Linkuri accesibilitate

În etapa a treia de vaccinare vor avea prioritate municipiile cu incidenţă mai mare de 4,5 la mie


Romania: Valeriu Gheorghiță
Romania: Valeriu Gheorghiță

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare COVID, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, deschiderea posibilităţii de programare a persoanelor din etapa a treia pentru judeţele care au municipii cu rată de incidenţă cumulată a cazurilor mai mare de 4,5 la mie.

Şi vă prezint care sunt aceste municipii, respectiv judeţe. Vorbim de de judeţul Alba cu municipiul Alba Iulia, vorbim în judeţul Timiş cu municipiul Timişoara, judeţul Braşov cu municipiul Braşov şi localitatea Sânpetru, vorbim de judeţul Maramureş cu localitatea Baia Mare, judeţul Sălaj cu municipiul Zalău, judeţul Hunedoara - municipiul Petroşani, judeţul Cluj - municipiul Cluj-Napoca şi de judeţul Giurgiu - municipiul Giurgiu. În aceste localităţi menţionate va fi posibilă programarea inclusiv a persoanelor din etapa a treia direct în platforma de programare, conform criteriilor de care fiecare persoană aparţine”, a declarat Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că, în următoarele zile, în aceste municipii vor fi deschise centre noi de vaccinare, unde se vor distribui vaccinuri de la compania AstraZeneca.

Numărul de centre este variabil în funcţie de spaţiile disponibile la nivelul fiecărui municipiu şi de resursa umana pe care fiecare municipiu o are disponibilă”, a precizat Gheorghiţă.

Din 15 martie, vor fi puse în funcțiune încă 74 de noi centre de vaccinare la nivel național, cu posibilitate de programare din 10 martie și începerea activităților de vaccinare propriu-zisă de luni, 15 martie.

Aceste 74 de cabinete vor fi destinate de asemenea persoanelor vulnerabile, peste 65 de ani. Lista de așteptare va deveni operațională din 15 martie”, a spus Gheoghiță.

XS
SM
MD
LG