În 17 noiembrie 1989, Doina Cornea primea titlul de Doctor Honoris Causa al Universității libere din Bruxelles. Coincidența face ca 17 noiembrie 1989 să fie o zi importantă și pentru Cehoslovacia, pentru că în acea zi, la Praga, a avut loc o amplă demonstrație studențească reprimată violent de miliție și trupele de securitate cehoslovace, fapt ce avea să declanșeze evenimentele cunoscute sub numele de Revoluția de Catifea, care a dus la prăbușirea regimului comunist cehoslovac în 10 decembrie.
Tot în 17 noiembrie 1989 și în ziua anterioară, 16 noiembrie, în întreaga lume au avut loc ample manifestații de protest împotriva regimului dictatorial de la București.
Cu ocazia aniversării a doi ani de la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Brașov, în ediția programului „Actualitatea românească” moderată de Gelu Ionescu în 17 noiembrie 1989, a fost citită în reluare scrisoarea adresată în 1988 de Doina Cornea și de alți semnatari muncitorilor de la Brașov.
Gelu Ionescu: Cine a ascultat programul nostru de ieri, 16 noiembrie 1989, a luat cunoștință de valul de proteste și solidarizări cu țara noastră aflată în grea suferință.
Mii de oameni au demonstrat împotriva dictaturii Ceaușescu, solidarizându-se cu muncitorii care s-au ridicat în urmă cu doi ani la Brașov, cu toți protestatarii, la Moscova și Budapesta, la München și la Berlin, la New York și la Amsterdam, în Australia și Danemarca, la Paris și în alte mari orașe ale lumii. Alte demonstrații vor avea loc la sfârșit de săptămână și despre ele vă vom informa săptămâna viitoare.
Un val de refuz fără precedent, care este răspunsul lumii libere dat dictaturii ce pregătește un congres de partid. Adevărul e cunoscut, a fost spus cu glas tare de toți cei care nu au mai putut răbda și și-au asumat riscul de a vorbi în numele tuturor. Ei sunt astăzi cunoscuți în lume, glasul lor este ascultat, și nu acel al propagandei. Aplauzele, ovațiile și scandările regizate și smulse sub amenințarea baionetelor nu pot acoperi glasul clar și ferm al Doinei Cornea, al lui Dan Petrescu, al lui Mircea Dinescu, glasul muncitorilor de la Brașov de acum doi ani, glasul atâtor protestatari care sunt acum sub arest sau în izolare.
Doina Cornea a primit astăzi titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea liberă din Bruxelles, o recunoaștere internațională a abnegației, demnității și curajului ei deplin în lupta pentru drepturile omului și împotriva totalitarismului din România. În acest timp, Doina Cornea, la Cluj, înconjurată în casă de o armată de securiști, face greva foamei pentru a protesta împotriva arestării lui Dan Petrescu. În urmă cu un an, Doina Cornea adresa o scrisoare de solidaritate muncitorilor din Brașov, scrisoare ce-și păstrează întreaga actualitate, de aceea vă invit să o reascultați:
„Se împlinește un an de când ați avut bărbăția de a ieși în stradă ca semn de protest împotriva nedreptăților și umilințelor cărora ați fost și sunteți, am fost cu toții și suntem încontinuu supuși.
Apărându-vă demnitatea, ați apărat demnitatea tuturor celor care îndură cu o prea înfricată supunere ceea ce este de neacceptat. Voi ați încercat să spălați această rușine cu prețul libertății și al vieții voastre. Un mare cărturar al nostru spunea nu demult că omul cucerește taina libertății doar atunci când scapă de frică, de frica morții, în primul rând.
Eu aș adăuga că acest lucru nu este posibil fără credință. Voi, fraților, ați cucerit această mare taină și prin aceasta ați devenit mai tari decât cei ce v-au asuprit. Cinste vouă!
În aparență, da, ați fost înfrânți, ați fost înfrânți prin brutalitate, voi nu purtați arme ca și agresorii voștri și raportul de forțe era zdrobitor pentru voi, apoi ați mai fost înfrânți și pentru că cei care vă stăteam doar în cuget alături n-am îndrăznit să dăm glas cum se cuvenea solidarității noastre cu voi. Să nu ne purtați pică, să nu ne judecați.
Vă cerem iertare. Totuși, voi nu puteți fi înfrânți. Nici o jertfă în istorie nu este de prisos. Un sacrificiu, chiar dacă în aparenta lui zădărnicie din perspectiva imediatului concret a rezultatului nemijlocit care este cea al lui „a avea”, cea a cantității pare o înfrângere, rămâne de o importanță covârșitoare în ordinul esenței spirituale care este cel al lui „a fi”, al calității, al modului nostru de a fi în istorie. Ideea sacrificiului vostru rămâne deci în conștiința noastră ca idee mediatoare între noi și adevăr, între noi și dreptate, între noi și demnitate.
Jertfa lui Horia ne iluminează peste veacuri cugetele și ne dă un fior de mândrie că aparținem acestui neam. De aceea, iubiți frați brașoveni, actul vostru este atât de important și nimic nu-i va putea știrbi măreția. Datorită vouă, mulți dintre noi devenim altfel de oameni.
Actul vostru rămâne exemplar, prin el s-a spulberat ceva din pojghița impură de minciuni, lașități, compromisuri și teamă care ne întinează. Prin voi am devenit mai demni și mai curați.
De aceea, acum, când se împlinește anul de la acțiunea voastră, vă rugăm să primiți recunoștința noastră tardivă. Facem apel la toți cei care vă iubesc – să aprindă lumânări în semn de iubire și solidaritate cu voi, cei ce v-ați jertfit pentru noi toți în neuitata zi de 15 noiembrie 1987.
Mulțumim, totodată, și celor de peste hotare care au fost alături de voi și v-au susținut!”
Gelu Ionescu: Aceasta a fost scrisoarea pe care Doina Cornea și alți semnatari au adresat-o anul trecut muncitorilor din Brașov cu ocazia împlinirii unui an de la răzmerița din 15 noiembrie.
Facebook Forum