comisiei. Astfel, dintre Dombrovskis, Margrethe Vestager și Timmermans, doar ultimul este de stânga, la care s-ar mai adăuga și afilierea politică a lui von der Leyen.
Facebook Forum