Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că este puțin probabil ca „imunitatea de turmă” a populației să se dezvolte anul acesta, în ciuda programelor de vaccinare de pe tot teritoriul lumii.
„Chiar dacă vaccinurile încep să-i protejeze pe cei mai vulnerabili, nu vom atinge niciun nivel de imunitate a populației sau imunitate de turmă în 2021”, a spus Soumya Swaminathan, om de știință în cadrul OMS, pe 11 ianuarie.
„Chiar dacă acest lucru se va întâmpla în câteva regiuni, în câteva țări, asta nu va proteja oamenii din întreaga lume.”
Din Europa până în America și Asia, virusul s-a dovedit rezistent, în ciuda lunilor de restricții care au vizat înăbușirea pandemiei. Pe măsură ce iarna avansează, țările de pe întreg Globul se bazează pe campanii masive de vaccinare pentru a înlătura propagarea contagiunii în perioada următoare. Este necesară o rată de vaccinare de aproximativ 70 sau chiar 80% pentru „imunitatea de turmă”, care ar presupune ca populația generală să fie protejată împotriva transmisibilității ușoare a bolii.
În Europa și Statele Unite, campaniile de vaccinare cu vaccinurile aprobate de la Moderna și Pfizer-BioNTech au început lent, din cauza restricțiilor de aprovizionare și producție a vaccinului, dar și din cauza dificultăților logistice pe care vaccinarea în masă le presupune.
Dr. Bruce Aylward, consilier al directorului general al OMS, a declarat că agenția pentru sănătate a ONU speră că vaccinările împotriva coronavirusului ar putea în această lună sau în februarie și în unele dintre țările mai sărace ale lumii. El a reiterat apelurile pentru ajutor internațional pentru a oferi vaccinuri acestor state.