Linkuri accesibilitate

Ursula von der Leyen mulțumește României pentru ajutorul trimis Moldovei. Bogdan Aurescu se află la Chișinău


 Ursula von der Leyen a mulțumit României pentru că a trimis echipamente pentru combaterea pandemiei în Republica Moldova
Ursula von der Leyen a mulțumit României pentru că a trimis echipamente pentru combaterea pandemiei în Republica Moldova

România a trimis în Republica Moldova o gamă largă de echipamente protecție personală pentru combaterea pandemiei: 1.500.000 de măști chirugicale, 100.000 de măști de tip FFP3, 100,000 de costume de protecție și 100.000 de mânuși. Ajutorul a fost trimis în urma solicitării primite din partea Republicii Moldova prin intermediul Mecanismului UE de protecție civilă.

Echipamentele trimise Republicii Moldova au ajuns odată cu vizita ministrului român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, care se află vineri la Chișinău.

Aurescu a declarat că Republica Moldova este o prioritate absolută de politică externă pentru România.

Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi din nou cu dumneavoastră, pentru a reafirma şi consolida angajamentul României de a susţine cetăţenii Republicii Moldova. Doresc să vă asigur, şi cu acest prilej, că România consideră Republica Moldova o prioritate absolută de politică externă. A fost şi este poziţia consecventă a României că singura cale către prosperitate şi dezvoltare pentru Republica Moldova este continuarea parcursului european şi implementarea completă a reformelor la care s-a angajat prin Acordul de Asociere. România va susţine întotdeauna această cale, atât în plan bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene", a precizat vineri Aurescu, la ceremonia organizată la Chişinău cu prilejul acordării unui nou sprijin Republicii Moldova din partea României, în contextul pandemiei de COVID-19.

Şeful diplomaţiei române a adăugat că vizita sa are ca obiectiv punerea în practică a proiectelor de sprijin anunţate de preşedintele României, Klaus Iohannis, în cadrul vizitei la Chişinău, din luna decembrie a anului trecut, dar şi o bună ocazie de a pune de acord agendele de lucru ale celor două ţări, "în interesul direct al cetăţenilor Republicii Moldova".

Ursula von der Leyen mulțumește României

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a mulţumit vineri României, printr-un mesaj pe Twitter, pentru ajutorul acordat Republicii Moldova prin intermediul Mecanismului UE de Protecţie Civilă pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

În urma solicitării primite din partea Republicii Moldova prin intermediul Mecanismului UE de protecţie civilă, România a donat vineri Republicii Moldova aproape două milioane de articole de echipament individual de protecţie, constând în 1.500.000 de măşti chirugicale, 100.000 de măşti de tip FFP3, 100.000 de costume de protecţie şi 100.000 de mănuşi chirurgicale.

''Mulţumesc România'', scrie Ursula von der Leyen în limba română. ''Un gest frumos de solidaritate europeană'', scrie oficialul european.

Ce a scris Ursula von der Leyen pe Twitter
Ce a scris Ursula von der Leyen pe Twitter

XS
SM
MD
LG