Linkuri accesibilitate

Ce reguli trebuie să respecte credincioșii în Noaptea de Înviere


Preoții vor calcula numărul de persoane care pot intra în lăcașul de cult și în incinta acestuia

Credincioșii care vor merge la biserică în Noaptea de Înviere vor trebui să respecte mai multe reguli, astfel încât să evite riscul de răspândire a SARS-CoV-2. Una dintre aceste reguli prevede că, la ora 00.00, credincioșii vor aștepta primirea Sfintei Lumini păstrând distanța de 1,5 metri între ei.

Biserica Ortodoxă a transmis un set de recomandări privind modul în care se desfășoară slujba de Înviere. Potrivit acestor reguli, preoții vor calcula numărul de persoane care pot intra în lăcașul de cult și în incinta acestuia.

Recomandările Bisericii Ortodoxe Române privind modul în care se vor organiza slujbele:

  • Locurile în care pot sta credincioșii trebuie marcate, astfel încât să fie respectată distanța socială.
  • Trebuie asigurată o suprafață minimă de 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 metri între persoane, în interior, și 1,5 metri între persoane, în exterior.
  • Vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor a lumânărilor, a candelelor și a obiectelor de colportaj.
  • Va fi nevoie de dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult. Masca de protecție este obligatorie, iar ea trebuie să acopere și gura, și nasul.
  • Credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanța de 1,5 metri între ei;
  • Pentru a evita aglomerația, la unitățile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor (pâine binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată din vreme în pachete/punguțe de unică folosință închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor și a obiectelor de colportaj;
  • La finalul slujbei de afară, pentru săvârșirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu credincioșii, în limita spațiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcașului de cult, în cazul în care numărul credincioșilor este mare.
  • Fiecare biserică va pregăti mai mulți voluntari care să se asigure de buna desfășurare a slujbelor.
  • La finalul slujbei de afară, pentru săvârșirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu credincioșii, în limita spațiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcașului de cult, în cazul în care numărul credincioșilor este mare.
  • În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credincioşilor, respectându-se regulile sanitare în vigoare.

Program special pentru transportul comun în Noaptea de Înviere

În Noaptea de Înviere, în București, mijloacele de transport în comun vor circula după un program special de Paşte, iar linia de tramvai 41 va funcţiona în noaptea de Înviere. De asemenea, Metrorex anunţă program special de sărbători.

În perioada 30.04.2021 - 03.05.2021, toate liniile de transport public ale STB SA vor funcţiona cu parcul de vehicule programat corespunzător unei zile de duminică. Totodată, în noaptea de Înviere, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte şi cele ale liniei expres 783, precum şi de tramvaiele liniilor 1 şi 10, conform programului obişnuit. Suplimentar, STB SA va menţine în circulaţie, pe parcursul întregii nopţi, tramvaiele liniei 41”, a transmis STB, într-un comunicat de presă.

De asemenea, polițiștii și jandarmii vor fi prezenți pe străzi în număr mare în aceste zile pentru a se asigura că toată lumea respectă măsurile de siguranță impuse de pandemie. Oamenii trebuie să circule în grupuri de maximum 6 persoane, altfel riscă să fie amendați.

Vrei să primești știrile zilei pe e-mail?

XS
SM
MD
LG