A fost decretată starea de urgență în orașul Nashville, din statul american Tennessee, după explozia de vineri, produsă în apropierea unei companii.
Peste 40 de clădiri au fost avariate, iar anchetatorii ar fi găsit rămășițe umane în apropierea unei rulote care a sărit. Anterior anchetatorii au transmis că investighează “un act deliberat”.
CNN citează martori și relatează că înainte de explozie s-ar fi auzit dintr-o rulotă parcată un mesaj de avertizare, citit de o femeie. Trei persoane au fost ulterior rănite, a comunicat Poliția, iar starea lor este stabilă.
Explozia s-a produs vineri dimineață în nordul zonei centrale a oraşului, în apropiere de turnul AT&T, o clădire emblematică. Deflagraţia a fost resimţită pe o distanţă de câţiva kilometri.