Linkuri accesibilitate

AstraZeneca: la tribunal în Europa, la export în SUA


Uniunea Europeană dă în judecată AstraZeneca pentru nerespectarea datelor de livrare a vaccinurilor.
Uniunea Europeană dă în judecată AstraZeneca pentru nerespectarea datelor de livrare a vaccinurilor.

Comisia Europeană a dat luni în judecată AstraZeneca pentru nerespectarea contractului de livrare a vaccinurilor împotriva Covid-19. Printre acuzațiile executivului european la adresa producătorului de vaccin se află și faptul că nu sunt de încredere în ceea ce privește livrările.

AstraZeneca contracarează acuzațiile „nemeritate” ale Uniunii Europene și spune că a respectat contractul. Cu toate acestea, compania a livrat doar o treime din cele 300 de milioane de doze promise. AstraZeneca invocă faptul că limbajul din contract menționează „cele mai bune eforturi” de a respecta cererea, ci nu o cronologie precisă.

Dintre cele 80 de milioane de doze plănuite în primele luni ale anului, AstraZeneca au livrat doar 30 de milioane, iar din următoarea tranșă de 180 de milioane vor livra doar 70. Oficialii europeni consideră că acest fapt a întârziat campania de vaccinare din întreaga Europă câteva săptămâni.

Întârzierile companiei au cauzat probleme în strategia de vaccinare a Uniunii Europene: de unde serul AstraZeneca trebuia să fie principala formulă folosită, Bruxelles s-a reorientat spre Pfizer/BioNTech. Agenția Europeană a Medicamentului susține că beneficiile vaccinului AstraZeneca sunt mai mari decât riscurile, dar multe țări europene și mulți cetățeni au renunțat la opțiunea AstraZeneca.

Prin acest proces, UE încearcă să asigure un număr mai mare de doze ale vaccinului AstraZeneca livrate mai devreme. Conform unei surse Reuters, Uniunea Europeană s-ar mulțumi chiar și cu 130 de milioane de doze din cele 300 promise.

Acest proces este cea mai puternică dovadă că întreaga Uniune Europeană și-a pierdut încrederea în compania care era, la început, campionul susținut de Bruxelles. Procesul împotriva AstraZeneca are susținerea tuturor statelor membre UE.

SUA va exporta 60 de milioane de doze

Pe măsură ce americanii se vaccinează, presiunile internaționale ca SUA să împartă vaccinurile cresc și ele. SUA și-a propus să distribuie 60 de milioane de doze de AstraZeneca în următoarele săptămâni, prin acorduri directe cu alte țări. Potrivit oficialilor americani, 10 milioane de doze sunt gata de export cât de curând, iar alte 50 sunt în diverse stadii de producție.

Statele Unite au deja un stoc de AstraZeneca, iar campania lor de vaccinare merge bine și fără acest vaccin. Formula nu a fost aprobată încă în Statele Unite ale Americii. Dozele vor fi livrate altor țări doar după ce instituția de aprobare a medicamentelor, Food and Drug Administration (FDA) va autoriza vaccinul.

În martie, SUA a promis 4 milioane de doze de vaccin AstraZeneca pe care nu le folosește țărilor sale vecine care au aprobat deja serul, Canada și Mexic. Aceasta a fost printre primele concesii făcute de SUA către țările care le cer să împartă vaccinul. Acordul cu Mexic și Canada nu este o donație, ci un împrumut.

XS
SM
MD
LG