Arhiva fostei Securității, mai precis o parte din această arhivă, este depozitată într-o fostă unitate militară din Popești Leordeni, lângă București. Este a treia arhivă ca volum din Europa, după cele din Germania și Polonia și conține sute de mii de dosare. Este, așa cum spune Germina Nagâț, fostă directoare a Direcției de Investigații, actualmente membră în Colegiul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), o ”sinistră carte de vizită a Securității”.
Se găsesc aici, depozitate pe rafturi, atent numerotate, sau în fișete metalice noi- nouțe, istorii îngrozitoare ale unor vieți distruse, ”dușmani ai poporului” care au înfundat puscăriile, de multe ori sfârșind acolo. Zecile de mii de dosare penale pe care Securitatea le-a făcut de-a lungul a 40 de ani românilor care cutezau să critice regimul comunist, pe ”marele său conducător”, să împrăștie manifeste, să asculte Radio Europa Liberă, sau să se plângă de condițiile mizere de trai, sunt cronica unui regim criminal, așa cum a fost el declarat oficial în 2006 de către fostul președinte al României, Traian Băsescu, într-un discurs ținut în fața Parlamentului.
În România au existat deținuți politici până în decembrie 1989, spune Germina Nagâț, nu au existat perioade de relaxare.
” Toată această hală este plină de cronici sinistre ale arestaților din motive politice. Noi nu avem dosare de Miliție, privind infracțiuni de drept comun. Ca unități arhivistice sunt în jur de 26.000 de cote, dar in fiecare cotă vorbim despre zeci de persoane, pentru că sunt loturi de arestați, nu toate sunt dosare individuale. Nu putem număra victimele prin simpla numărătoare a dosarelor. Asta este adevăratul portret al comunismului și îndreptățește încadrarea la regim criminal”.
Înșirate pe rafturi, cât vezi cu ochii, stau aliniate cele peste 1.300. 000 de dosare ale celor urmăriți de Securitate, care conțin, aproape fiecare, zeci de volume și care se completează uneori cu rolele de film. Nu toate dosarele s-au păstrat integral pe hârtie, multe au fost arse sau tocate chiar în zilele revoluției din 1989, dar există zeci de mii de cote care sunt doar pe microfilm.
Dosarele de urmărire informativă, așa numitele” DUI”-uri, sau dosarele de ”Obiectiv” merg până în 1989, ba chiar, spune Germina Nagât, ele se înmulțesc în ultimele două decenii ale regimului. ”E vorba de cetățeni obișnuiți, nevinovați care dau semne de interes pentru pentru lumea occidentală, care merg la biblioteci străine, scriu în străinătate, ascultă Europa Liberă. Orice gest care sugereză o oarecare îndepărtare de ideologia oficială sau orice critică la adresa situației din țară, te transformă într-un posibil urmărit. Dosarele penale si cele de urmărire informativă sunt diagnosticul regimului comunist și a relației pe care a avut-o cu propriii cetățeni”.
Un mecanism al terorii greu de imaginat în zilele noastre, mai ales de către tânăra generație, căreia îi este greu să înțeleagă că oamenii șușoteau în case cu perna pusă peste telefon, de teama de a nu fi ascultați, că se fererau de vecini, de colegii de serviciu sau chiar de rude, că vorbeau codat și că orice lucru, cât de inofensiv, te putea aduce în vizorul Securității. Brațul ei înarmat cu microfoane se strecura în dormitoare, în podul casei, la birou sau în apartamentul vecinului, ochii și urechile Securității erau peste tot. Există cazuri de familii dezmembrate, de oameni care au ajuns să-și repudieze persoane apropiate doar pentru a se feri de urmărirea Securității, explică Germina Nagâț.
”Sunt deceniile în care psihoza urmăririi a produs, după părerea mea, adevărate dezastre în comunitate. Toată lumea se temea de toată lumea, toată lumea știa că poate deveni o persoană urmărită sau chiar este urmărită. Nu e o exagerare să spunem că, la un moment dat, toată populația activă a României a intrat în vizorul Securității. Acest lucru a dus la disoluția țesutului social cu efecte îngrozitoare”.
Atât de îngrozitoare, încât nici la 30 de ani de la revoluție societatea nu și-a revenit complet și nu este vindecată de acele traume. Este suficient să intri în arhiva Securității de la Popești Leordeni ca să înțelegi de ce.
Deconspirarea Securității, după 30 de ani. Ce a mers și ce nu
Înființat în 1999, prin legea 187, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) are ca misiune să pună la dispoziția românilor dosarele întocmite de fosta Securitate și să deconspire informatorii și ofițerii Securității. CNSAS verifică din oficiu sau la cerere candidații la diverse poziții în stat, alese sau numite, începând cu președinții României, parlamentarii, miniștrii, magistrații și mulți alții, dar nu-i poate verifica din oficiu pe membrii corpului bisericesc, care au fost excluși din lege.
Modificarea legislativă din 2008, făcută în urma sesizării Curții Constituționale de către un fost colaborator al Securității, Dan Voiculescu, a încetinit și complicat munca CNSAS, nu doar pentru că fiecare constatare de colaborare cu Securitatea trebuie să meargă în instanță, care are ultimul cuvânt, dar și pentru că definiția colaborării cu Securitatea s-a schimbat. În același timp, din lege au fost excluși de la verificare fostele vârfuri ale partidului comunist, foștii prim-secretari sau orice persoană aparținând forurilor de conducere ale fostului PCR care s-au făcut vinovate de încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Deshiderea Arhivei a început să producă efecte reale de abia după decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din 2006 și după transferul efectiv al dosarelor, care a durat până în 2007. S-au predat atunci, tot la inițiativa fostului președinte Traian Băsescu, aproximativ 26 de kilometri de arhivă provenită de la Serviciul Român de Informații (SRI), dar multe dosare au rămas încă secretizate. De abia în 2019, ca urmare a presiunilor exercitate de istorici și societatea civilă, președintele Klaus Iohannis și șeful SRI, Eduard Hellvig, au decis să se predea și restul arhivei SRI către CNSAS. Este o operațiune care a început deja, primele camioane cu dosare au sosit acum două luni în curtea de la Popești Leordeni. Este vorba de alți zeci de km de dosare, care trebuie cercetate, cotate și arhivate. Pe de altă parte, timp de 30 de ani nu s-a predat nimic din alte două arhive importante, cea a Armatei și a Serviciului de Informații Externe, fosta DIE. Și după cum arată lucrurile nici nu există vreo intenție ca în viitor să fie predate.
În ce măsură deconspirarea Securității este un succes sau nu, continuă să fie o chestiune controversată la 30 de ani de la revoluție și la 20 de ani de la prima lege a CNSAS. La fel, înțelegerea rolului jucat de Securitate în perioada comunistă, implicarea ei în revoluția din 1989, precum și influența pe care continuă să o exercite în societate sunt probleme încă nelămurite pe deplin.
Facebook Forum