Linkuri accesibilitate

Inundații în Grecia


Imagini de la inundațiile de acum doi ani, de lângă Atena 
Imagini de la inundațiile de acum doi ani, de lângă Atena 

Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale şi furtunilor care au provocat inundaţii severe pe insula grecească Evia, potrivit Reuters.

Victimele, două persoane în vârstă şi un copil, au fost găsite inconştiente în locuinţele lor inundată din Evia, la nord-est de Atena, potrivit departamentului de pompieri, care a adăugat că autorităţile investighează informaţii referitoare la o a patra victimă.



Serviciul de pompieri a primit zeci de apeluri pentru a ajuta la scoaterea apei din locuinţe şi vehicule. Transportul a fost perturbat în regiune.

Biroul de presă al premierului Kyriakos Mitsotakis a anunţat că prim-ministrul monitorizează cu atenţie situaţia.

Un număr de 24 de persoane şi-au pierdut viaţa când viiturile au lovit oraşul Mandra, la vest de Atena, în noiembrie 2017, iar şapte oameni au fost ucişi într-o furtună produsă în nordul Greciei, în iulie 2019

XS
SM
MD
LG