Linkuri accesibilitate

Fostul procuror Mircea Negulescu, reținut de Secția Specială în dosarul Blair


Mircea Negulescu
Mircea Negulescu

Fostul procuror de la DNA Ploiești Mircea Negulescu a fost reținut miercuri seară de Secția Specială, au confirmat pentru Europa liberă surse judiciare.

Măsura dispusă de procurori ar avea legătură cu dosarul Tony Blair, în care a fost pus sub învinuire fostul premier, actual lider al Pro România, Victor Ponta, scrie G4Media.

În 2016, DNA Ploieşti a pus sechestru pe averea lui Sebastian Ghiţă, până la concurenţa sumei de 220.000 euro, în dosarul "Tony Blair". Negulescu e acuzat că ar fi „fabricat” dosarul în care fostul premier PSD Victor Ponta a fost pus sub urmărire penală și era menţionat şi numele fostului premier al Marii Britanii Tony Blair, transmite Mediafax.

Potrivit DNA, Ghiţă i-ar fi dat fostului premier Victor Ponta 220.000 de euro pentru a-i asigura un loc eligibil la alegerile din 2012, iar banii ar fi fost folosiţi pentru organizarea unei vizite în România a fostului premier al Marii Britanii, Tony Blair.

XS
SM
MD
LG