Referendumul convocat de liderul USR, Dan Barna, a avut ca scop clarificarea doctrinară a partidului, ceea ce s-a și întâmplat. O majoritate covârșitoare a votat ca orientarea USR să fie de centru- dreapta. Referendumul a înregistrat cea mai mare participare din istoria consultărilor electroniceale USR - și-au exprimat votul 12.106 membri.
Într-un comunicat de presă, USR anunță că 11.047 de membri, adică 91,25% din voturi, au fost în favoarea clarificării doctrinare de centru- dreapta. Cvorumul necesar validării votului intern a fost de 10.743 de voturi, iar prezența la finalul perioadei de votare a fost de peste 56%.
Referendumul a fost convocat la inițiativa președintelui USR Dan Barna și a s-a desfășurat pe parcursul a șapte zile, începând din 1 februarie.
“Nu este o schimbare de poziție ci o consolidare a ei. Atunci când am fost ales președinte, am spus că suntem un partid de centru dreapta și tot ce am făcut în ultimii ani a fost în acest spirit. Am luptat pentru stat de drept, libertăți civile, libertate economică și o aliniere fermă la valorile europene și euro-atlantice. Succesul acestui exercițiu de consultare internă vine să confirme dorința și curajul membrilor USR de a continua și a-și asuma această direcție. Este un pas necesar și așteptat în direcția consolidării unui partid care va avea un cuvânt important de spus în viitoarea guvernare”, a spus Barna.
Fuziunea USR-PLUS se decide separat
Comitetele politice ale USR şi PLUS se întrunesc sâmbătă, în şedinţe separate, pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte organizarea unui congres de fuziune.
Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a precizat că Birourile Naţionale ale USR PLUS au propus ca acest congres de fuziune să aibă loc în luna iulie, dar decizia aparţine Comitetului Politic al USR şi, respectiv, Consiliului Naţional al PLUS.
"Avem şedinţe separate - fiecare cu agenda ei. Un singur punct este similar pe ambele agende, şi anume discuţia despre calendarul de realizare a fuziunii între cele două partide. Noi, ca Birouri Naţionale, aşa am gândit (ca acest congres să aibă loc în luna iulie), însă Comitetul Politic stabileşte. Sunt anumite păreri că ar trebui să fie mai devreme. Unii spun că ar trebui să fie mai târziu. În principiu, acesta este materialul cu care lucrăm în momentul acesta: un calendar de fuziune care să se întâmple după alegerile locale. Însă discuţia asta era înainte de scenariul tot mai plauzibil al anticipatelor. Dar, dacă sunt şi anticipate, e foarte probabil să nu mai avem o presiune să ne grăbim cu asta", a declarat pentru Agerpres Ionuţ Moşteanu.
Pe ordinea de zi a Comitetului Politic al USR se vor afla şi alte chestiuni referitoare la: strategia politică pentru perioada următoare, cea pentru alegerile locale, aspecte legate de regulamente interne.
Sâmbătă, la ora 18,00, la finalul Comitetului Politic al USR şi al Consiliului Naţional al PLUS, Dacian Cioloş şi Dan Barna vor susţine o conferinţă de presă comună în care vor prezenta concluziile discuţiilor.
Facebook Forum