Reamintim că protestele din 28 și 29 martie au degenerat în provocări xenofobe nocturne la domiciliul primarului de origine germană a Timișoarei.
Manifestația din fața primăriei a fost organizată pe Facebook, la chemarea unor persoane publice independente, neafiliate politic. Prof.Dr. Vasile Popovici, diplomat, a subliniat că Timișoara nu poate rămâne fără răspuns la manifestările pline de ură, promovând dihonia între etnii, aflate în contradicție cu spiritul orașului și cu punctul 4 al Proclamației de la Timișoara.
Societatea civilă se exprimă, politicienii tac
Un document de poziție distribuit presei și participanților arată cu degetul spre clasa politică mută la manifestările „primitive” ale celor care „agită limbajul urii”: „Din păcate, partidele politice locale au ales să nu se exprime, din teamă, din calcul meschin sau dintr-o eclipsă a rațiunii. De aceea suntem aici, ca să ne exprimăm noi, reprezentanți ai societății civile, spre a apăra onoarea orașului nostru umilit de barbaria celor puțini. Societatea civilă dorește civilitate, înțelegere și pace socială. Avem nevoie de ele mereu – și cu atât mai mult în vremuri când semenii noștri cad răpuși de boală sau luptă cu ea în chiar aceste momente”.
Manifestul subliniază că spațiul bănățean a fost guvernat de-a lungul istoriei sale de „firescul toleranței, al înțelegerii interetnice și al deschiderii spre cultura și limba celuilalt”, valori tulburate recent de forțe obscure, de sorginte neolegionară.
De aici nevoia comunității de a se apăra pentru a nu-și pierde identitatea: „Suntem aici pentru a ne reaminti cine suntem. Din casele noastre tăcute, din căminele timișorenilor tulburate de cei care folosesc cuvintele unui decembrie însângerat și le răstălmăcesc sensul batjocorind ideea de libertate, aducem acest mesaj de respect pentru Timișoara, deopotrivă românească și europeană”.
„Lucrăm cu cel mai mic număr de doctori din Europa”
Profesorul Dorel Săndesc, medic ATI, vicepreședintele Societății Române de ATI, a adus mesajul medicilor și al personalului medical. „Nu reprezint aici o armată de îngeri. Suntem, oameni și noi, cu slăbiciunile noastre”, a spus doctorul, adăugând câteva dintre dificultățile greu de surmontat în pandemie ale sistemului medical. Se lucrează cu cel mai mic număr de medici și personal medical din Europa raportat la numărul de cetățeni. Paturile s-au dublat în ATI în ultimul an, personalul a rămas același. Deci presiunea este imensă.
Injuriile adresate medicilor – „suntem făcuți criminali, hoituri, escroci, șpăgari ”- dintr-o extremă „întunecată” a societății românești adaugă la frustrările momentului. Pentru aceștia doctorul timișorean are un mesaj emoționant:
„Dacă vreodată veți ajunge să aveți nevoie de noi, chiar dacă pe fruntea voastră ar scrie injuriile aruncate asupra noastră, noi vă vom îngriji cât putem noi mai bine, fiindcă asta este noblețea acestei meserii”.
Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara și scriitorul Daniel Vighi au subliniat distorsiunea ideii de libertate de cei care o batjocoresc azi, liberate greu câștigată în Revoluția din 1989.
Printre participanți s-au numărat intelectuali de notorietate, membri ai Inițiativei Timișoara și ai Societății Timișoara, medici, tineri interesați de menținerea reputației orașului lor.
Primarul Dominic Fritz a asistat la manifestație fără să se implice. Întrebat de jurnaliști, a punctat că nu percepe evenimentul ca o susținere a sa, ci ca pe o susținere a Timișoarei, printr-un mesaj pozitiv transmis țării și lumii.
Manifestația s-a desfășurat în respectul regulilor de prevenție sanitară prevăzute în pandemie. Un singur participant a încercat să tulbure evenimentul, fluturând o pancartă jignitoare la adresa edililor. El a fost însă ținut la distanță de jandarmi.