Linkuri accesibilitate

Donald Trump a acuzat Antifa pentru violențele de la Capitoliu de săptămâna trecută


U.S President Donald Trump gives an address, a day after his supporters stormed the U.S. Capitol in Washington, U.S.
U.S President Donald Trump gives an address, a day after his supporters stormed the U.S. Capitol in Washington, U.S.

Președintele în exercițiu al SUA, Donald Trump, a acuzat într-o conversație telefonică privată că „oamenii Antifa” sunt cei care au asaltat săptămâna trecută Capitolul SUA, în ciuda dovezilor care arată că protestatarii erau în mare parte susținători de ai săi, arată Axios, citat de Reuters.

Potrivit sursei citate, Trump ar fi făcut această remarcă în cadrul unei conversații telefonice pe care a avut-o luni dimineață cu republicanul Kevin McCarthy. Axios citează un oficial de la Casa Albă, dar și o altă sursă familiarizată cu apelul.

Conform sursei citate, în cadrul conversației, McCarthy i-a spus lui Trump că „nu este Antifa, este MAGA. Știu. Am fost acolo”. Președintele în exercițiu al SUA ar fi fost în timpul apelului „tensionat și, uneori, agresiv”.

De asemenea, McCarthy l-a sfătuit pe Trump să-l sune pe Joe Biden, să se întâlnească cu președintele ales și să lase o scrisoare de întâmpinare în biroul Resolute pentru succesorul său.

Casa Albă nu a comentat informația, în timp ce reprezentantul lui McCarthy nu a putut fi contactat pentru alte detalii.

Asaltarea clădirii Capitolului de către susținătorii lui Trump a întârziat validarea victoriei electorale a președintelui ales, Joe Biden. Trump, care a contestat fără dovezi validitatea victoriei electorale a lui Biden, a lăudat inițial persoanele care au participat la acțiune, însă, ulterior, a condamnat violența.

În timpul acțiunii de protest, parlamentarii au fost obligați să fugă, deoarece clădirea a fost asaltată de susținătorii președintelui, care au copleșit forțele de securitate. Cinci persoane au murit în urma violenței, inclusiv un ofițer de poliție din Capitol care a fost bătut în timp ce încerca să alunge mulțimile.

Mai multe persoane au fost arestate în urma violențelor, în timp ce democrații din SUA i-au cerut vicepreședintelui Mike Pence să invoce Amendamentul 25 pentru a-l destitui din funcție pe Donald Trump.

XS
SM
MD
LG