Au fost alegeri pe muchie de cuțit, cum nu s-au mai văzut de la căderea comunismului, din 1989 încoace, iar până luni la prânz șansele păreau a înclina și de o parte și de alta. Alegeri care au revelat în același timp o societate profund divizată în două jumătăți greu de conciliat.
Duda, sprijinit de partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS), l-a învins pe reformistul primar al capitalei Rafal Trzaskowski.
Participarea la vot a fost destul de ridicată, 67,9%. Rezultatul are, desigur, o mare importanță pentru relațiile viitoare ale Poloniei cu UE, politica celor doi fiind radical diferită.
Afișat eurosceptic, partidul PiS, condus de Jaroslaw Kaczynski, face parte, în Parlamentul European, din formațiunea ECR (European Conservatives and Reformists), care se opune unei mai mari integrări europene, în vreme ce țările din care provin respectivii eurodeputați continuă să beneficieze de mana financiară europeană.
Desigur, principala temă a alegerilor, pe lângă democrație, LGBT și altele, a fost viitorul relațiilor Poloniei cu UE. Acum, că Duda a câștigat iarăși, comentatorii estimează că foarte conservatorul guvern PiS va continua cu controversata reformă a justiției, foarte criticată la Bruxelles, și care a dus la mari proteste în Polonia, precum va continua și cu blocarea drepturilor minorităților sexuale.
Platforma Civică, principala formațiune de opoziție, care l-a sprijinit pe reformatorul Rafal Trzaskowski, a anunțat că intenționează să conteste parțial unele rezultate, ca prezentând "neregularități", dar e de prevăzut că ele nu vor afecta rezultatul global, chiar dacă acesta este la limită.
Mai important este însă faptul că guvernul, odată consolidat Duda ca președinte, își va putea folosi noul atù pentru a-și întări puterea asupra administrațiilor locale și a presei independente. Ironia face că șansa pentru a împiedica guvernul să adopte o legislație ce ar limita situațiile în care parte din mass media din Polonia ar putea avea proprietari din străinătate, legislație restrictivă ce ar intra în conflict cu cea europeană, e doar faptul că unul dn cele mai populare canale de televiziune, TVN, este posedat de acționari din SUA.
Tensiuni intra-polone
Acasă la el, în Polonia, șeful partidului PiS aflat la putere, Jaroslaw Kaczynski, îl urăște cu frenezie pe actualul șef al Partidului Popular European (PPE) și fost șef al Consiliului European, Donald Tusk. Ura e veche, având consistența tragediilor antice sau shakespeariene. Guvernul polonez s-a opus, de pildă, în 2017, ca mandatul lui Tusk de președinte al Consiliului European să fie reînnoit, deși funcția este extrem de prestigioasă, Tusk având în acel moment rangul unui șef de stat. Nu e nici măcar vorba de divergențe ideologice. Cei doi, Kaczynski și Tusk, pot fi catalogați ca fiind amândoi de centru-dreapta. Kaczynski este creștin-conservator, Tusk e liberal. Dar dușmănia urcă până la perioada în care Tusk era șeful guvernului polonez, iar defunctul frate geamăn al lui Kaczynski, Lech, era președintele Poloniei.
Tusk l-a împiedicat în 2009 pe Lech Kaczynski să vină la summiturile UE de la Bruxelles, unde el, Tusk, ca prim ministru polonez, reprezenta Polonia.
După moartea lui Lech Kaczynski, împreună cu mulți membri ai guvernului într-un accident de avion în Rusia, unde se afla în vizită oficială pentru a comemora - tocmai - masacrul trupelor poloneze la Katyn în al Doilea Război Mondial de către trupele lui Stalin, supraviețuitoarea jumătate de gemeni Kaczynski, Jaroslaw, a rămas cu convingerea definitivă că accidentul de avion care i-a omorît fratele a fost provocat de Putin și ascuns de Tusk.
În aceeași logică, Kaczynski este convins că premierul de atunci, Donald Tusk, pe care cei doi gemeni îl dușmăneau deja, a împiedicat o anchetă adevărată în cazul accidentului.
Toate acestea, combinate cu faptul că societatea e scindată în două jumătăți simetrice și opuse, nu anunță o mare pace socială pentru perioada următoare.
