Primarul general Gabriela Firea a anunțat, vineri, că în acest moment conturile Primăriei sunt blocate, după ce omul de afaceri Costică Costanda a pus poprire pe conturile instituției, după un proces care a durat 20 de ani.
Blocarea conturile municipalității pune în pericol proiecte de importanță majoră, s-a plâns primarul Capitalei.
„În acest moment, conturile Primăriei Capitalei sunt blocate, iar proiecte de importanță majoră pentru dezvoltarea Bucureștiului sunt puse în pericol. Mă refer aici la obiective de investiții precum Spitalul Metropolitan, Pasajul Ciurel, Pasajul Doamna Ghica sau Prelungirea Ghencea. Este o situație dificilă pentru București, trebuie să punem în aplicare o sentință definitivă și irevocabilă a instanței, pronunțată în anul 2019, după procese care au durat 20 de ani. Sunt decizii pe care nu le-am luat noi, dar pentru care trebuie să plătim”, a spus Firea, citată de Mediafax.
Potrivit edilului, municipiul București trebuie să-i returneze lui Costică Costanda suma de 115 milioane euro, ceea ce reprezintă 20% din bugetul anual al Capitalei.
„Deși am luat toate măsurile prevăzute de legislația în vigoare și am făcut deja plăți eșalonate de aproximativ 17 milioane euro, am ajuns în situația în care Costică Constanda a pus poprire pe conturile Municipiului București. Pentru a ieși din această situație de criză, voi supune din nou aprobării CGMB, în următoarea ședință, un proiect de hotărâre care să remedieze această problemă”, a mai spus Firea.
Primarul spune că pentru a putea respecta sentința definitivă și irevocabilă în procesul cu Costică Constanda, a supus spre aprobare, în patru ședințe succesive ale Consiliului General al Municipiului București, un proiect de hotărâre prin care să se reducă suma totală datorată cu aproximativ 40%. Proiectul de Hotărâre a fost respins de fiecare dată, iar pentru a fi aprobat era nevoie de votul a 2/3 din numărul total al consilierilor generali.
„Din bugetul Municipiului București sunt suportate cheltuieli de importanță strategică privind alimentarea cu energie termică, transportul în comun, iluminat public, funcționarea celor 19 spitale aflate în coordonarea Municipalității, proiectele de investiții în infrastructură, etc”, mai spune Firea.
Omul de afaceri Costel Constanda a dat Primăria în judecată în urmă cu 10 ani, acuzând neonorarea contractului care a scăpat Parcul Bordei de la transformarea în complex imobiliar.
Povestea afacerilor lui Costel Constanda a început în urmă cu aproape două decenii, când a obţinut în instanţă aproximativ 3 hectare de pământ în Satul Francez, zonă rezidenţială din nordul Capitalei, scrie Digi24.
Primăria Capitalei, care deţinea mai multe imobile construite acolo, i-a oferit acestuia, la schimb, aceeaşi suprafaţă de teren în parcul Bordei. Devenit proprietar pe o parte din parc, afaceristul voia să dezvolte acolo un proiect imobiliar.
Omul de afaceri nu a fost lăsat să construiască în parcul Bordei şi a dat Primăria în judecată. A câştigat despăgubiri în valoare de 18 milioane de euro. Municipalitatea nu a vrut să plătească, astfel că a ajuns la un nou compromis cu Costică Constanda: i-a oferit acestuia teren în Satul Francez.
Pe terenul primit la schimb, se aflau şi mai multe vile. Omul de afaceri intenţiona să le demoleze, iar în locul lor să construiască alte case, pe care urma să le vândă. Numai că planurile i-au fost date peste cap: consilierii generali nu i-au aprobat aceste lucrări.