Studio special al „Actualității Românești”, Radio Europa Liberă, 21.12.1989, ora 17:00

„Este ora 17.02, la microfon, Ion Ioanid, cu buletinul de știri.

București. Pe străzile capitalei patrulează tancuri și se aud focuri de mitralieră. Agenția TASS relatează că oamenii fug în panică. Un corespondent al agenției de știri poloneze PAP relatează că în Piața Universității forțele armate au tras focuri de avertisment, încercând să-i împrăștie pe demonstranți. Potrivit postului de radio Praga, clădirea Comitetului central este păzită de tancuri. Același post de radio afirmă că forțele de securitate au folosit tunuri de apă și gaze lacrimogene împotriva demonstranților.

La mitingul oficial din Piața Palatului mulțimea a întrerupt cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu cu huiduieli, fluierături și țipete. Radio București a întrerupt pentru câteva minute transmisiunea în direct, reluând-o apoi la mijlocul unei fraze rostite de Ceaușescu. La încheierea mitingului unii din cei prezenți au dat foc portretelor lui Ceaușescu și pancartelor care le fuseseră date pentru adunarea din Piața Palatului, scandând lozinci ca de pildă „Jos Ceaușescu!”, „Libertate!” și „Fără violență!”.

Diplomații occidentali relatează că populația a demonstrat apoi în alte părți ale capitalei și au putut fi auzite explozii. Potrivit unui corespondent al agenției de știri sovietice TASS, exploziile ar fi fost provocate de grenade cu gaze lacrimogene folosite de forțele de securitate pentru a-i împrăștia pe demonstranți. Tot TASS relatează că mulțimi de oameni au demonstrat pe Bulevardul Magheru, scandând lozinci anti-Ceaușescu și că în diferite părți ale capitalei au avut loc ciocniri între forțele de securitate și manifestanți.

Timișoara. În pofida declarării stării de urgență în județul Timiș, mii de persoane au luat parte astăzi la de demonstrații antiguvernamentale. Potrivit unor relatări parvenite în Occident, mari grupuri de demonstranți s-au îndreptat astăzi spre centrul orașului, purtând drapelele naționale și scandând lozinci anti-Ceaușescu. Nu au fost semnalate acte de violență. Potrivit unor relatări anterioare, majoritatea forțelor de securitate au fost retrase din regiune după actele de violență de la sfârșitul săptămânii trecute.

Budapesta. Ministrul de externe maghiar Gyula Horn a relatat că guvernul de la Budapesta a decis abrogarea Tratatului de prietenie și cooperare din 1948 cu România, ca urmare a recentelor evenimente. La o conferință de presă Horn a mai declarat că, potrivit unor declarații credibile, în vestul României au loc ciocniri între forțele armate și cele ale securității. Se pare că unii soldați au refuzat să execute ordinele de a trage în demonstranți și s-au alăturat manifestanților. Horn a declarat totodată că potrivit declarațiilor deținute între o mie și două mii de persoane au fost ucise la Timișoara și în împrejurimi ca urmare a ciocnirilor dintre forțele securității și demonstranți.

Reacții est-europene la evenimentele din România. Ca urmare a situației din România, Cehoslovacia și-a rechemat ambasadorul de la București. Totodată, Václav Havel, candidat la președinția Cehoslovaciei, a declarat că în cazul în care va fi ales în funcția de șef al statului, va revoca toate decorațiile cehoslovace acordate președintelui Ceaușescu. Pe de altă parte, de la Praga se relatează că studenți la medicină intenționează să organizeze o acțiune de ajutorare a victimelor din România. Ei au apelat la populație să doneze medicamente, îmbrăcăminte, mâncare și pături. Inițiativa este sprijinită de Crucea roșie cehoslovacă și serviciul de salvări din Praga, care vor pune la dispoziție salvările și camioanele necesare pentru transportarea ajutoarelor până la granița cu România.

Adunarea de stat maghiară a apelat la Marea adunare națională și la guvernul român, cerându-le să oprească reprimarea sângeroasă a demonstrațiilor din țară și să ia măsuri împotriva celor răspunzători de aceste acte de violență.

Ministrul de externe maghiar Horn a relatat că Budapesta a discutat cu secretarul general al ONU, Javier Pérez de Cuéllar, despre posibilitatea convocării unei ședințe speciale a Consiliului de securitate, dedicate situației din România.

Liderul comunist ex-german, Gregor Gyse, a semnat o declarație împreună cu alte personalități proeminente ale conducerii est-germane, în care regimul Ceaușescu este acuzat de crimă.

Astăzi ziarele din Bulgaria publică protestele diverselor grupări din țară împotriva reprimării brutale a demonstrațiilor din România, precum și relatări privind manifestațiile care au avut loc în fața ambasadei României de la Sofia.

Berlinul răsăritean. Guvernul est-german și-a rechemat ambasadorul de la București în semn de protest față de reprimarea brutală a demonstrațiilor pașnice. Consiliul de miniștri est-german a condamnat reacția regimului Ceaușescu, a cerut oprirea imediată a reprimării violente a demonstrațiilor și respectarea de către București a obligațiilor asumate în baza semnării documentului final al Conferinței de la Helsinki.

Chișinău. Frontul popular din Moldova sovietică a dat publicității o declarație în care își exprimă compasiunea față de victimele represiunii din România. Se afirmă că cei căzuți la Timișoara sunt victimele lui Ceaușescu, dar în fața tiraniei oamenii trebuie să-și piardă frica.

Reacții occidentale la evenimentele din România. Președintele Franței, François Mitterrand, a afirmat că zilele președintelui Ceaușescu la conducerea țării sunt numărate, precizând însă că numai românii îl pot obliga pe Ceaușescu să demisioneze.

Cancelarul federal Helmut Kohl și-a exprimat profunda îngrijorare față de masacrul de la Timișoara. Totodată, el a criticat în termeni categorici odioasa tentativă a regimului Ceaușescu de a reprima lupta populației pentru libertate și democrație. Kohl a cerut guvernului de la București să renunțe imediat la forță și să inițieze un dialog cu cetățenii țării.

În semn de protest față de reprimarea sângeroasă a demonstrațiilor din România, Comunitatea Europeană a rupt relațiile cu Bucureștiul. Totodată, organizația europeană și-a exprimat dorința de a sprijini activ trecerea României spre pluralism politic și economic.

Italia și-a rechemat ambasadorul de la București pentru consultări.

Stimați ascultători, vă informăm că începând de la această oră și până mâine dimineața la ora 4.00 postul nostru de radio va transmite emisiuni speciale în care vă vom ține la curent cu evoluția evenimentelor din țară și cu reacțiile internaționale. La ora 5.00 dimineața vom continua transmiterea acestor emisiuni speciale, până la ora 10.00.

Dragi ascultători, acestea au fost ultimele știri, redactate de Edelina Stoian și Ileana Giurchescu. Următorul buletin îl veți putea asculta la ora 18.00.

Aici e Radio Europa Liberă!

***

Emil Hurezeanu: Stimați ascultători din România, începând din acest moment începem un program special care va continua în cursul serii, în tot cursul nopții și mâine dimineața. Întregul program este dedicat evenimentelor din România.

În acest moment în emisiunea care se transmite în direct îi avem ca invitați pe Nicolae Stroiescu Stânișoară, directorul postului de Radio Europa Liberă, și pe Niculae Constantin Munteanu.

În afara știrilor care curg non-stop, în afara reacțiilor internaționale, dar în primul rând în afara informațiilor care vin de la București și din alte orașe ale țării, vom avea alte comentarii, alte reacții, în funcția de ritmul în care ele ne parvin.

Niculae Constantin Munteanu: Emil Hurezeanu, chiar în acest moment am primit următoarea știre. Conform agenției de știri TASS, un mare număr de tancuri, camioane transportând soldați și mașini de pompieri, se concentrează în centrul Bucureștiului. Agenția TASS arată că miliția a eșuat în încercarea ei de a împiedica ca și mai mulți oameni să pătrundă în Piața Republicii. Conform aceleiași agenții, numărul demonstranților era la orele 16.30 erau de câteva mii și ei scandau: „Jos cu dictatura!” și „Libertate!”.

Emil Hurezeanu: Există o informație și mai recentă în privința numărului demonstranților.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Da, sigur, din cercuri diplomatice de la București se știe că numărul se ridică la circa 50 de mii de demonstranți, ei sunt adunați în centrul Bucureștiului. Armata, mai bine zis forțele de securitate sunt prezente. În unele cazuri s-a tras, în altele – nu. S-au folosit de data aceasta gaze lacrimogene, iar demonstranții strigau: „Armata e cu noi!”, „Armata e cu noi!”.

Niculae Constantin Munteanu: O știre asemănătoare a fost transmisă și de postul de radio Praga, care arată că în centrul capitalei au apărut de asemenea tancuri și se aud focuri de armă automate din mai multe puncte ale orașului. Radio Praga susține că numărul demonstranților crește mereu. Se spune de asemenea să miliția a făcut uz de gaze lacrimogene, grenade de fum, tunuri cu apă. Conform unei corespondențe diplomatice occidentale, numărul demonstraților oscilează, crește se pare, din câte se spune.

Emil Hurezeanu: O informație transmisă inițial la ora 16.40 de către postul de radio de la Praga, al Cehoslovaciei, este vorba despre următoarea situație: Comitetul central al Partidului Comunist român este păzit în continuare de tancuri și de trupe.

Niculae Constantin Munteanu: De la Budapesta, agenția FPI relatează că demonstranții din România au sfidat miliția și armata, ridicându-se într-un val de revolte ce a cuprins mai multe orașe din țară și s-a soldat cu mii de victime.

Gazeta Wyborcza, organul Solidarității din Polonia, a scris astăzi că protestele din ultimele cinci zile din România s-au extins de la Timișoara la Brașov, Iași, Sibiu, Bistrița, Giurgiu, Curtici, Călărași, Constanța și Arad.

Emil Hurezeanu: În cursul acestei zile am fost informați prin telefon că la Sibiu s-au auzit focuri de armă. Demonstrații au loc de asemenea la Arad, unde, potrivit unor martori oculari care ar fi comunicat telefonic în această zi, în ultimele ore în Occident, ar fi declanșată o grevă generală.

Frontiera cu România române închisă. Pasagerii unui tren care a sosit de la Varșovia joi, după ce au trecut prin România, au relatat că la fiecare compartiment sunt postați câte doi milițieni, care îi împiedicau pe călători să coboare sau să se urce în tren.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: În privința Aradului, am putut vorbi cu un martor ocular care a spus că duminică a fost o demonstrație la Arad, pe care forțele de securitate au reușit după câtva timp să o împrăștie. Ce s-a întâmplat în continuare – va trebui să urmărim.

Niculae Constantin Munteanu: Pasagerii polonezi sosiți în România au relatat că în gări au văzut și auzit demonstranți, care strigau în timp ce miliția și securitatea căutau să-i împiedice. Mai mulți demonstranți răniți și bandajați la cap erau ridicați de milițieni.

Emil Hurezeanu: Radioul iugoslav a anunțat că manifestațiile din România s-au extins în orașele și satele din jurul orașului Timișoara. Agenția Tanjug a anunțat joi că Agerpressul a început să transmită lungi mesaje de pretins sprijin la adresa lui Ceaușescu trimise de organele de stat, numindu-l pe acesta „vulturul Carpaților” și „soarele comunismului românesc”.

Niculae Constantin Munteanu: În schimb, Ministerul de externe de la București a refuzat să primească o serie de diplomați care veneau să protesteze împotriva procedeelor aplicate de regimul Ceaușescu împotriva demonstranților. Este un procedeu cu totul neuzitat.

Emil Hurezeanu: Deși la Timișoara a fost instaurată starea de necesitate, demonstrațiile continuă în acest oraș. Mii de timișoreni au participat și astăzi în proteste antiguvernamentale, împotriva dictaturii Ceaușescu. Potrivit unor relatări făcute de martori oculari astăzi la prânz și în cursul după-amiezii posturilor de radio și de televiziune din Iugoslavia, s-au semnalat numeroase cazuri de fraternizare între reprezentanți ai armatei cu demonstranții.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Ca să nu uităm Bucureștiul, să nu-i uităm pe studenți, au existat anumite manifestări de rezistență, de opoziție la Facultatea de politehnică din București din ultimele zile.

Niculae Constantin Munteanu: Tragedia românească este pe toate telescriptoarele, pe toate buletinele de știri din lumea întreagă. Iată, de la Viena, agenția Associated Press relatează că demonstrațiile împotriva lui Nicolae Ceaușescu s-au răspândit astăzi în București, unde mulțimea a strigat „Jos Ceaușescu!” și s-au auzit explozii. Surse diplomatice din București au confirmat exploziile produse pe străzile capitalei. În timpul nopții au avut loc noi demonstrații anti-guvernamentale și la Timișoara. Soldații însă au refuzat să tragă în mulțime și se pare că unii au fost executați public, după cum informează mediile din Iugoslavia, citând martori oculari din România.

O sursă diplomatică occidentală de la București a declarat Agenției Associated Press de la Budapesta că Ceaușescu a fost huiduit la un miting oficial convocat în sprijinul său, dar care s-a transformat într-o manifestațiile împotriva sa. Discursul lui Ceaușescu a fost întrerupt timp de circa trei minute la radio și la televiziune. Pe străzile Bucureștiului demonstranții strigau „Libertate!”, „Timișoara!, Timișoara!” și „Jos cu Ceaușescu!”. La o oră după începerea cuvântării lui Ceaușescu pe străzi au răsunat patru explozii și s-a auzit îndemnul „Fără violență!”, „Fără violență!”.

Emil Hurezeanu: Ulterior s-a confirmat că cele patru explozii erau datorate gazelor lacrimogene de care forțele de intervenție ale Securității începuseră să facă caz.

Actuala întorsătură a lucrurilor, dramatică, de la București a pornit de fapt de la un miting oficial pe care regimul l-a înscenat astăzi în Piața Palatului. Șerban Orăscu:

Șerban Orăscu: Aș zice că Ceaușescu a înregistrat azi dimineață cel mai mare eșec din îndelungata lui carieră politică. Se poate spune însă că a și căutat acest eșec. Nimeni nu-l obliga să convoace în actualele împrejurări un miting în Piața Palatului. Și atunci, am încercat să-mi explic ideea aceasta fatală de a convoca un mare miting de sprijin în centrul Bucureștiului, în momentele actuale când, se știe bine, o țară întreagă, cu excepția unor securiști și a unor cozi de topor, se ridică cu mic, cu mare împotriva tiranului.

Sunt cel puțin două motive care au determinat această imprudență. Mai întâi, Ceaușescu a vrut să demonstreze cât este de iubit și în momentul de față. În al doilea rând văd în asta o consecință a practicii serviciilor de securitate prezidențiale de a-l informa pe Ceaușescu din ordin așa cum îi place lui să fie informat. Sunt convins că securiștii de serviciu l-au consultat pe președinte care este starea de spirit în țară, dar cum nu au voie să-i spună adevărul, i-au spus desigur că este foarte iubit și așa mai departe, și așa mai departe. Și s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

Consecința: Ceaușescu a ținut, între altele, cea mai scurtă cuvântare din cariera lui politică. Se știe că el totdeauna vorbește cu orele. De data aceasta cuvântarea lui a ținut 10 minute. Este evident că a fost un factor obiectiv foarte puternic care a determinat acest lucru. În plus, la mijlocul cuvântării, cum cred că s-a și amintit, a intervenit o întrerupere, relatată imediat de agențiile de presă. Deci, nu mai suntem la Timișoara, care este un oraș, din păcate, izolat, ci suntem la București unde informațiile, totuși, reverberează.

Emil Hurezeanu: Și unde starea de urgență a fost instaurată de populația Bucureștiului împotriva regimul Ceaușescu.

Șerban Orescu: Este foarte exact. De altfel, vocea lui Ceaușescu, deși transmisă prin megafon, se poate auzi foarte bine, a fost înăbușită de zecile de mii de oameni înhămați pentru a aduce conducătorului un suprem omagiu, dar care de data aceasta s-au comportat cu totul altfel, după modelul timișorenilor.

De altfel, de la bun început, după cum se pare, distribuirea obișnuitului material, cum i se spune în limbajul de partid, adică a stegulețelor și tablourilor lui Ceaușescu și a soției lui a mers foarte prost. Oamenii, după cum relatau agențiile de presă, au început să le rupă. E clar că situația amenința să scape de dimineață din frâu. Numai că oamenii partidului, așa cum îi știm, nu s-au dat bătut. Ceaușescu a vorbit, dar mai înțelept era dacă ar fi tăcut. S-a văzut foarte bine azi dimineața că nu se mai bucură în țară de nicio autoritate, nu-i mai rămâne decât să tragă consecințele.

Baia de sânge de la Timișoara și-a arătat influența. Oamenii nu mai vor să știe de tiranul roșu care a făcut mii de victime. El, e sigur asta, își propune totuși să trimită poate pe lumea cealaltă ca spion și huligan pe toți cei care i se opun. Ceaușescu a încercat de altfel astăzi, în puținele minute când a fost lăsat să vorbească, să-i cumpere pe români, că doar-doar i-ar împăca. A promis de pildă majorarea salariului minim – ca și cum în România ar mai exista un salariu minim. Toată lumea știe că de când cu introducerea sistemului de plată în acord global, salariul minim a fost desființat. Nu poți majora ce nu există. Majorarea salariului minim este o gogoriță. A mai promis majorarea pensiilor, majorarea lefurilor, majorarea ajutoarelor pentru copii. Totul e dispus acum tiranul să majoreze, numai și numai să nu-l izgonească românii acolo unde merită.

Dar se pare că poporul nostru a înțeles că „acum ori niciodată”, vorba lui Andrei Mureșeanu, poate și trebuie să-și croiască o altă soartă.

Bucureștiul, după informațiile care ne parvin, urmează pilda glorioasă a Timișoarei. „Timișoara!, Timișoara!” s-a scandat astăzi la București, numele orașului martir transformat de ceaușești într-un nou Beirut. După care bucureștenii au adăugat, ca să-i fie conducătorului și mai savuros, „Jos Ceaușescu!” și „Libertate!”. Niciodată, se poate spune, nu a fost Ceaușescu mai periclitat ca azi.

În vestul țării militarii fraternizează cu poporul, protestele se generalizează în țară. Simpatii internaționale copleșitoare, inclusiv din Uniunea Sovietică, pentru poporul român. Asta, în timp ce la București un tiran din ce în ce mai izolat se luptă pentru putere împotriva tuturor.

Deci, nu de socialism i-ai fi aminte lui, neînfricatului, dacă în joc nu ar fi puterea, moșia pe care el o pregătește de mulți ani pentru ai lui. Desigur că Ceaușescu nu se lasă cu una-cu două de putere. Cetățenii Bucureștiului au prilejul și ei să cunoască în aceste ore dramatice adevărata-i față: asupra demonstranților ceaușeștii încearcă și la București metodele de la Timișoara. O luptă decisivă pare să se fi încins între ceaușești pe de o parte, sprijiniți de marii profitori ai regimului, și poporul român neînarmat. Această luptă nu se poate termina altfel decât prin victoria totală a poporului.

Emil Hurezeanu: Continuăm să primim informații. Citând agenția Tanjug, agenția Reuters transmite de la Belgrad că la Timișoara în continuare grupuri de soldați se alătură demonstranților antiguvernamentali. Agenția de la Belgrad citează la rându-i studenți sirieni care au sosit de la Timișoara în orașul iugoslav de graniță Vârșeț. Ei spun că demonstrațiile au continuat în această dimineață, în ciuda stării de urgență și a interdicției întrunirilor publice impusă în regiunea de vest a României. Deci, se confirmă cele spune mai înainte. Studenții care au sosit în Iugoslavia au confirmat știrea anterioară conform căreia nu s-au mai auzit împușcături la Timișoara.

Și agenția TASS revine cu o informație, citez: „Zilele și orele care vin vor arăta dacă sfârșitul represiunii de la Timișoara este o concesie tactică față de opinia publică mondială sau o păsuire înainte de noi conflicte”. Agenția citează mai mulți pasageri, sosiți cu trenul de la București, care au spus că au văzut convoaie de vehicule militare îndreptându-se spre Timișoara. Dacă este adevărat, scrie Tanjug, aceasta ar însemna că conducerea regimului a decis „să pacifice” în continuare situația cu ajutorul armatei.

Nicolae Stroiescu Stânișoară, se vorbește mereu în aceste informații despre rolul trupelor de intervenție. Am vorbit și în emisiunea de ieri noapte, vorbește în continuare Radio Ungaria despre posibile confruntări existențe la un moment dat chiar între trupele armatei propriu-zise, subordonate Ministerului forțelor apărării naționale, și trupele de intervenție cu caracter special ale Securității. În ce măsură putem, la această oră, pe baza informațiilor pe care le deținem, să discutăm acest subiect – rolul armatei în aceste momente în reprimarea demonstrațiilor de la București și din întreaga țară?

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Eu aș zice că indiferent de noianul informațiilor care încă sunt fragmentare, ar fi bine să ne referim și la situația fundamentală, și anume – armata este una dintre instituțiile tradiționale ale unei țări. Pe de altă parte, știm și din experiența altor țări că între armată și sistemele totalitare, între armată și forțele de securitate a existat întotdeauna cel puțin o tensiune. Chiar și în Germania nazistă – între Wehrmacht, Gestapo, SS și alte formațiuni. Se știe că au fost etape de grave încordare între cele două, când forțele acestea politice și de securitate au încercat să scoată pur și simplu din viața politică și tradițională a țării Wehrmacht-ul, armata tradițională.

Este normal ca o armată să practice de-a lungul timpului anumite tradiții care corespund continuității țării respective. Forțele acestea de securitate sunt cele care au fost doctrinate prin excelență, deci supuse influenței sistemului și modelului străin în cea mai mare măsură. Asta nu înseamnă că armata noastră nu a suferit și ea, la nivelul ei superior, influența și controlul partidului și a regimului lui Ceaușescu. Dar, cum am spus, există o anumită continuitate, un fel de fluviu subteran, care nu poate fi niciodată sugrumat. Și în sensul acesta armata a reprezentat, și în alte țări, un element de echilibru pentru, eventual, restaurarea democrației.

Să dăm momentul chiar și în Turcia – în anumite momente când se aluneca spre un sistem extremist sau anarhic, armata intervenea și pentru câtva timp juca un rol mai important ca pe urmă să se retragă și să facă loc instituțiilor populare.

Armata are rădăcini în popor, armata nu este izolată de popor, așa cum sunt izolați securiștii, care, luptând împotriva intereselor poporului, fiind în vârful acestei lupte împotriva poporului, au un sentiment de înstrăinare, sunt conspiratori împotriva poporului. Soldații nu sunt conspiratori împotriva poporului. Așa că, fără a avea elemente cele mai noi ale paralelogramului de forțe morale și politice din această, am putea s-o numim, răzmeriță din România, putem conta că în armată va învinge până la urmă spiritul românesc, tradițiile fundamentale, o anumită înțelepciune de care Ceaușescu a înstrăinat total conducerea țării noastre și o anumită lealitate față de popor.

Șerban Orescu: Este interesant că în cursul acestei veri, un fost general important sovietic, care e ieșit la pensie, care a fost comandantul adjunct al trupelor sovietice de intervenție în Cehoslovacia s-a referit la reformele democratice din Uniunea Sovietică și la rolul armatei într-un stat socialist democratizat. Și a salutat era nouă Gorbaciov în cuvintele: „Ne-am săturat ca noi, generalii, să fim comandați de securitate. Este o fericire pentru armata sovietică dacă ea va ajunge să fie pusă sub controlul unei comisii de specialitate a Sovietului suprem, așa cum se întâmplă în lumea civilizată și în lumea democratică”.

Am convingerea că armata română, care suferă atât în privința dotării, cât și în privința nivelului ei de subzistență foarte redus din cauza crizei din România, am convingerea că armata română, în momentul în care va depăși rezistența opusă, probabil, de câțiva comandați înfeudați ceaușiștilor, se va alinia poporului român. Pentru că nu poți să concep că în actuala conjunctură, când ceaușeștii îndreaptă țara spre o răzmeriță, cum ați spus Dumneavoastră, domnule Stroescu, însă eu aș zice termenul modern – spre un război civil, fără a pregeta, nu pot concepe că armata română se va situa în această conjunctură istorică de partea regimului Ceaușescu. Asta ar însemna să voteze pentru distrugerea poporului român, pentru izolarea definitivă a țării și să înscrie cea mai rușinoasă pagină din istoria țării noastre. Nu pot să cred că armata română va face acest lucru.

Emil Hurezeanu: Dați-mi voie să fac și eu o mărturisire personală. Am fost soldat și eu, în urmă cu 15 ani, într-un batalion de vânători de munte din Transilvania de sud. Așa cum i-am cunoscut pe ofițeri, pe subofițeri, inclusiv pe comandantul statului major și pe comandantul de batalion, dați-mi voie să cred și să fiu convins că acești oameni pe care, repet, i-am cunoscut și am făcut armata împreună, n-ar fi capabili niciodată, absolut niciodată, să slujească o dictatură împotriva poporului.

Ascultăm acum un apel pe care un fost ofițer, un fost procuror militar din trupele de grăniceri îl adresează în mod direct forțelor armate din România.

„Sunt doctorul Vasile Vevluțar. Frați ostași ai armatei române! Vă vorbesc în calitate de fost ofiţer de grăniceri, în calitate de fost procuror militar pe sectorul de frontieră cu Ungaria şi Uniunea Sovietică. În prezent vă vorbesc în calitate de preşedinte al Comitetului român pentru drepturile omului, filiala Ungaria. Comitetul român pentru drepturile omului adresează următorul apel:

Frați ostaşi! De-a lungul milenarei şi zbuciumatei noastre istorii, armata româna s-a acoperit de glorie şi vitejie. Frați ostaşi, trebuie să o ştiţi! Slujiţi o dictatură înrăită, slujiţi un despot nevrednic a purta nume românesc, slujiți un călău sadic care are mâinile şi cunoştinţa stropită cu sângele propriului popor.

Prieteni ostaşi, indiferent că purtați rangul de soldat, de gradat, de subofiţer, de ofiţer sau general, nu aveţi dreptul să uitaţi că voi înşivă sunteţi fii ai ţăranului român, ai muncitorului român. Nicicând armata română nu a fost folosită împotriva părinţilor, fraţilor, mamelor şi copiilor ei. Manifestaţi clarviziune şi discernământ la înălţimea rangului şi vârstei ce le aveţi!

Ați jurat cu mâna dreaptă pe tricolorul patriei să apăraţi poporul român şi nu interesele meschine şi murdare ale familiei dictatoriale. Nu vă ucideți fraţii care îşi cer pe cale paşnică cele mai elementare drepturi şi libertăţi umane!

Fraţi soldaţi, gradaţi, subofiţeri şi ofiţeri şi generali! Refuzaţi să executați dispozițiile criminale ale regimului dictatorial, impus de doctrina comunistă! A nu executa ordinele de a trage în oameni, în fraţii noştri înseamnă suprema dovadă de cel mai arzător și înălțător patriotism. Aceasta este adevărata dragoste de ţara şi nație!

Judecata dreaptă şi imparţială a istoriei nu o să va ierte. Refuzaţi să mai apăraţi dictatura şi teroarea comunista instaurată de cel mai înrăit și neîmpăcat duşman al fiinţei şi valorilor umane, Ceauşescu!

Fiţi la înălţimea ostaşului din 1907! Acesta a refuzat să întoarcă arma contra ţăranului răsculat. Cu preţul vieţii şi al morţii, urmaţi exemplul ostaşului anului 1907. Niciodată în istorie să nu se mai repete tragedia de la Timişoara! Fiţi apărătorii poporului român şi nu asasinii lui!

Profesoara Doina Cornea, poeţii Ana Blandiana, Dan Deșliu, Mircea Dinescu şi alţii s-au opus şi se opun cu toată energia contra întunericului comunist. Preotul reformat László Tőkés, simbol al luptei împotriva comunismului, simbol al bărbăţiei şi al curajului, simbol al demnităţii cu toată opresiunea şi cu toată represiunea care a fost dezlănţuită împotriva lui, continuă lupta. Nu îngenunchează!

Fraţi ostaşi de toate armele şi specialităţile! Nu uitaţi nicio clipă că aparţineţi poporului român! Nu uitaţi cerinţele sacre ale jurământului militar depus cu inima pe stindardul de lupta al poporului! Aţi jurat credinţa până la moarte poporului ai cărui copii sunteţi.

Ostaşi români, voi sunteţi braţul înarmat al poporului! Apăraţi cu preţul vieţii poporul! Frați ostaşi, indiferent de armă şi de specialitate, conştiinţa de neam şi de limbă, cu îndatoriile sfinte ale jurământului militar, vă cer să treceți imediat de partea poporului român – oropsit, chinuit şi îngenunchiat, terorizat şi apoi ucis.

Fraţi ostaşi, un singur gând trebuie să vă stăpânească conştiinţele şi suflarea: salvarea patriei din ghearele roşii ale dictaturii şi teroarei comuniste. Ostaşi români, refuzaţi să vă ucideţi copiii şi frații, surorile, mamele şi taţii! Ostaşi români, nu trageţi în fiii şi fiicele României! Ostaşi români, apăraţi viteazul popor român!

În numele Comitetului român pentru drepturile omului, semnează doctor Vasile Vetluța, doctor Sebastian Voicu, Ecaterina Pridbacinschi, inginer Tudoran Olimpia, reporter radio Horvath Belo”.

***

Niculae Constantin Munteanu: Stimați ascultători, în urmă cu câteva minute am primit următoarea știre. Radio Budapesta a informat că un medic de la un spital din Timișoara a comunicat telefonic în Ungaria că răniții români au nevoie de ajutoare medicale. Mesajul a fost transmis Crucii roșii maghiare. S-a aflat de asemenea că trupele, probabil e vorba despre trupele românești, au confiscat rezervele de sânge din spitale și medicamentele, astfel încât pacienții nu pot fi tratați. Medicul care a telefonat în Ungaria a mai informat că securitatea a arestat patru medici în timpul nopții, iar o mașină a salvării a spitalului a fost distrusă.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Un martor ocular m-a chemat la telefon acum câteva ore, un martor ocular a celor ce s-a întâmplat la Timișoara, și mi-a spus că de la un moment dat încolo Securitatea a interzis internarea răniților grav în spital, spunând că se va ocupa Securitatea de ei. În timpul nopții, Securitatea a tras împotriva unor ambulanțe, care nu se supuneau, probabil, acestei reguli și transportau oamenii în pericol de moarte la spitale.

Emil Hurezeanu: Există însă și informații, din fericire, care fac excepție de la acest tratament, încurajatoare. Potrivit unor declarații ale ministrului maghiar de externe Horn, care deține informațiile respective, la rândul lui, din surse demne de încredere, au loc ciocniri între trupele românești de securitate și armată. Soldații au refuzat să tragă în demonstranți și s-au alăturat protestelor.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Pentru că ai făcut o mărturisire, Emil Hurezeanu, să spun și eu ceva ce mi s-a întâmplat sub comunism, sunt zeci de ani de atunci. Mă găseam întâmplător într-o discuție cu un plutonier și un ofițer mai tânăr care, însă, era într-o oarecare măsură un fel de ofițer politic. Și găsindu-ne în această discuție, la un moment dat plutonierul a zis: „Pe Dumnezeul meu!”, vrând să sublinieze adevărul unei afirmații făcute anterior. La care ofițerașul politic i-a spus: „Dumneata crezi în Dumnezeu?”. Iar plutonierul acesta, acest ostaș român ridicat la gradul de plutonier i-a răspuns: „Eu știu că există oameni fără Dumnezeu, dar eu am un Dumnezeu!”.

Niculae Constantin Munteanu: Ceea ce mi se pare îngrozitor este că în România acum mor oameni, cad oameni secerați de gloanțe. E un lucru de neînțeles, cu atât mai mult cu cât și la Timișoara, dar se pare că și astăzi la București, miile de demonstranți au strigat mereu: „Fără violență!”, „Fără violență!”, „Fără violență!”. Și ei trag. Cum vă puteți explica Dumneavoastră acest lucru? Cum vă puteți explica răspunsul cu violență la îndemnul de neviolență?

Șerban Orescu: Ce mai așteaptă această dictatură, această dictatură odioasă care este de fapt o bandă de gangsteri organizată după modelul mafiot, fără niciun fel de lege morală, desprinsă complet de realitatea țării? Ce mai așteaptă? Este izolată absolut definitiv și complet de comunitatea internațională. Acum, în mod sângeros din nefericire, are dovada izolării de către propriul popor. Ce mai așteaptă?

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Cred că recurgerea la violență este semnul că a pierdut total nu numai controlul și autocontrolul, dar a pierdut, ca să vorbim în termeni sportivi, partida. Pentru că în epoca noastră, cu toate că comunismul este pornit de la violență, e în fond un sistem bazat pe teroare, în toate celelalte țări socialiste în ultimii ani recurgerea la violență a fost exclusă, pentru că în raport cu evoluția actuală din Europa este așa de evident că nu se poate rezolva nicio problemă prin violență, încât recurgerea aceasta la violență este marea, marea neputință.

Niculae Constantin Munteanu: De ce? De ce, atunci când românul e blând? Armata e formată din români, în Securitate sunt tot români, miliția e alcătuită din români – de ce această violență? Cum se poate trage cu arma în bărbați, în femei, în copii, în oameni bătrâni? Cum pot fi striviți bătrânii, care nu pot fugi, pe străzile Timișoarei cu tancurile? Cum vă explicați această nebunie, această intrare în delir într-o țară care de atâta vreme îndură la nesfârșit toate câte i le-au făcut această epocă a lui Ceaușescu?

Emil Hurezeanu: Am vorbit astăzi dimineață cu oameni din Sibiu. Și eu sunt sibian, am numere de telefon, cunosc o mulțime de lume la Sibiu. Am fost informat că acolo se trag focuri și că există tulburări grave. Cunosc bine acest oraș. Între altele, Sibiul este a doua garnizoană importantă a României. Acolo sunt școli militare de ofițeri, ceea ce este foarte important – adică tineri care se pregătesc să devină ofițerii de mâine ai armatei. La Sibiu, primul secretar este Nicu Ceaușescu, fiul odiosului dictator de la București. Nicu Ceaușescu, conform legilor în vigoare, este și comandantul forțelor județene ale armatei.

Este, probabil, de dorit ca ofițerii superiori de la Sibiu, comandanții acestor școli militare de elită ale armatei române – dintotdeauna, nu numai din ultimii ani de comunism – să-și asume cu multă responsabilitate îndatoririle pe care le au: în primul rând față de poporul român și în al doilea rând față de contingentele de viitori ofițeri ai țării.

Dacă acești viitori ofițeri ai țării, astăzi elevi de școală militară, au fost obligați astăzi să tragă la Sibiu în popor, conștiința lor va fi pătată pentru totdeauna. Ei reprezintă, într-un fel, viitorul armatei române, viitorul corpurilor ofițerilor. Va fi o rană greu de vindecat.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Da, violența care s-a produs astăzi în România este combinația, cu siguranță, între, pe de o parte, absolutismul politic însetat de putere, care, prin definiție recurge la forță și lașitatea anumitor niveluri sub stăpânul absolut, care nu înțeleg să-și exercite propriul lor control asupra conștiinței lor. Aici este cheia problemei. Conștiința individuală și socială care a început să se manifeste în România nu poate să se izoleze de evoluția generală morală din Europa răsăriteană. Ori, militarii sunt și ei parte a acestei conștiințe.

Niculae Constantin Munteanu: Prieteni, suntem asaltați de mesaje de tot felul care ne vin, mesaje de solidaritate, mesaje de indignare din toate părțile, pe toate căile, de peste tot.

Colegul Victor Moroșan, aflat în momentul de față în Elveția, a primit ieri un mesaj, foarte important, scris de un grup de intelectuali. Un mesaj pe care Victor Moroșan ni-l va citi imediat.

Victor Eskenasy Moroșan: Mărturiile cele mai intense de compasiune și solidaritate cu participanții la demonstrațiile de Timișoara și din celelalte orașe ale țării au fost aduse de diverși cetățeni elvețieni, unii de origine română, reveniți în ultimele zile din România.

Între aceste gesturi de solidaritate se înscrie transmiterea unui document extrem de important, redactat la București, din partea unei grupări de intelectuali, între care, ni se spune, se află numeroși profesori, medici și juriști. Gruparea se auto-întitulează Comitetul român pentru exercitarea drepturilor omului, sau, pe scurt, după inițialele sale, CREDO. Apelul acestei grupări a fost redactat săptămâna trecută, înaintea declanșării demonstrațiilor de la Timișoara, dar, în esența sa, credem că își păstrează întreaga actualitate și vi-l transmit ca atare.

Îndemnuri pentru acum ori niciodată

Ne adresăm tuturor celor în care mai trăiește speranța, tuturor celor pe care îi mai conduce voința, celor care mai văd, celor care mai aud, tuturor inimilor vii.

Frați români! Poate exista o nenorocire mai mare pentru un popor decât aceea de a fi scos din istorie? Este de plâns nenorocirea oricărui popor nimicit în luptă, este de pomenit îndârjirea oricărei țări șterse de pe fața pământului. Dar să fim noi oare singurul popor sortit să piară îngropat de viu sub minciună, singurul popor târât în afara timpului și în afara hărților de delirul președintelui Ceaușescu?

Suntem 23 de milioane. Știm cu toții că o societate civilă liberă și responsabilă este absolut necesară și imediat posibilă. Ceea ce părea până mai ieri de necrezut, astăzi se întâmplă în jurul țării noastre. Și nimeni nu ne va ierta că într-un asemenea moment am așteptat o minune și nu am strigat din răsputeri dorința noastră unanimă de a exista într-adevăr.

Nu avem de dat nicio luptă sângeroasă, nu avem de purtat niciun război civil, căci nu suntem în mod real împărțiți în grupuri sociale cu interese vitale diferite. Suntem doar manipulați cu milioanele pentru a crede că alcătuim categorii distincte, învrăjbite printr-o grosolană defăimare reciprocă întreținută cu dibăcie.

Și astfel, nu mai putem avea încredere în intelectuali care, chipurile, nu produc nimic, trăind pe spinarea muncitorilor și țăranilor. Nu mai putem aștepta nimic bun de la muncitori, care, chipurile, nu muncesc deloc, mulțumindu-se cu ce fură și cu prestații clandestine. Nu mai putem suferi nici pe țărani, care, chipurile, ascund produsele pământului pentru a le vinde la prețul de speculă. Nimeni nu mai poate suporta pe nimeni, căci toți încearcă și, culmea, toți reușesc, să-și creeze meschine personale cu care sfidează ideea de existență cinstită, o idee rămasă astfel fără popor.

Și iată cum sufletelor noastre li s-au dat haine de culori diferite, dar în fond aceleași haine de deținuți, căci suntem toți prizonierii aceleiași terori. Această teroare ne-a organizat și ne-a supravegheat atât de bine fiecare gest exterior încât a reușit să ne umple, să locuiască interiorul ființei noastre.

O clică de familie, o mână de oameni și uneltele lor au instaurat, pervers și tenace, o perpetuă stare de lege marțială și a uzurpat cu obrăznicia ignoranței funcții publice și titluri științifice, în care puținătatea minții lor nu le-a permis să simtă fiorul înalt al responsabilităților, ci numai bucuria nătângă a privilegiilor.

Pentru toți ceilalți membri ai societății a rămas doar sclavia, mai mult sau mai puțin camuflată, dublată de minciuna și umilința fără seamăn a cântărilor înălțate tiranului. Într-o goană permanentă după hrană, într-o luptă periodică cu frigul, într-o continuă stare de șoc generată de imposibilitatea de a oferi copiilor și bătrânilor minimul de asistență necesară, ființa biologică a poporului nostru s-a alterat, structura sa psihică s-a prăbușit în disperare.

Pentru noi toți, cei maturi, rămași fără sprijinul unei scări de valori, năruită sub loviturile ideologiei, ca și pentru tineretul apatic ale cărui speranțe s-au înecat în mlaștina educației doctrinare, mai există o singură cale cinstită: sfânta reconciliere națională care să ne adune într-un singur gând și să ne organizeze într-o singură voință – aceea de a redeveni oameni.

Dacă este adevărat că toți am supraviețuit datorită unor compromisuri pe care le-am plătit cu propria noastră libertate, este momentul ca fiecare să-și asume partea lui de lașitate și, cu un efort suprem, să-și asume și partea lui de curaj. Șansa unui popor de a răsturna o dictatură nu se oferă de două ori în istorie. Ceaușescu și oligarhia din jurul său au realizat performanța de a fi urâți atât de mulțimea celor terorizați, cât și de puzderia de unelte mărunte ale terorii.

Trebuie să mai existe printre noi preoții care să ne facă să credem, adevărat și curat, nu neapărat în rai, ci în faptul simplu că Dumnezei ne va ajuta în lupta cu răul. Trebuie să mai existe printre noi cărturarii care să ne învețe, adevărat și curat, nu dorința de glorie, ci faptul simplu că țara ne va răsplăti pentru izbânda binelui.

Nu este nevoie de răzbunare pentru trecut, nu ne trebuie utopii pentru viitor. Pentru tot ce a fost este suficient un singur cuvânt: „Destul!”. Pentru tot ce va veni este suficient o singură lozincă: „Să revenim la normal!”.

Astfel, când sentințele istoriei sunt atât de evidente, atât de implacabile, frica celor care ne-au batjocorit a atins proporții uriașe și nimic nu trebuie să ne oprească de a le smulge toate drepturile noastre fundamentale, pe care acum sunt dispuși să le facă să dispară sub o avalanșă de jumătăți de măsură.

Avem nevoie de o rezistență compactă și mereu prezentă, care să împiedice teroarea să ne strivească unul câte unul, oriunde ne urmărește aceasta – la locul de muncă, pe stradă sau acasă. Avem nevoie de o complicitate în demnitate, la toate nivelurile și cu toate ocaziile, pentru a putea porni acum ofensiva eliberării.

Căci, odată pornită această ofensivă, avem nevoie de zile fierbinți în care ferindu-ne din răsputeri de tentația violenței, după ce am șoptit toți odată ca într-o singură biserică: „Dumnezeu fie cu noi!”, să ieșim pe străzi și să strigăm: „Destul! Să revenim la normal”. Și dacă între aceste zile fierbinți va fi și ziua de 9 mai 1990, se va putea spune că poporul român s-a mai născut o dată.

Comitetul român pentru exercitarea drepturilor omului.”

Și din partea acestui Comitet am primit și un post-scriptum:

„Față de evenimentele survenite în țară după redactarea prezentului apel, considerăm că cel puțin în spiritul lui acesta își păstrează actualitatea. Deci, în raport cu evoluția evenimentelor din țară, în măsura în care veți considera oportună transmiterea acestui apel, vă rugăm să-l însoțiți de comentariile pe care le veți găsi de cuviință în momentul respectiv”.

***

Emil Hurezeanu: Comunitatea internațională, opinia publică internațională în Est și Vest este la unison indignată, profund revoltată de felul în care în România, în aceste ore chiar, la București și în alte localități ale țării, dictatura Ceaușescu înțelege să se răfuiască cu poporul.

Reacțiile internaționale vin din cele mai diverse părți – președinți de state, șefi de guverne, președinți de parlamente în Est și Vest.

Niculae Constantin Munteanu: Câteva exemple. Președintele Franței, François Mitterrand, a afirmat că zilele președintelui Ceaușescu la conducerea țării sunt numărate. precizând însă că numai românii îl pot obliga pe Ceaușescu să demisioneze. Vedem că românii au început să-l oblige pe Ceaușescu să demisioneze.

Cancelarul federal Helmut Kohl și-a exprimat profunda îngrijorare față de masacrul de la Timișoara. Totodată el a criticat în termeni categorici odioasa tentativă, a spus el, a regimului Ceaușescu de a reprima lupta populației pentru libertate și democrație. Kohl a cerut guvernului de la București să renunțe imediat la forță și să inițieze un dialog cu cetățenii țării.

În semn de protest față de reprimarea sângeroasă din România, Comunitatea Europeană a rupt relațiile cu Bucureștiul.

Emil Hurezeanu: Și acum și un exemplu din Răsărit, exemplul cehoslovac, dar el este repetat și în Polonia și în toate țările răsăritene.

Václav Havel a declarat că dacă va fi ales președinte al Cehoslovaciei, și are toate șansele să fie ales, va renunța la recepția obișnuită și va dona contravaloarea ei de câteva sute de mii de coroane victimelor din România. Simultan, el va anula, în această calitate, toate ordinele și medaliile cehoslovace decernate de-a lungul anilor lui Ceaușescu. Ambele camere ale Adunării federale cehoslovace și-au exprimat astăzi indignarea la aflarea acțiunilor brutale săvârșite împotriva demonstranților din România.

Încă o declarație citită în Adunarea federală: Comitetul de coordonare a grevelor studenților a cerut tuturor cetățenilor Cehoslovaciei să-și exprime solidaritatea cu poporul român, aprinzând lumânări la ferestre la ora 22.00 în seara de Crăciun. Prezidiul Consiliului municipal al Uniunii tineretului socialist a condamnat violența din România și a anunțat că va organiza sprijinul material pentru familiile victimelor de la Timișoara. Forul cetățenesc de la Praga s-a adresat tuturor organizațiilor medicale din Cehoslovacia cerând să organizeze asistența pentru victimele violențelor din România. În sfârșit, Crucea roșie cehoslovacă a oferit ajutoare Crucii roșii din România pentru a ajuta victimele înăbușirii brutale a revoltei populare din România.

Și acum, avem o revistă a presei internaționale, cu alte reacții.

„Ceaușescu este Pol Pot la două ore de avion de Paris”, așa începe editorialul lui Jean Michel Elvique din ziarul francez Liberation.

„România este o cameră a casei comune europene. În consecință, masacrul de duminică nu este o oarecare barbarie exotică – exemplul chinez este încă viu – care să fie denunțată conform strictului cod al uzanțelor diplomatice, ci în contextul larg al unor interese comerciale precise. De o anumită manieră, este o afacere internă europeană. Nu ar fi oare paradoxal să asistăm la explozia frontierelor dintre cele două Germanii, în timp ce frontierele României continuă să servească drept adăpost unui regim ai cărui demnitari sunt pasibili de un tribunal Nürnberg? Nu mai sunt suficiente protestele obișnuite.

Din fericire, britanicii au depășit linia roșie a uzanțelor diplomatice care a servit drept pretext pasivității statelor în fața intolerabilului. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de externe a calificat drept justificat, deci legitim, tot ceea ce se poate face din străinătate pentru răsturnarea regimului Ceaușescu. În câteva cuvinte se exprimă astfel acea necesitate a amestecului, invocată de disidenții români. Dacă crimele împotriva umanității sunt imprescriptibile, putem accepta oare ca criminali notorii să se poată ascunde în spatele dreptului internațional pentru a scăpa de pedeapsa delictului de drept comun? O chestiune delicată. Dar în cazul României urgența amestecului este suficient dovedită în lumina valorilor împărtășite astăzi public de la Atlantic la Ural.”

Corespondentul la Moscova al ziarului Le Figaro, Pierre Bocev, este mai prudent, el ne spune că rușii joacă într-un fel cartea prudenței.

„Prudență! Prudență! La urma urmelor, România este o țară frățească, iar doctrina Brejnev aparține trecutului. Deci, nu se pune problema vreunui amestec în afacerile interne ale tovarășului Ceaușescu – nici măcar printr-o încruntare. Vadim Perfiliev (purtătorul de cuvânt al MAE de la Moscova – n.n.) a rămas deci neclintit când a anunțat că la cererea autorităților de la București, călătoriile turiștilor sovietici în România se suspendă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de externe s-a repliat deci în spatele pozițiilor sovietice de strictă neutralitate pentru a refuza să comenteze evenimentele de la Timișoara.”

Și totuși, Moscova vădește destulă neliniște față de ceea ce se petrece în România. Dovadă, relatarea corespondentului de la București al ziarului Izvestia, care fără să vorbească despre morți, se referă la informații cu caracter particular. Este o sursă care până acum câteva luni era inexistentă în Uniunea Sovietică și de care corespondentul se folosește pentru a spune că manifestanții de la Timișoara au cerut schimbări în conducerea țării.”

Ziarul german Frankfurter publică un amplu articol de fond întitulat „Moștenirea lui Ceaușescu”.

„Privită de la Teheran, România este o țară liniștită și echilibrată. Așa a descris-o Nicolae Ceaușescu gazdelor sale iraniene. Nu ar fi exclus că creadă ceea ce spune. Căci prezența sa în uzine și la țară, vădind o pretinsă apropiere de popor, este mereu pusă în scenă așa cum nu o poate face decât Securitatea. Conducătorului i se aduce în fața ochilor o țară inventată. S-ar putea să o considere fericită, conform propriei sale versiuni despre fericire. Asta include soluția chineză. Ceea ce s-a întâmplat la Timișoara din răspunderea conducătorului și a slugilor sale locale nu este altceva decât o acțiune stil Tienanmen, probabil sub o formă chiar mai brutală. Numărul morților este controversat. Dar asupra naturii masacrului nu mai încape nicio îndoială. Izolarea conducerii de popor s-a transformat în forță oarbă, motivele derivă în primul rând din sacrificiile pe care Ceaușescu le-a impus poporului.

Presa anunță cu mândrie că datoriile în străinătate au fost plătite. Le-a plătit însă nu un stat abstract, ci un popor concret, un popor căruia i s-au luat alimentele de bază. Această țară agricolă trimite peste graniță mai tot ce este comestibil, în schimbul unor devize forte și mai puțin forte. Produsele sale industriale sunt pe piețele dolarului, adică acolo unde pot aduce un câștig, doar rareori vandabile. Programul de industrializare inițiat înainte de Ceaușescu dintr-o ambiție stupidă se dovedește un sac fără fund. În consecință, un popor de 23 de milioane este constrâns la economii cu o mână de fier. Pentru a șasea iarnă consecutiv se decide prin decret ca oamenii să înghețe de frig în apartamentele lor.

Așa-numitul program de sistematizare-modernizare amenință omogenitatea culturală a minorităților maghiară și germană. Pentru cea maghiară, declasarea este insuportabilă, iar pentru cea germană – umilitoare.

Sistemul este impus prin metode pentru care termenul de „stat polițienesc” este prea blând. Dacă ceva funcționează în România, este supravegherea Securității, spun puținii critici care mai riscă un cuvânt liber. Cei mai cunoscuți suferă persecuții, ca arest la domiciliu, deportare, izolare, schingiuire. Cei mai puțin cunoscuți dispar pur și simplu.

Revolta de la Timișoara este o reacție la insuportabila situație, așa cum a fost acum doi ani la Brașov. Chiar dacă regimul înăbușă încă o dată revolta, zilele lui Ceaușescu sunt numărate. Și există pericolul ca în afară de mizerie moștenirea sa să cuprindă și o încleștare sângeroasă.”

În Die Welt citim: „Piața păcii eterne se găsește acum în mijlocul Europei. Astăzi pare absurd că până nu demult se mai stătea de vorbă cu acest individ – pe care dramaturgul ceh Václav Havel l-a numit Dracula – despre dezarmare și cooperare internațională. Covoarele roșii întinse lui și teribilei sale soții nu au făcut decât să-i accentueze delirul și disprețul față de oameni.

Bonnul trebuie să se ocupe de soarta etnicilor germani de la Timișoara și alte părți ale României. Regimul criminal al clanului Ceaușescu nu mai poate fi întâmpinat de proteste lipsite de substanță. El trebuie supus presiunilor și pus la stâlpul internațional al infamiei. Căci și oamenii din România trebuie să se bucure de drepturile omului și democrație”.

Ziarul liberal La Stampa de la Torino are cuvinte și mai dure pentru Ceaușescu. „Europenii au acum certitudinea: în casa comună pe care Gorbaciov o oferă vechiului continent rămâne în cameră rezervată pentru un vampir. Acest vampir se numește Nicolae Ceaușescu și, așa cum spune povestea, îi place să sugă sângele supușilor, inclusiv al celor din Transilvania. Zilele trecute a lăsat să fie măcelăriți, a poruncit Securității să tragă în mulțime, transformând astfel întreaga Românie într-un câmp de bătaie cu trupe și tancuri.”

***

Emil Hurezeanu: Vă reamintim, stimați ascultători din țară și din străinătate, că în programul nostru au intervenit modificări. Datorită evenimentele tragice din România și evoluției lor foarte îngrijorătoare în continuare, programele noastre se vor ocupa exclusiv și în direct în cursul acestei seri și în cursul nopții de situația din România.

+++++++++

Emil Hurezeanu: Așteptăm cu înfrigurare știri din capitale României unde se pare că în continuare au loc confruntări. O știre ceva mai recentă de la Radio Budapesta, cred că transmisă acum o oră – o oră și jumătate ne dă însă și motive de speranță.

Niculae Constantin Munteanu: Te înșeli, e cu două ore în urmă și e transmisă de la Sofia, dar asta nu are nicio importanță.

Cu două ore în urmă Radio Sofia a afirmat că tirul armelor automate a încetat la București și că miliția a încetat să mai urmărească pe manifestanți. De asemenea, Radio Sofia, citând martori oculari, a mai transmis că oamenii au reușit să-i convingă pe milițieni și soldați să nu mai tragă, să nu mai tragă, mai alea în tineri. Se pare, după cum afirmă postul de radio din capitala Bulgariei, că în acest moment la București ar domni o oarecare acalmie. Miliția ar fi adoptat o atitudine de expectativă în timp ce manifestanții continuă să scandeze lozinci. Tot Radio Sofia a mai transmis că oamenii tineri au improvizat o tribună și au afișat slogane, cerând libertate pentru Doina Cornea și ceilalți militanți români pentru drepturile omului.

Emil Hurezeanu: Îl avem acum în studio și pe Gelu Ionescu, care ne va introduce, ne va vorbi despre mai multe proteste venite din partea unor scriitori, împreună cu mesajele și protestele scriitorilor respectivi.

Gelu Ionescu: Ați ascultat și dumneavoastră cu aceeași emoție cu care probabil am ascultat și eu mesajele pe care le-au transmis Ion Negoițescu, Lucian Raicu și Ion Vianu.

Avem o scrisoare de solidarizare cu protestele din România semnată de peste 50 de scriitori exilați sau de origine din România, al cărei text este următorul:

„Scriitorii români exilați sau de origine din România protestează cu adâncă indignare împotriva reprimării sălbatice a manifestațiilor pentru libertate din Timișoara și din celelalte orașe ale României, se solidarizează frățește cu toți demonstranții și întocmai ca pentru tot restul Europei revendică și pentru poporul român dreptul de a-și determina singur soarta prin alegeri libere, care să pună capăt stăpânirii comuniste.”

Acest apel a fost semnat până acum de peste 50 de scriitori de origine română sau exilați, în frunte cu Eugen Ionescu și cu Emil Cioran. Este o mare noutate. Este pentru prima dată când Emil Cioran, în întreaga sa carieră în străinătate, semnează un apel privitor la problemele românești.

Urmează o scrisoare, un apel din partea unui grup de artiști și intelectuali din Timișoara.

„Noi, oameni liberi, emigrați din Timișoara, sub impresia zguduitoare a masacrelor din ultimele zile în orașul nostru, decidem constituirea organizației social-politice Forul Democratic Timișoara. Programul organizației constă în a sprijini lupta de eliberare a României, de a participa la procesul de reintegrare a ei în obștea națiunilor civilizate.

Forul Democratic Timișoara lansează următorul apel: „Apelăm la întreaga țara să se solidarizeze cu victimele căzute, cu victimele în viață, cu populația Timișoarei. Apelăm la Armata Română, la conștiința fiecărui soldat: „Nu trageți în popor!”. Apelăm la opinia publică internațională să susțină năzuința la demnitate a națiunii române. Apelăm la guvernele democrate din lumea întreagă să condamne represiunea criminală a regimului de la București, să folosească pentru aceasta întreg arsenalul mijloacelor diplomatice și economice pe care îi au la dispoziție.”

Noi, Forul Democratic Timișoara, cerem împreună cu populația Timișoarei, împreună cu poporul român:

- demisia imediată și necondiționată a lui Nicolae Ceaușescu din toate funcțiile pe care le deține;

- cerem demisia imediată și necondiționată a conducerii partidului și statului;

- cerem organizarea neîntârziată de alegeri libere și democratice în România;

- cerem aducerea în fața tribunalului poporului a vinovaților pentru masacrele de la Timișoara.

În ceasul acesta de jale și speranță, suntem cu sufletul alături de oamenii fără libertate a Timișoarei, vii și morți, de oamenii fără libertate ai țării. Libertatea însă va triumfa, căci i-a sosit ceasul. Ea va aduce dreptatea.

Semnează: Andrei Ujică, William Totok, Richard Wagner, Herta Muller, Johan Libetz, Victor Cârcu, Nicolae Covaci, Valeriu Sepi, Gunther Reininger, Ștefan Bertala, Bata Marianov.”

Gelu Ionescu: Ați ascultat un apel al unui grup de artiști și intelectuali din Timișoara. Ați remarcat cu toții – o frăție de neamuri: români, maghiari și germani au semnat cu toții acest apel impresionant al timișorenilor.

În fine, vă vom prezenta un document. Un document de o mare importanță, pe care l-am primit acum câtva timp la redacție și pe care îl difuzăm astăzi pentru prima oară. Acest document, semnat de un intelectual de frunte al țării, al cărui nume nu-l devualez încă, va fi prezentat de Virgil Ieruncă.

Virgil Ierunca: „Sfârșit de veac în România”. Așa se întitulează mesajul pe care ni-l trimite și vi-l trimite, Petru Creția.

Cum ne aflăm în preajma sărbătorilor, acest mesaj este, într-un fel, și el o sărbătoare. Sărbătoarea curajului și a demnității unuia dintre cei mai luminați cărturari din România. Multă vreme profesor de filologie clasică – n-am să uit elogiile pe care i le aducea Constantin Noica o noapte întreagă la Mircea Eliade: „Ce mult aș vrea să-l cunoașteți pe Petru Creția!”, se mândrea filosoful cu prietenul său – Petru Creția a fost unul dintre co-autorii de bază ai traducerii în românește a lui Platon, un adevărat moment de cultură ce nu a mai putut fi dus la capăt în zodia de dărâmare și a umanismului clasic, în ultimii ani.

Spirit deschis, Petru Creția a trecut cu aceeași competență de la dialogurile platoniciene la modernitatea clasicizată, ca să zicem așa, gândindu-ne la eseurile sale profunde asupra unor scriitori ca Bontempelli, Eliot sau Virginia Woolf.

Poate însă că meritul și mai mare a lui Petru Creția, cel care îl definește, înrădăcinându-l exemplar în destinul spiritualității românești, constă în a fi sporit cunoașterea lui Eminescu. Ceea ce a întreprins în perioada interbelică Perpessicius, a dus mai departe, cu o metodologie mai adecvată, cu o privire înnoitoare, Petru Creția. El este eminescologul de azi prin excelență. Scuturând arhivele de praf și inerții interpretative, Petru Creția nu s-a mulțumit să îmbogățească patrimoniul eminescian prin inedite aduse la lumină cu o pietate sârguincioasă, dar și-a făcut din Eminescu un îndreptar de responsabilitate – față de cuvânt, de semeni, de țară.

Numai un cărturar care s-a identificat cu conștiința, în același timp nefericită și solară, a lui Eminescu, ne putea trimite o mărturie zguduitoare prin accentele ei, în aceste vremi de cumpănă și de încercare. Să o ascultăm, așa cum spunea Eminescu, „având cu toate astea în față de-a pururi ziua cea de azi”.

8.46

Petru Creția: Sfârșit de veac în România. Și, odată cu al veacului, sfârșitul inevitabil al unei vitrege vremi românești care a purtat nume atât de mincinoase, încât ajunge să le răstorni pe dos ca să rostești adevărul.

Da, s-au sfârșit în chinuri și în sângele acestui veac demonicele regnuri care au zdruncinat nu numai planeta, ci însăși definiția umanului. Marea criză a speciei, care și-a găsit expresie în hitlerism, în stalinism și în maoism, stă acuma să treacă, oricât s-ar îndârji să mai dăinuie în tot mai puține locuri ale lumii crâncena lor moștenire și oricât de mulți ar mai fi imitatorii și epigonii asiatici, africani, sud-americani, chiar europeni, ai marilor modele blestemate. Seamănă toți între ei, toți spun și săvârșesc aceleași lucruri, toți sunt caricaturi fără haz, mizerabile marionete ale destinului națiunii lor. Iar acum, în locurile unde se hotărăște soarta planetei, și ceasul lor a sunat.

Acești autocrați de mâna a doua, sau a zecea, acești pontifi ai unor false religii, au devenit anacronici. O să ținem minte numai numele morților, a torturaților și înfometaților, care au pătimit sub sceptrul lor de tinichea și în slava lor găunoasă. Și să nu vorbim numai de cei fizic vlăguiți și zdrobiți. Să ne gândim deopotrivă la enormele daune morale determinate de violarea brutală, extensivă și cronică a drepturilor cele mai elementare ale omului. Milioane de biete făpturi, trăind decenii după decenii, cu copiii și cu bătrânii lor, sub imperiul spaimei și al minciunii, al sărăciei care ne sălbăticește și al deznădejdii care ne mutilează sufletul. Popoare întregi au răbdat în obidă și în umilință ce nu este firesc să rabde oameni și neamuri, până și-au vândut singurele lucruri pentru care merită să trăiești, numai ca să trăiască pur și simplu – oricum, oricât de jos, în tina istoriei.

Dar neamurile s-au trezit din spaima lor și ceasul siniștrilor despoți a bătut de-a lungul și de-a latul lumii. În Europa – mai mult decât oriunde, în mândra vatră a civilizației occidentale și a străvechilor eu valori.

În chip firesc, vorbind ca român, crescut și îmbătrânit în această tradiție, gândul meu este la țara mea, aceea unde mă aflu.

Starea de lucruri din România, rod al unei dictaturi personale fără analog în acești ani ai continentului, a devenit, sau mai exact a fost dintotdeauna, de netolerat. Nimeni, niciodată, nici măcar puternicele imperii care ne-au împresurat nevoile și neamul, care ne-au îngenuncheat și ne-au secătuit veac după veac, întârziindu-ne din drumul nostru firesc, nu au adus țării, de data aceasta dinăuntrul ei, atâta rău și un rău atât de adânc și de greu reparabil, o atât de iresponsabilă siluire a vechilor datini, un faliment atât de radical al bunului trai, al bunei culturi, al bunelor relații dintre oameni, al bunului nume al țării, al bunei speranței.

Însăși integritatea teritoriului național este pusă în joc prin politica dezastruoasă ducă în privința Transilvaniei și prin totala indiferență, ba chiar ostilitate, cu care e privită de conducerea de la București soarta co-naționalilor noștri din Basarabia.

De fapt, e firesc. Ei sunt reprezentanții noștri activi și neînfricați în lupta pentru renașterea națională. Singuri ei, dintre toți românii, se înscriu astăzi în contextul ireversibilei emancipări a răsăritului Europei.

Noi, ceilalți, părem a vrea să rămânem – în ochii lumii, în ochii noștri, în ochii copiilor noștri – singuri, pe deplin înjosiți și înfrânți. Să fie chiar așa? Știu că glasul meu e prea mic și prea însingurat pentru a da acestei întrebări toată gravitatea cuvenită. Tocmai de aceea mă voi mărgini să o adresez mie însumi și confraților mei – scriitorilor, profesorilor și cercetătorilor, atâția câți au mai rămas. Oare noi, în principiu fruntași ai conștiinței naționale, nu avem datoria față de țară și de noi, să analizăm formele subtile de compromis în care ne-am instalat? Am ajuns să credem că glasul nostru nu mai contează. Dar nu-i adevărat. Nu contează doar pentru că e mut. Și de altfel, dincolo de orice fel de efect posibil, rămâne să ne întrebăm ce relație se va institui între opera noastră și conștiința noastră când ne vom da seama că am lipsit de la ceasul istoriei.

L-am sărbătorit, așa cum am putut, pe Eminescu. Dar unde e lecția lui? De ce nu l-am pus, așa cum merită din plin, între noi și umilitoarea noastră lașitate, când cea mai înaltă demnitate a lui, intransigența aceea fierbinte și pură, trebuia să ne stea drept pildă? Ne-a convenit să credem în eficiența unor mici strategii, ne-am complăcut în idea minor-elitistă că e mai bine să avem mâinile libere, ca să facem puținul care poate fi făcut. Dar mâinile celor luminați cresc din puterea, din neînfricarea și din neîntinarea sufletului. Altfel, nu mai sunt bune decât să ne iscălească demisia de la rolul pe care ni l-am arogat.

Să nu ne întrebe cei care vin după noi: „Ce ați făcut pentru a legitima poziția și demnitatea țării în noua structură a comunității europene?” și „Ce ați făcut cu gândul și cu durerea atâtui sânge vărsat de-a lungul vremii, ca să fim ce se cuvine să fim și am mai putea să fim?”.

Iar cine va bate mâine sau poimâine la ușa noastră, un român ca și noi, să știe bine că ne temem. Dar de un singur lucru – de judecata urmașilor noștri.”

Virgil Ierunca: Mărturia cărturarului Petru Creția întărește – se îndoiește cineva? – strigătul de dreptate al Doinei Cornea, gestul statornic, bărbătesc al lui Dan Petrescu, revolta vocalei umilite a lui Mircea Dinescu. Petru Creția nu este însă numai omul de carte, prietenul textelor vii de la Platon la Eminescu, ci și un gânditor și un poet.

Când în 1979 apărea volumul său de meditații Norii, întreaga critică de autoritate descoperea un eseist pe cât de profund, pe atât de inspirat. În sfârșit, nu întârzia nici poetul. În 1983 volumul întitulat simplu – Poezia, iar în 1986 – Pasărea Phoenix.

Petru Creția își completează azi mesajul cu două poeme: Exercițiul metric și Invazia. Să le ascultăm.

Exercițiul metric

citit de Petru Creția:

„Negri vulturi orbi ocolesc prin vreme,

Albe rugi se izbesc de ceruri,

Vârste vechi se întorc şi stau

Otrăvite-n lume.

Ochii vechi au uitat durerea,

Timpii noi se opresc în maluri,

Greu se întorc spre izvor

Pierdutele ape.

Oarbe rugi se izbesc de arme,

Nu mai ştim dacă timpul trece,

Greu învinge gândul cel drept

Nelegiuirea.

Negru stă între pulberi timpul,

Greu te speli de noroiul lumii,

Rupte lănci zăbovesc în carnea

Neizbăvirii.

Neamuri vechi putrezesc în umbră

Greu răbdând umilinţa rece,

Fără saţ sug din vlaga lumii

Viermii puterii.

Vino timp să deschizi în ziduri

Mândre porţi înspre legi necalpe,

Drepte ruguri să aprinzi în seara

Dreptei osânde.

***

Invazia

Copii ai vremii vechi și-ai altei vremi,

Să nu vă temeți, deși nu e ușor.

Omul nu-i este omului dor lup, ci iad.

Certificatele există, au peceți fără cusur,

Blestemul este atestat documentar.

Dar voi să nu vă temeți, chiar dacă e greu.

Căci sufletul nu trebuie pierdut cu niciun preț,

Chiar dacă, sfâșiată și negată,

Carnea strigă că ajunge,

Chiar dacă s-au făcut de niciun preț credințele străvechi,

Chiar dacă scârna lumii biruie o clipă ori un veac.

Să nu vă temeți!

Pas cu pas, de nicio spaimă,

Să nu vă dați minciunii și ispitei,

Căci e în joc ceva mai mare decât voi

și decât clipa ne-nădăjduirii.

Să fiți viteji în ceasul greu și hâd

Și să nu risipiți agonisita lumii,

Izbânzile vechi ale gândului,

Puterea iubirii, forma spirituală a timpului.

Plângând ca niște proști și tremurând de spaimă

Pentru lume și cinste, pentru voi, pentru noi,

Noi vă rugăm smeriți din vremuri,

Noi vă rugăm semeț de tot ce știm

Să nu vă temeți și să biruiți

Sau să muriți curați și luminați

În negrul veac, dând pulberii un sânge mai înalt!

***

Virgil Ierunca: Poeme angajate și angajante, coborând din zarea de conștiință eminesciană în bătătura istoriei imediate. Poetul Petru Creția dă mâna cărturarului Petru Creția pentru ca împreună să sloboadă din muțenie și resemnare adevărul sfârșitului de veac în România.

Emil Hurezeanu: Un mesaj intelectual, moral, filosofic foarte prețios, al cărui temei îl vom încerca să-l deslușim în minutele următoare. Însă înainte de asta cred că este necesar să ne întoarcem pe scena acțiunilor imediate.

La București mai întâi. Ultima știre disponibilă este cea citită acum vreo 10 minute, este vorba de Radio Sofia, care la sfârșitul după-amiezii a transmis că tirul armelor automate ar fi încetat la București și că miliția ar fi încetat să-i mai urmărească pe manifestanți. Radio Sofia cita martori oculari, transmițând că oamenii au reușit să-i convingă pe milițieni și soldați să nu mai tragă în tineri. Se pare, după aceeași sursă, că în acest moment la București domnește liniștea. Miliția ar fi adoptat o atitudine de expectativă, în timp ce manifestanții continuă să scandeze lozinci. Radio Sofia a mai transmis că oameni tineri au improvizat o tribună și au afișat slogane cerând libertate pentru Doina Cornea și ceilalți militanți români pentru drepturile omului.

Și, în sfârșit, o știre de la Timișoara. Pentru că acestea sunt orașele noastre martir – Timișoara și București. Agenția TASS comunică, potrivit unor martori oculari, că muncitorii din acest oraș au ocupat o serie de fabrici și întreprinderi. Se relatează că unii muncitori s-au baricadat într-o uzină chimică și că au amenințat că o vor arunca în aer în cazul în care forțele de securitate nu se retrag. Dar se pare că de ieri, adică de miercuri, forțele de securitate s-au retras din Timișoara.

Potrivit altor relatări, la Timișoara s-ar fi constituit și un Comitet pentru democrație, din care fac parte personalități ale vieții artistice și juridice, muncitori și reprezentanți ai altor grupuri sociale. Potrivit acestor știri, membrii Comitetului s-ar fi întâlnit ieri cu premierul Dăscălescu, sosit la Timișoara, căruia i-au prezentat o listă de revendicări. Acestea se aseamănă cu cele ale muncitorilor care au ocupat uzina chimică și, în plus, foarte important, cer organizarea de alegeri libere în România.

În țară sunt semnalate la această oră demonstrații anti-dictatoriale și la Arad, Craiova și Iași.

Și acum ne întoarcem pentru o discuție despre textul filosofului și scriitorului Petru Creția. Gelu Ionescu.

Gelu Ionescu: Aș începe mai întâi prin a vorbi puțin despre omul pe care îl cunosc de aproape trei decenii. Am fost împreună colegi la Universitate, până când el a părăsit-o, dezgustat. Deși era unul dintre cei mai faimoși profesori de limbă greacă veche din universitate, nu avea decât postul de lector. Acest dispreț pe care i l-a arătat conducerea Universității l-a dezgustat și a plecat.

Petre Creția este unul din cei mai desăvârșiți intelectuali pe care îi are țara, un om de o vastă erudiție și căruia i se datorează mult. Îi datorează în primul rând generațiile de studenți care au trecut pe la limbile clasice. Îi datorează cititorii în calitatea lui de traducător și de scriitor. Aș putea să spun, făcând, poate, o indiscreție, că dacă nu ar fi existat Petru Creția, nu exista nici ediția Platon și nu exista unul dintre cei mai faimoși, cei mai buni filosofi ai noștri, Gabriel Liiceanu. Gabriel Liiceanu s-a școlit, după cum singur mărturisește, nu numai la școala lui Noica, dar și la școala lui Petru Creția.

Locul lui Petru Creția este la Academia Română. Nu este, evident, membru al Academiei. Este un cercetător oarecare la Muzeul de Istorie. Petru Creția este omul care îl știe cel mai bine pe Eminescu în cultura noastră și care a făcut pentru Eminescu tot atât de mult cât a făcut Perpessicius și George Călinescu sau Vianu. Poate și mai mult.

Trimit pe cei care vor să știe despre câte știe Petru Creția din Eminescu la serialul său de articole publicat în Viața Românească și care este îndreptarul fundamental pentru editarea lui Eminescu în viitor – o editare extrem de necesară, deși, după cum mulți dintre dumneavoastră știți, nici măcar în anul aniversar al lui Eminescu nu avem o ediție completă a operei lui.

Petru Creția ne aduce azi un mesaj moral care pe mine nu mă miră. El arată limpede tuturor scriitorilor și intelectualilor că ignorarea datoriei politice este o mare eroare, mai cu seama în aceste timpuri atât de grele pe care le trăiește țara.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Nu-l cunosc, peripețiile vieții mele au făcut ca eu să nu pot să-l cunosc personal pe Petru Creția, dar îl recunosc în adâncurile dramei postbelice românești, drama existenței, drama trăirii oamenilor, drama spiritualității, drama existenței în veac a țării noastre.

Mi se pare foarte important de subliniat faptul că această mărturie-mesaj, spusă cu propria voce, a fost trimisă înainte de a fi izbucnit evenimentele de la Timișoara, dar ea le prefigurează, ea le explică, ea ne face să înțelegem legătura adâncă dintre drama interioară a unui adevărat cărturar și istoria timpului lui.

Cărturarul acesta observ că a realizat un deziderat de atâtea ori eșuat – bunul echilibru, buna măsură, buna cumpănă dintre contemplație și acțiune. Pentru că mesajul lui este acțiune. Dar este acțiune eficace, pentru că a izvorât dintr-o profundă contemplație.

Sunt cuvinte și sunt imagini pe care nu le voi putea uita. Neîntinarea sufletului, singurele lucruri pentru care merită să trăiești și care erau pe cale să se piardă – de la drama intelectualului până la drama muncitorilor și a oamenilor simpli care au ieșit în stradă la Timișoara, lupta era pentru acele lucruri care sunt singurele pentru care merită să trăiești. Printre acestea – libertatea, demnitatea, omenia…

În orice caz, se dovedește că oamenii spiritului au asupra așa-zișilor oameni de acțiune și mai ales asupra oamenilor puterii acest mare avantaj de a vedea mai bine în viitor. Mesajul lui Petru Creția vedea în viitorul în care s-a iscat revolta de la Timișoara și începutul emancipării care este politică, socială, dar în același timp este și spirituală românească.

Niculae Constantin Munteanu: Eu socotesc că acest text pe care l-am ascultat astăzi este de importanța textelor trimise și citite de la acest microfon care îi au ca autori pe Doina Cornea, pe Dan Petrescu și pe Mircea Dinescu. E unul dintre documentele de primă importanță ale gândirii libere din România, un apel la demnitate scris într-un stil care arată natura adânc morală și demnitatea interioară a adevăratului intelectual român. Face cinste culturii și țării românești acest text al lui Petru Creția, pe care îl vom mai repeta.

Emil Hurezeanu: În substanța lui profundă, acest mesaj este alături de acțiunea directă, de ieșirea în stradă a omului simplu, a muncitorului la Timișoara și București.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Un cuvânt: Domnule Creția, la un moment dat spuneți că glasul Dumneavoastră este prea mic. Nu este adevărat. Este singurul lucru neadevărat din mărturia Dumneavoastră.

Emil Hurezeanu: El a fost mărit acum, multiplicat, în glasurile acestor oameni care demonstrează în România în aceste zile.

Revenim la scena românească. Primim acum o copie după declarațiile postului de Radio București de la ora 18.00. Ei bine, ce credeți – dacă nu cumva ați și aflat, deși nu știu ce mă face să cred că la această oră sunt foarte puțini cei care în România ascultă Radio București - eu bine, ce credeți că spune Radio București?

„Ecouri la cuvântarea de astăzi a președintelui Ceaușescu. Muncitorii din diferite întreprinderi își exprimă totala adeziune față de poziția și ideile…”. Nu mai continui…

„Un lăcătuș” – nu are nume: „Nu vom îngădui nimănui să atenteze la cuceririle revoluționare ale poporului”, și urmează după aceea balivernele cu integritatea, independența și suveranitatea Patriei, care nu au nimic de a face cu ceea ce se întâmplă astăzi în România, cu demonstrațiile de la Timișoara și cu demonstrațiile de la București, cu demonstrațiile de la Arad, de la Sibiu și de la Iași. Nu poporul român, care își cere drepturile fundamentale, pune în pericol integritatea Patriei sale.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: În pericol este integritatea morală și fizică a oamenilor peste care trec tancurile Securității.

Emil Hurezeanu: La ora 19.25 Radio București, într-un acces de disperare, se adresa astfel poporului român: „Muncitori, cetățeni, oameni ai muncii! Treceți la organizarea imediată în toate unitățile, în toate localitățile a detașamentelor de luptă și apărare a avuției întregului popor, a bunurilor societăți noastre socialiste, a ordinii și liniștii. În momentul de față aceasta este obligația fundamentală a fiecărui cetățean al patriei noastre socialiste”.

Niculae Constantin Munteanu: Aceleași minciuni, aceeași sfidare mârșavă de care regimul dă semne și în acest ceas de criză în care cad atâtea vieți omenești.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Aș numi-o același delir.

Emil Hurezeanu: Același delir, același cinism mârșav. Oamenii care demonstrează astăzi, în aceste momente, la București, la Timișoara și în atâtea orașe ale țării demonstrează în numele independenței, suveranității și integrității României. Independența, suveranitatea și integritatea României sunt și vor fi salvgardate de acești oameni, care sunt poporul român.

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Numai prin emanciparea poporului român se poate restabili o politică cu adevărat românească, se poate restabili România. România a fost mascată de o ideologie străină și sugrumată în capacitățile ei de expresie autentică de un regim dictatorial. Problema este, așa cu spune Hurezeanu, exact invers de pus și de rezolvat – integritatea noastră ca țară și ca popor este pe cale de a se restabili în măsura în care poporul va putea să se exprime pe el însuși și nu să asculte monologul sângeros al lui Ceaușescu.

Niculae Constantin Munteanu: Și el se exprimă, prin toate aceste revolte. Aceasta este adevărată exprimare a poporului.

Emil Hurezeanu: Nu mesajele mincinoase și mârșave ale Radio București reflectă la aceste ore de seară realitatea din România.

Iată un scurt rezumat acum, la mai puțin de 20 de minute înainte de terminarea acestei ore de program, un scurt rezumat a principalelor informații privind evenimentele în curs, și reale, din România.

Citând agenția de știri iugoslavă Tanjug, Radio Budapesta relatează că miliția a tras la București asupra demonstranților cu mitraliere. Tanjug citează declarații ale martorilor oculari care au afirmat că mulți oameni au fost răniți și că există probabil și multe victime.

O telegramă a agenției sovietice de știri TASS informează că la Timișoara muncitorii au ocupat fabrici și întreprinderi, cerând demisia conducerii de la București. Eu cer ca cei care s-au făcut vinovați de asasinarea demonstranților să dea socoteală și cer retragerea unităților militare. Se pare de asemenea că fabricile și întreprinderile din Timișoara nu mai funcționează. TASS citează drept sursă de informație cercurile jurnalistice. Agenția mai anunță că, potrivit ultimilor informații, unitățile armatei au început să părăsească orașul.

Un corespondent al postului de Radio Budapesta relata prin telefon astăzi la orele 16.00 din București că mai multe mii de demonstranți s-au strâns în fața sediului Partidului Comunist, strigând: „Ieri Timișoara, astăzi – Bucureștiul!”. Același corespondent mai relata că, în timp ce vorbea, deasupra Bucureștiului au apărut elicoptere. Mulțimea era masată de-a lungul Bulevardului Magheru, iar centrul este interzis circulației automobilelor și pietonilor. Automobile blindate încărcate cu forțe ale securității încearcă să forțeze mulțimea să intre în străzile laterale.

Trecem acum din nou la câteva reacții internaționale.

Radio Sofia a difuzat astăzi o relatare de la Plovdiv, în care sunt citați doi cetățeni bulgari care au afirmat că au fost martori oculari la ciocnirile dintre miliție și unități ale armatei cu demonstranții la Timișoara la sfârșitul săptămânii. Radioul bulgar nu le-a dezvăluit numele. Ei au relatat despre ciocniri, dar nu au dat nicio cifră referitoare la numărul morților. Au spus că demonstranții strigau: „Jos cu Ceaușescu!”, „Jos cu Partidul Comunist român!”, „Jos cu dictatura!” și „Libertate pentru László Tőkés!”. Ei au mai afirmat că au văzut vitrine sparte și cărți ale lui Ceaușescu arse.

Radio Sofia a subliniat că presa românească de astăzi și-a dedicat pagini întregi relatărilor privind mitingurile așa-zis spontane de sprijinire a lui Ceaușescu în diferite părți ale țării și a citat vorbitorii care au repetat papagalicește vorbele lui Ceaușescu. Radio Sofia mai releva faptul că din cele spuse de vorbitori se vedea că ei nu posedau informații concrete privitoare la evenimentele din vestul țării. Cu toate acestea, palavragii cu simbrie nu s-au sfiit să-i condamne pe așa-zișii huligani, cum i-a calificat Ceaușescu, pe cei care au cerut democrație, pâine și libertate la Timișoara, și să ceară severa lor pedepsire.

Ziarul iugoslav Politica expres scria astăzi că un șofer întors de la Timișoara miercuri, 20 decembrie, a relatat că au avut loc execuții într-o piață publică, dar că nu cunoaște nici data când s-au produs și nici câți oameni au fost asasinați.

Cotidianul belgrădean Politica cita martori oculari care au afirmat că doi soldați și un ofițer au fost împușcați pe loc de agenți ai Securității, deoarece au refuzat să tragă în mulțimea de oameni care manifesta împotriva guvernului.

Agenția iugoslavă de știri Tanjug ar fi aflat că o grevă generală ar fi fost planificată pentru joi la Timișoara, unde Ceaușescu a impus interzicerea circulației după 11.00 noaptea, a interzis adunările formate din mai mult de cinci persoane și a plasat trupele, miliția și gărzile muncitorești în alarmă. Cu toate acestea, miercuri a avut loc o mare demonstrație împotrivă căreia miliția și Securitatea nu au intervenit, probabil din cauza că grupuri de soldați și ofițeri s-au alăturat demonstranților, după cum au afirmat studenți sirieni agenției Tanjug.

În ce-l privește pe ministrul maghiar de externe, Gyula Horn, acesta a afirmat că este optimist referitor la prăbușirea regimului lui Ceaușescu. La rândul lui, Gregor Gysi, președintele noului Partid Comunist Est-German, s-a alăturat altor figuri proeminente est-germane care au semnat o declarație în care autoritățile de la București sunt acuzate de crime.

Cancelarul vest-german Helmut Kohl a condamnat reprimarea unor proteste justificate și pașnice și folosirea armelor împotriva unor cetățeni neînarmați, precum și abominabila încercare de a suprima aspirațiile poporului român către libertate și democrație.

Italienii și-au rechemat ambasadorul de la București, convocându-l totodată pe cel român, Constantin Tudor, pentru a protesta împotriva brutalei represiuni a autorităților comuniste române împotriva demonstranților de la Timișoara.

Președintele Franței, Francois Mitterrand, a afirmat că zilele lui Ceaușescu la putere sunt numărate, adăugând însă că numai poporul român este cel care poate forța îndepărtarea lui Ceaușescu.

În sfârșit, în Cehoslovacia studenții la medicină au organizat o acțiune de donații de medicamente, îmbrăcăminte și alte articole pentru România.

Emil Hurezeanu: Din nou informații. De la Vârșeț, din Iugoslavia, agenția Tanjug relatează că la Timișoara a luat ființă un Comitet pentru democrație socialistă. Membrii săi sunt, potrivit agenției de știri oficiale iugoslave, care citează călători sosiți de la Timișoara, cunoscuți artiști, juriști, ingineri și alte personalități.

Niculae Constantin Munteanu: În continuare, Tanjug arată, citând aceleași surse, că premierul Constantin Dăscălescu a sosit la Timișoara și a primit o delegație a noului Comitet. Acesta i-a comunicat premierului următoarele cereri: demisia întregii conduceri politice actuale a României; organizarea de alegeri libere și democratice; anchetarea masacrului de la Timișoara pentru identificarea celor care au dat ordin de a se trage în populație și a celor care au executat ordinul; înlăturarea oricăror piedici din calea ziariștilor străini care doresc să intre în România; și, în sfârșit, difuzarea cererilor formulate prin intermediul mijloacelor de informare a maselor din România.

Încă o știre scurtă. Un corespondent al agenției Tanjug a afirmat că a văzut cu ochii lui vehicule blindate intrând în mulțime și strivind oameni. Același corespondent a mai spus, textual: „Forțele de securitate au tras în tot ce mișcă”. Precizăm că nu e o știre validată și de alte surse. S-a întâmplat la București.

În legătură cu constituirea la Timișoara a Comitetului pentru democrație socialistă, aș vrea să spun că reprezintă, după părerea mea, un moment istoric. Este prima instituție, cred, a viitoarei Românii, a României de mâine. Și cred că asemenea comitete, răspunzând unor inițiative cetățenești cu caracter democratic reprezintă prin excelență tipul de instituții care, în urma victoriei populare pe care o anticipăm în România, se vor răspândi peste tot. Comitete pentru democrație socialistă. Primul – la Timișoara. Îl salutăm! Ne înclinăm în fața celor care, prin sacrificiul lor, au permis crearea acestui Comitet.

Emil Hurezeanu: Și acum, avem un nou mesaj din străinătate. Un mesaj mai special, pe care îl va introduce Nicolae Stânișoară:

Nicolae Stroiescu Stânișoară: Este mesajul domnului Emil Ghilezan. Domnul Emil Ghilezan este unul dintre colaboratorii și prietenii politici din tinerețe ai lui Iuliu Maniu. Iuliu Maniu a murit ca martir în închisoare pentru că cerea în anii de după război ca România să trăiască în libertate și demnitate, adică cerea ceea ce cer acum românii la Timișoara, al București, la Sibiu și în altă parte. Istoria nu uită și marile adevăruri nu pot muri. Domnul Emil Ghilezan evocă în acest mesaj al său ceva din substanța acestor gânduri, precum și din experiențele sale de om politic, de român și de bănățean.

Emil Ghilezan: Departe de patrie, cu inima îndurerată, vă vorbește un bănățean, îngrozit și consternat de masacrul de la Timișoara. Sunt nepot de protopop, în cimitirul de la Arad odinesc oasele generațiilor familiei mamei mele. La alegerile politice din anul 1946, falsificate și măsluite de comuniști, am fost ales de mândrii cetățeni de la Lugoj, Caransebeș, Orșova, Făget și Teregova deputat în Parlamentul țării, candidat al Partidului Național Țărănesc. Dar nu mi s-a permis să-mi îndeplinesc misiunea de reprezentant al poporului bănățean. Atunci s-a dezlănțuit teroarea care continuă și astăzi, teroare care a produs sute de mii de victime, printre care iluștri martiri ai neamului Iuliu Maniu și Ion Mihalache. Teroarea halucinantă a lui Ceaușescu este continuarea acelor timpuri.

De cinci ori în ultimele secole românii din Ardeal și Banat s-au ridicat în sângeroase răzmerițe pentru a pretinde dreptate, libertate și condiții umane de viață. Cea mai veche, condusă de țăranul Doja, a mobilizat deopotrivă români și unguri și s-a desfășurat mai ales în Banat și pe valea Mureșului. La Arad, în anul 1918, Iuliu Maniu a pronunțat cuvintele istorice: „Vrem ruperea totală de Ungaria!”. Și la adunarea de la Alba Iulia din același an episcopul Caransebeșului Miron Cristea, împreună cu episcopul greco-catolic Iuliu Hosu de la Gherla, au blagoslovit poporul cu ocazia proclamării Unirii.

Timișoara și Aradul deci, de unde a pornit acum răzvrătirea contra tiraniei ceaușiste, sunt orașe care se găsesc în centrul unei regiuni mândre și mănoase, unde tradițiile și aspirațiile politice libertare ale românilor ardeleni au fost întotdeauna adânc înrădăcinate.

Aș fi lipsit de umilință și vinovat de prezumție dacă în aceste zile de grea cumpănă, la adăpostul libertății în Occident, aș îndemna țăranii, muncitorii și studenții bănățeni la grevă generală. Sau pe intelectualii de la Universitatea timișoreană să renunțe la slugărnicie și să asume conducerea celor care înfruntă mitralierele lui Ceaușescu. Dar pot să pretind, împreună cu miile de români din occident care ascultă cu înfrigurare fiecare crâmpei de știre care sosește din țara martirizată, ca soldații români să nu verse sângele fraților și sângele copiilor fraților lor pentru gloria unui nebun. Și pot să sper că în Partidul Comunist din România să găsesc și persoane cu mintea întreagă și sentimente patriotice care își dau seama de catastrofă și sunt hotărâți să înlăture de la conducerea partidului un tiran. Căci în joc nu e numai soarta lui sau a unei familii scelerate, ci integritatea teritorială a țării și supraviețuirea biologică a națiunii române.

Și, pentru a încheia, îmi permit, în ajun de mare sărbătoare a nașterii Mântuitorului, să mă adresez și să-l întreb pe mitropolitul Banatului – scaun arhieresc creat la stăruința unui alt mare bănățean mort și el în închisorile comuniste, pe nume Sever Pop – „Unde ești, preasfințite Corneanu, fiu al Banatului? Fii demn de înaintași! Coboară, preot cu crucea în frunte, în stradă, apără-ți turma – copiii, muncitorii, țăranii și familiile îndoliate! Fii demn de misiunea ta și toată România te va proslăvi, chiar și frații români greco-catolici martirizați de la Lugoj, Arad, Oradea și până la Blaj, cei care de 40 de ani au fost amuțiți. Să vă ajute Dumnezeu!”

Emil Hurezeanu: A fost mesajul domnului Emil Ghilezan. Și acum, stimați ascultători, până la buletinul de știri, până la ora exactă, să ascultăm o reacție din Grecia.

„Un student grec care s-a înapoiat aseară la Atena, venind din România, a declarat ziarului Kathimerini, că pentru români singura sursă de informație este postul de radio Europa Liberă. Tânărul, care face parte dintr-un grup de șase care studiază la Iași și au venit toți aseară la Atena, a declarat: „În timpul sfârșitului de săptămână orașul era în general calm, dar patrulat intens de milițieni înarmați. Singurul eveniment care a mobilizat forțele securității la Iași s-a produs duminică, când pe fereastra unei bănci centrale a apărut lozinca „Jos cu Ceaușescu!”. Miliția a izolat locul și, când a văzut că nu poate șterge inscripția, a înlocuit geamul”, a declarat studentul grec care a cerut să nu i se divulge numele.

În același timp, partidele politice și organizațiile de tineret continuă să condamne intervenția securității la Timișoara. „România este o tragică excepție printre țările Europei răsăritene în calea lor spre democrație, libertate și socialism cu față umană”, arată într-o declarație Partidul Socialist al fostului prim-ministru Andreas Papandreou. Iar organizația de tineret a Partidului Comunist pro-moscovit condamnă ceea ce ea numește „metodele brutale și folosirea violenței de către autoritățile române”. Un partid ecologic grec a organizat o întrunire în centrul Atenei, mulțimea manifestând mai târziu în fața ambasadei române. O declarație aprobată de adunare apelează la guvernul grec să rupă relațiile cu România.

Emil Hurezeazu: Așadar, la Timișoara a luat ființă un Comitet pentru democrație socialistă. Membrii săi reprezintă toate straturile și orientările adevăratei societăți românești. Acest grup i-a cerut primului ministru al lui Ceaușescu alegeri libere, demisia întregii conduceri politice actuale a României, organizarea de cercetări pentru anchetarea și pedepsirea celor răspunzători de masacrul de la Timișoara.”

Transcriere de Diana Benea.