Linkuri accesibilitate

Ce a discutat Maia Sandu cu Klaus Iohannis și oficialii români în vizita rapidă la București


În drum spre Chișinău, Maia Sandu a făcut escală la București
În drum spre Chișinău, Maia Sandu a făcut escală la București

În drumul de întoarcere de la Strasbourg la Chișinău, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut escală la București. A avut o întâlnire cu Klaus Iohannis, cu primul ministrul Florin Cițu și cu preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Prima vizită a fost la preşedintele Klaus Iohannis, unde cei doi au discutat despre Parteneriatului Strategic bilateral și al relațiilor privilegiate dintre cele două state. Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj ferm de susţinere pentru agenda de reforme promovată de preşedintele Maia Sandu.

De asemenea, Klaus Iohannis a transmis că ţara noastră va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova şi a subliniat că România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, evidenţiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei, se arată într-un comunicat de la Administrația Prezidențială

La rândul său, Maia Sandu a exprimat mulţumiri pentru susţinerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemie şi a apreciat sprijinul ţării noastre pentru calea europeană a Republicii Moldova. Maia Sandu i-a spus președintelui Iohannis că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme în spirit democratic şi european.

Cei doi preşedinţi au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în special în proiectele de importanţă strategică din domeniile energiei, transporturilor, precum şi al educaţiei sau sănătăţii. Obiectivul principal al acestei cooperări rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a Republicii Moldova şi conectării sale ireversibile la spaţiul european, a mai menţionat comunicatul de presă.

Vizita neplanificată a Maiei Sandu vine în contextul tensiunilor din regiune generate de poziția Rusiei, care și-a anunțat intenția să restricționeze accesul navelor de război în zona Strâmtorii Kerci, fapt ce a tulburat apele pe scena internațională. În ultimele săptămâni, Rusia a desfășurat mai multe mișcări de trupe la granița cu Ucraina și în Peninsula Crimeea, mișcări catalogate de mai multe țări NATO ca o provocare.

Aceasta a doua întâlnire Sandu – Iohannis, după vizita președintelui român la Chișinău, pe 29 decembrie, la câteva zile după inaugurarea președintei moldovene.

Vaccinarea-tema principală de discuție cu Florin Cîțu

După întâlnirea cu Klaus Iohannis, Maia Sandu a avut o scurtă întâlnire și cu premierul Florin Cîțu, în cadrul căreia cei doi au discutat despre condiţiile în care cetăţenii români din Republica Moldova se pot imuniza împotriva COVID-19 în centre de vaccinare din România, indiferent dacă deţin sau nu domiciliu în ţară.

Indiferent de ce parte a Prutului trăim, suntem cu toţii preocupaţi să gestionăm cât mai bine pandemia şi să protejăm sănătatea cetăţenilor noştri. Am avut astăzi o întâlnire foarte bună cu doamna Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, despre derularea campaniei de vaccinare, cea mai sigură cale pentru a depăşi cu bine criza sanitară şi a reveni la o viaţă normală. Am sprijinit sistemul medical şi cetăţenii Republicii Moldova prin donaţia de vaccinuri şi echipamente sanitare şi vom continua să oferim ajutor. Am discutat cu doamna preşedinte Maia Sandu despre condiţiile în care cetăţenii români din Republica Moldova să aibă posibilitatea să se imunizeze împotriva COVID-19 în centre de vaccinare din România, indiferent dacă deţin sau nu domiciliu în ţară", a scris Florin Cîţu pe pagina de Facebook a Guvernului.


Şeful Executivului de la Bucureşti a adăugat că România rămâne cel mai important partener al Republicii Moldova şi al cetăţenilor ei.

Solidari şi responsabili în eforturile de combatere a pandemiei COVID-19 vom depăşi cu bine această perioadă şi vom reveni la o viaţă normală", a mai scris Cîţu.

Anca Dragu: Maia Sandu are toată susţinerea României

Maia Sandu s-a întâlnit și cu președintele Senatului, Anca Dragu, cu care a discutat pe teme vizând actualitatea politică, economică, cea a traficului de persoane şi a violenţei domestice. „Maia Sandu are toată susţinerea României pentru a continua parcursul pro-european pe care l-a început în ţara sa. Rămânem principalul partener al Republicii Moldova", a afirmat Anca Dragu.

Preşedintele Senatului a vorbit despre „relaţiile excelente dintre cele două popoare şi state în spiritul valorilor democratice şi a respectului reciproc", se arată într-un comunicat de presă transmis de Senat.

Anca Dragu a menţionat că relaţiile bilaterale sunt facilitate de istoria, limba, cultura şi aspiraţiile comune şi şi-a reafirmat sprijinul, în plan parlamentar, pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi susţinerea autorităţilor Republicii Moldova pentru un parcurs de succes către un stat de drept.

Conform sursei citate, temele abordate în cadrul întrevederii au vizat actualitatea politică, economică, cea a traficului de persoane şi a violenţei domestice.

Apreciez în mod deosebit faptul că Republica Moldova este condusă de o doamnă preşedintă pro-europeană. În condiţiile geo-politice pe care regiunea le-a cunoscut în ultimele decenii, parcursul european este singura garanţie pentru cetăţenii Republicii Moldova pentru prosperitate, securitate şi stabilitate”, a declarat Anca Dragu.

Maia Sandu are toată susţinerea României pentru a continua parcursul pro-european pe care l-a început în ţara sa. Rămânem principalul partener al Republicii Moldova şi mă bucur că putem oferi sprijinul nostru activ, mai ales în campania de vaccinare", a mai afirmat Dragu.

La întrevedere au participat şi vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Comisie Juridice, Iulia Scântei, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, Angel Tâlvăr şi senatorul Radu Mihail, membru al Comisiei de politică externă.

Maia Sandu s-a întâlnit și cu președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban. Acesta a precizat că au discutat evoluțiile politice. „Continuăm să susținem cu forță și încredere parcursul european al Republicii Moldova și suntem determinați să îi ajutăm în continuare pe cetățenii moldoveni să treacă peste pandemia de COVID-19”, a adăugat Orban pe Facebook.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG