Linkuri accesibilitate

Covid-19 | Toate școlile din Brașov se închid din nou


În Brașov se închid toate școlile începând de joi, toți elevii fac cursuri online
În Brașov se închid toate școlile începând de joi, toți elevii fac cursuri online

Elevii de la clasele primare și cei din clasele a VIII-a și a XII-a din municipiul Brașov vor învăța online de joi. Incidența din localitate depășește 6 cazuri de infectări la 1.000 de locuitori în ultimele 14 zile, iar ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației prevede că la o incidență de peste 6/1.000 toți elevii stau acasă.

Până acum școlile din municipiul Brașov funcționau în scenariul roșu.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Brașov, elevii au fost anunțați că de joi nu mai vin la școală, urmând ca decizia oficială să fie luată oficial de Comitetul pentru situații de urgență din Brașov miercuri.

Școlile din România funcționează în prezent după trei scenarii:

  • Scenariul verde – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toate categoriile de antepreșcolari, preșcolari și școlari;
  • Scenariul galben – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000 dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, elevii claselor din învățământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional si postliceal;
  • Scenariul roșu – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, precum și pentru elevii claselor din învățământul primar.

La nivelul localităților unde este instituită carantina zonală, adică cele cu incidență de peste 6/1.000 de locuitori, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ.

În ultima centralizare de la Ministerul Educației de luni, 15 martie, numărul de clase/grupe cu activitatea faţă în faţă suspendată era de 216.

În perioada 8-15 martie, 181 de preşcolari/ elevi au fost confirmaţi cu coronavirus (în medie 22 de cazuri pe zi) şi 321 de angajaţi din sistemul de educatie (în medie 40 de cazuri pe zi).

XS
SM
MD
LG