Linkuri accesibilitate

Ungaria alege să vaccineze înainte de startul european al campaniei. Pregătiri în celelalte state membre


Adrienne Kertesz, prima persoană vaccinată în Ungaria
Adrienne Kertesz, prima persoană vaccinată în Ungaria

Personalul medical din Ungaria a început să fie imunizat sâmbătă cu vaccinul anti-COVID Pfizer-BioNTech, cu o zi mai devreme de startul oficial al campaniei europene, planificată să înceapă la acceași dată în UE.

"Am început vaccinarea personalului medical, potrivit unui plan prestabilit", a răspuns un purtător de cuvânt al guvernului întrebărilor adresate de agenția Reuters. Ungaria pirmise tot sâmbătă primele doze de vaccin. Programul debutează cu două spitale mari din Budapesta.

Dumincă, 27 decembrie, Germania, Franța, Italia, Spania, Austria sau România intenționează să înceapă vaccinarea personalului medical din linia întâi.

"Vaccinul este pus la dispoziţie în acelaşi timp tuturor ţărilor UE. Iar oamenii vor începe să se vaccineze la Atena, Roma, Helsinki, Sofia, alegeţi voi. Vaccinările ne vor ajuta să ne revenim la viaţa normală, încet-încet", a postat sâmbătă Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, pe rețelele de socializare.

Pregătiri în statele UE

Au ajuns între timp primele doze în Spania, unde au fost depozitate în centrul țării, la un centru Pfizer, relatează agenția EFE. Transportul e coordonat de Poliție, Garda Civilă și poliția regională. Un angajat de la un centru de asistență pentru persoane vârstnice și o locatară a centrului respectiv vor fi, duminică, primii spanioli vaccinați.

O escortă militară s-a asigurat că primele doze ajung la Roma, în Italia. Vaccinurile au fost depozitate la o cazarmă, iar prioritate vor avea, începând de duminică, lucrătorii din sistemul sanitar. Potrivit premierului italian Giuseppe Conte, vaccinarea nu va fi obligatorie pentru cei aproximativ 60 de milioane de locuitori din ţară.

În Franța, de primele doze vor beneficia vârstnicii din două unităţi de asistenţă pentru persoane vârstnice, la Sevran şi Dijon. Vaccinul a ajuns sâmbătă în zori, la farmacia centrală din reţeaua sanitară Assistance Publique-Hôpital de Paris.

Locatarii centrelor de vârstnici deschid, simbolic, vaccinarea și în Austria.

Țările scandinave se aliniază și încep și ele, duminică, vaccinarea. Suedia a anunțat că sâmbătă seară vaccinurile vor fi distribuite celor 21 de regiuni. Finlanda și Danemarca au făcut anunțuri similare.

XS
SM
MD
LG