Linkuri accesibilitate

1 Mai cu proteste la Paris și arestări în Turcia


De 1 Mai, forţele de ordine de la Parisau ripostat cu gaze lacrimogene după ce manifestanții au incendiat pubelele
De 1 Mai, forţele de ordine de la Parisau ripostat cu gaze lacrimogene după ce manifestanții au incendiat pubelele

Mii de persoane au participat în oraşele din Franţa la proteste de Ziua Muncii. Oamenii sunt nemulțumiți de măsurile anunțate de guvern de a schimba beneficiile pentru șomaj și au cerut justiție economică și socială.

La Paris au avut loc ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine, iar 34 de protestatari au fost arestaţi, relatează Reuters.

Manifestanţii au incendiat pubele şi au spart geamurile unei bănci. Forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene.

Sindicaliştilor li s-au alăturat la proteste membri ai mişcării „vestelor galbene” şi oameni care activează în domenii afectate dur de restricţiile din pandemie, cum ar fi cultura.

Protestatarii, majoritatea cu măşti, au afişat bannere cu mesaje de genul: „Vrem să trăim, nu să supravieţuim”.

În oraşele Franţei, între care şi Lyon, Nantes, Lille şi Toulouse, au avut loc aproximativ 300 de manifestaţii.

Majoritatea marșurilor au fost pașnice, dar la Lyon poliția a făcut uz de gaze lacrimogene pentru dispersa un grup de circa 200 de persoane care aruncau cu artificii, a anunțat prefectura regiunii Auvergne-Rhone-Alpes pe Twitter.

Forțele de ordine au intervenit la Paris
Forțele de ordine au intervenit la Paris

Cel puțin 11 persoane au fost arestate la Ankara

Tot de 1 Mai, poliţia turcă a arestat, sâmbătă, zeci de persoane care încercau să defileze de 1 Mai la Istanbul, în ciuda unei interdicţii de a manifesta impusă din cauza pandemiei de coronavirus.

Cel puţin 100 de manifestanţi au fost arestaţi în timp ce încercau să ajungă în Piaţa Taksim, spaţiu obişnuit pentru contestări, precum şi în alte cartiere şi de pe popularul bulevard Istikal, au constatat corespondenţii AFP. Cel puţin 11 persoane au fost arestate şi la Ankara, după ce au încercat să protesteze sâmbătă, au informat mass-media locale.

Poliţiştii au respins violent un grup, în timp ce alţii i-au târât pe manifestanţi.

Potrivit Asociaţiei avocaţilor contemporani de la Istanbul, specializată în apărarea cazurilor sensibile din punct de vedere politic, au fost arestate 170 de persoane.

Turcia a impus lockdown strict din 29 aprilie din cauza celui de-al treilea val epidemic care a ucis un număr record de bolnavi în fiecare zi. Cel puţin 394 de persoane au murit de Covid-19 vineri, potrivit autorităţilor.

XS
SM
MD
LG