Linkuri accesibilitate

Cheltuieli de 70 milioane de euro pe ultima sută de metri la sectorul 4


Daniel Băluță, primar sector 4
Daniel Băluță, primar sector 4

Rămas fără majoritate în consiliul local pentru următorul mandat, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a propus la vot, în ultima şedinţă de consiliu local din această legislatură, 23 de proiecte de investiţii care valoarează în total 335 de milioane de lei, adică 70 milioane de euro. Pe ultima sută de metri a actualului mandat, ADP sectorul 6 semnează contracte pentru parcări de pe o zi pe alta, iar Administraţia Pieţelor a cumpărat un telefon de 1800 de lei. Daniel Băluță a obținut 57,05%.

Până ieri, pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local Sector 4 erau şapte puncte de discutat. Noaptea trecută, lista a fost completată cu 23 de noi proiecte. "Votul a început. Trec propunerile la vot pe bandă rulantă. Am convingerea că 100% dintre ele vor fi acceptate de consilieri. În acest moment, primarul are majoritate în consiliu, fiind ajutat doi traseişti de la PNL si unul de la USR”, ne-a declarat Moulin Guilhem, consilier local din partea USR.

Peste câteva zile, după anunţul oficial al Biroului Electoral Central (BEC), majoritatea consiliului local sector 4 va fi compusă din nouă consilieri USR PLUS și cinci consilieri PNL. Anunţul a fost făcut de preşedintele USR, Sector 4, Paul Ene.

În aceste condiţii, primarul Daniel Băluţă doreşte să-şi securizeze viitoarele investiţii şi le-a supus aprobării actualului consiliu, care îi este favorabil.

Proiectele lui Băluţă

  • Asocierea Primăriei Sector 4 cu Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SRL, companie despre care noul primar general Nicuşor Dan a declarat în repetate rânduri că va fi desfiinţată.
  • Reabilitarea a două blocuri din sector, locuinţe sociale, suma totală care ar trebui aprobată de consiliul local fiind de 3,2 milioane de lei.
  • Rectificarea bugetului local, în creştere cu 2,5 milioane de lei.
  • Aprobarea construirii unui pasaj suprateran în intersecţia bulevardului Metalurgiei cu Alexandru Obregia, valoarea investiţiei fiind de 73,4 milioane de lei.
  • 2 milioane de lei pentru supraetajarea unui centru de Pregătire şi prevenire a Situaţiilor de Urgenţă,
  • Aprobarea cheltuirii a 35 de milioane de lei pentru anveloparea unor blocuri din sector.
  • Obţinerea autorizaţiei de securitate la Piaţa Progresul-5,2 milioane de lei. Reamintim că respectiva piaţă agroalimentară a fost modernizată şi a fost redeschisă în februarie 2020, investiţia fiind de 12 milioane de lei.
  • Parcarea de tip park & ride de pe Şoseaua Berceni- 12 milioane de lei.
  • Modenizarea liceului ‘‘Dacia”- 35 milioane de lei
  • Modernizarea a două corpuri de clădire ale Primăriei Sector 4.
  • Pasarelă pietonală de la Liceul ”Gheorghe Şincai” -28,5 milioane de lei.
  • Pasarele de acces spre Palatul Copiilor- câte 15 milioane de lei fiecare.
  • Pasarelă peste Şoseaua Olteniţei va costa 16 milioane de lei.
  • Pasaj rutier într-o intersecţie din sector- 86 milioane de lei.
  • Modernizarea Colegiului Naţional Mihai Eminescu -12 milioane de lei.

Metodă identică la Sectorul 6

Primăria Sector 4 nu este singurul loc unde se întâmplă lucruri ciudate pe ultima parte a mandatului actualilor aleşi locali. Primarul ales al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a averizat public funcţionarii din primărie să nu facă ilegalităţi privind aprobarea unor plăţi pe final de mandat.

Înțeleg că în Primaria Sectorului 6 este agitație mare pentru a se plăti rapid lucrările scumpe contractate pe bani mulți în ultima perioadă. Îi avertizez pe directorii care vor semna pentru aceste plăți să fie foarte atenți ce semnează, să nu semneze cumva pentru lucrări fictive, supraevaluate sau neconforme! Auditul nu va putea fi evitat, este păcat să riște aiurea. Auditul se va face în teren, începând cu plățile din ultima perioadă”, a semnalat Ciucu pe Facebook.

Ciprian Ciucu arată că Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 6, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Local Sector 6, a făcut achiziţii de 10 milioane de lei în ultimile zile.

DGASPC Sector 6, chiar nu trebuie să vă grăbiți cu achizițiile acum. Mare, mare grijă la proceduri și la transparență! Voi audita achizițiile pe care le-ați făcut începând cu ultimele. Dar cel mai bine este să nu antamați banii primăriei acum și să așteptați să aflați politicile sociale pe care le voi bugeta pe bază de programe cu indicatori de rezultat clari. Totuși, achiziții de peste 10 milioane de lei (!!!) pe repede înainte, acum, este cam mult. Mare, mare atenție!”, mai spune Ciucu.

Potrivit SEAP, portalul guvernamental al licitaţiilor publice, tot în sectorul 6, Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană a acordat, prin încredinţare directă, două contracte de realizare parcări în valoare de 315.000 de lei, la o zi după ce primarul Gabriel Mutu a pierdut mandatul în urma alegerilor.

Prin aceeaşi metodă, Administraţia Pieţelor sector 6 a cumpărat, la o zi după ce primarul Mutu a pierdut alegerile locale, un telefon mobil S10 Galaxy pe care a plătit 1800 de lei.

  • 16x9 Image

    Virgil Burlă

    Jurnalist de investigații, a lucrat în 20 de ani de carieră la diverse publicații. Uneori cu patimă sau cu sentimentul că totul este pierdut. Ghidat de interesul public și pasionat de studiul comunismului ca experiment social, Virgil Burlă crede că jurnaliștii sunt „agenții sanitari” ai societății.

XS
SM
MD
LG