Curtea Constituțională a publicat marți motivarea deciziei în baza căreia desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru nu este constituțională.
Judecătorii justifică existența unui conflict juridic între preşedinte şi parlament, privind desemnarea făcută de președintele Iohannis pe 6 februarie, prin faptul că desemnarea lui Orban nu reprezintă „prima solicitare'' de învestitură.
- „Având în vedere că existenţa conflictului juridic a fost determinată de desemnarea de către Preşedintele României a candidatului la funcţia de prim-ministru cu încălcarea dispoziţiilor art.103 alin.(1) din Constituţie, Curtea reţine că această desemnare nu poate declanşa procedura de învestitură a Guvernului. Prin urmare, ca efect al prezentei decizii, desemnarea domnului Ludovic Orban în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru, urmată de solicitarea votului de încredere pentru programul şi lista Guvernului prezentate de acesta Parlamentului, nu reprezintă 'prima solicitare' de învestitură în sensul art. 89 alin. (1) din Constituţie şi, prin urmare, nu constituie momentul de la care se calculează termenul de 60 de zile prevăzut de acelaşi text constituţional", se arată în motivarea publicată marţi de Curtea Constituțională.
Judecătorii CCR îi reproșează președintelui că nu ar fi respectat obligaţia de loialitate constituţională la desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, prin ignorarea efectelor moţiunii de cenzură prin care Orban a fost demis în urmă cu o zi, ceea ce „exclude în mod obiectiv intervenţia oricărui element de natură să fi produs o schimbare de optică şi o reconfigurare semnificativă a exprimării votului în Parlament".
CCR spune că desemnarea făcută de președinte ar fi „un act de voinţă unilateral, expresie a voinţei exclusive a Preşedintelui României, care se poziţionează astfel în afara logicii raporturilor constituţionale de separaţie şi echilibru al puterilor în stat şi a efectelor pe care această logică le ataşează actului desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru.”
Judecătorii CCR îi reproșează președintelui declarațiile făcute care ar fi „distorsionat” sensul firesc al normelor constituționale și care ar fi dovedit că nu ar fi avut intenția de a desemna un candidat care să apt să obțină votul de încredere al parlamentului.
- „Întregul ansamblu de acte/fapte/declaraţii ale Preşedintelui României demonstrează distorsionarea sensului firesc al normelor constituţionale referitoare la desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, faptul că nici măcar nu a existat intenţia de desemnare a unui candidat care să obţină votul de încredere al Parlamentului, ci mai degrabă că a existat intenţia de a nu-l obţine, precum şi, din această perspectivă, o poziţionare antagonică a Preşedintelui faţă de Parlament", se mai spune în motivarea CCR.
Un comportament constituţional loial al președintelui ar constitui-o, în opinia majorității judecătorilor CCR, desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru astfel încât să se realizeze finalitatea procedurii constituţionale de învestire a unui Guvern.
- „Or, pentru a face posibilă realizarea acestui scop, procedura de învestitură trebuie să fie una efectivă, iar nu pur formală. Aceasta impune luarea în considerare a moţiunii de cenzură şi a efectelor sale, consultări cu partidele politice şi evaluarea opţiunilor pentru candidatul la funcţia de prim-ministru în mod serios, sincer şi responsabil. Preşedintele trebuie să depună eforturi în sensul desemnării unui candidat care să poată coagula o majoritate necesară învestiturii Guvernului şi să aibă convingerea că persoana desemnată este în măsură să realizeze acest lucru. (...) Tot astfel, candidatul desemnat trebuie să îşi asume acest angajament, la rândul său, tot în mod serios, sincer şi responsabil. Constituie o distorsionare a dispoziţiilor constituţionale desemnarea de către Preşedintele României a unui candidat la funcţia de prim-ministru cu scopul de a nu obţine votul de încredere al Parlamentului (...), respectiv susţinerea de către Preşedintele României a unui candidat desemnat pentru funcţia de prim-ministru care să se poziţioneze el însuşi împotriva învestiturii Guvernului pe care l-ar propune", mai arată CCR.
De asemenea, CCR spune că dizolvarea parlamentului nu poate fi gândită decât ca soluție la rezolvarea unei situații de criză reală, nu provocată.
"Dizolvarea Parlamentului constituie un astfel de caz excepţional, fiind configurată de legiuitorul constituant ca soluţie extremă pentru rezolvarea unei situaţii de criză. (...) În vederea asigurării stabilităţii instituţionale, legiuitorul constituant a exclus, practic, posibilitatea 'provocării' unei dizolvări a Parlamentului de către Preşedinte. Dimpotrivă, acesta a consacrat o obligaţie de diligenţă pentru Preşedintele României, în sensul de a depune toate eforturile pentru păstrarea stabilităţii parlamentare, a ducerii până la termen a mandatului obţinut prin alegeri, iar nu a scurtării lui, prin forţarea de alegeri anticipate", se precizează în motivare.
Judecătorii CCR precizează în motivare că „dizolvarea forului legiuitor trebuie să fie rezultatul unor negocieri și înțelegeri politice în care să fie implicate toate entitățile parlamentare și să reflecte voința comună a celor care au obținut voturile cetățenilor în urma sufragiului electoral”.
Judecătorii CCR spun că dizolvarea parlamentului se poate face după respingerea consecutivă a două propuneri de premier, dar numai după consultarea președinților celor două Camere ale Parlamentului și a liderilor grupurilor parlamentare. Adică, pentru dizolvarea Parlamentului, chiar dacă sunt respinse două propuneri de premier, președintele trebuie să țină cont de „voința comună” a tuturor partidelor parlamentare.
Judecătoarele Livia Stanciu şi Simina Tănăsescu, opinie separată
Cele două judecătoare au făcut opinie separată la motivarea deciziei CCR și au apreciat că, de fapt, solicitarea de soluţionare a conflictului juridic între preşedintele României şi Parlament trebuia respinsă.
Ele spun că decizia luată de majoritatea judecătorilor CCR se bazează pe declaraţii politice, ceea ce constituie "un precedent periculos".
- "Considerăm că cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Parlamentul României, în legătură cu desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru, trebuia respinsă ca nefondată, întrucât nu sunt întrunite criteriile definitorii ale unui conflict juridic de natură constituţională, de vreme ce nu a existat nici blocaj instituţional şi nici o interpretare diferită a articolului 103 din Constituţia României; fundamentarea unei decizii a Curţii Constituţionale pe declaraţii politice constituie un precedent periculos pentru jurisdicţia constituţională, tot astfel cum a fost şi negarea valorii de precedent a unei decizii anterioare a Curţii Constituţionale", se arată în opinia separată.
- "Însă, o analiză a declaraţiilor politice ale actorilor instituţionali nu ar fi trebuit să capete relevanţă în cadrul unei argumentaţii juridice. Curtea Constituţională nu soluţionează conflicte politice, ci numai conflicte juridice de natură constituţională. Or, declaraţii politice, făcute în alte împrejurări decât cele legate strict de derularea procedurii prevăzută de art.103 din Constituţie, au fost selectate şi interpretate pentru a le conferi un sens din care să rezulte că prim-ministrul desemnat nu ar fi dorit să obţină votul de învestitură şi să conducă un nou Guvern, iar Preşedintele României ar fi realizat o distorsionare a dispoziţiilor constituţionale fără a fi săvârşit vreun act juridic în acest sens", se mai menţionează în opinia separată.
Curtea Constituţională a admis cererile formulate de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituţională între Președintele României și Parlamentul României, în legătură cu desemnarea de către Președintele României a candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru.
