Unirea Moldovei și cu Țara Românească la 24 ianuarie 1859 este unul dintre puținele evenimente istorice cunoscute în România de toate generațiile. Într-un act de curaj și de sfidare față de Marile Puteri, se spunea la școală în perioada comunistă, românii - în special țărani ca Moș Ioan Roată - l-au ales în fruntea ambelor țări pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. Ce se știe mai puțin este rădăcina acestui „fait accompli”/fapt împlinit, care sunt autorii săi reali și cât de mult a contat în obținerea lui, sprijinul împăratului francez Napoleon al III-lea și presiunile britanice sistematice pentru crearea unui stat puternic și stabil, pro-occidental, la Gurile Dunării.
Rolul lui Alexandru Ioan Cuza în acest spectaculos episod din istoria modernă a României este de asemenea excepțional. Fără doar și poate, era un om curajos și hotărât. A domnit șapte ani, dar povestea națiunii române nu se poate imagina fără Vodă Cuza. Dar glorificat excesiv în perioada comunistă pentru a-l opune domniei de 48 de ani a succesorului, regele Carol I de Hohenzollern, figura lui Alexandru Ioan Cuza a pierdut mult din datele reale.
Așa de pildă, pârcălabul de Covurlui/Galați, Alexandru Ioan Cuza a putut provoca un scandal internațional contra caimacamului Nicolae Vogoride care falsificase alegerile pentru Divanul Ad Hoc al Moldovei în favoarea Turciei, pentru că la Galați se aflau numeroase consulate occidentale, ca și nou înființata Comisie Europeană a Dunării, din care făceau parte toate Puterile Garante - Marea Britanie, Franța, Sardinia, Prusia, Austria, Rusia și Turcia. Cancelariile de la Paris și Londra, interesate într-o ecuație unionistă, și lobby-ul românesc din Occident, plătit din banii elitei pașoptiste - boierii Golești sunt un exemplu remarcabil - au permis reluarea alegerilor și au deschis perspectiva Unirii.
Pe de altă parte, Alexandru Ioan Cuza, un ofițer de rang inferior, cu studii la Paris, pasionat de politică, dar un cartofor susținut financiar de averea soției, a fost ales domnitor al Moldovei pentru că NE-fiind liderul niciunei grupări, numele său putea duce la un compromis între conservatori și liberali, între moldoveni și munteni, între unioniști și cei care nu ar fi vrut să renunțe la privilegiile oferite de capitala Moldovei. Ceea ce s-a întâmplat.
Nu se știe nici astăzi cine dintre politicienii prezenți în noaptea de 23 spre 24 ianuarie la Hotel Concordia din București, a venit cu ideea ca noul domnitor al Moldovei să fie ales și domnitor al Țării Românești. Istoricii au lansat câteva ipoteze. Este sigur însă că în ciuda sărbătorii legale de astăzi, istoria adevărată este prea puțin prețuită. Hotel Concordia există încă în Centrul Vechi al Bucureștiului. În ruină.
Rolul lui Alexandru Ioan Cuza în acest spectaculos episod din istoria modernă a României este de asemenea excepțional. Fără doar și poate, era un om curajos și hotărât. A domnit șapte ani, dar povestea națiunii române nu se poate imagina fără Vodă Cuza. Dar glorificat excesiv în perioada comunistă pentru a-l opune domniei de 48 de ani a succesorului, regele Carol I de Hohenzollern, figura lui Alexandru Ioan Cuza a pierdut mult din datele reale.
Așa de pildă, pârcălabul de Covurlui/Galați, Alexandru Ioan Cuza a putut provoca un scandal internațional contra caimacamului Nicolae Vogoride care falsificase alegerile pentru Divanul Ad Hoc al Moldovei în favoarea Turciei, pentru că la Galați se aflau numeroase consulate occidentale, ca și nou înființata Comisie Europeană a Dunării, din care făceau parte toate Puterile Garante - Marea Britanie, Franța, Sardinia, Prusia, Austria, Rusia și Turcia. Cancelariile de la Paris și Londra, interesate într-o ecuație unionistă, și lobby-ul românesc din Occident, plătit din banii elitei pașoptiste - boierii Golești sunt un exemplu remarcabil - au permis reluarea alegerilor și au deschis perspectiva Unirii.
Pe de altă parte, Alexandru Ioan Cuza, un ofițer de rang inferior, cu studii la Paris, pasionat de politică, dar un cartofor susținut financiar de averea soției, a fost ales domnitor al Moldovei pentru că NE-fiind liderul niciunei grupări, numele său putea duce la un compromis între conservatori și liberali, între moldoveni și munteni, între unioniști și cei care nu ar fi vrut să renunțe la privilegiile oferite de capitala Moldovei. Ceea ce s-a întâmplat.
Nu se știe nici astăzi cine dintre politicienii prezenți în noaptea de 23 spre 24 ianuarie la Hotel Concordia din București, a venit cu ideea ca noul domnitor al Moldovei să fie ales și domnitor al Țării Românești. Istoricii au lansat câteva ipoteze. Este sigur însă că în ciuda sărbătorii legale de astăzi, istoria adevărată este prea puțin prețuită. Hotel Concordia există încă în Centrul Vechi al Bucureștiului. În ruină.
