Linkuri accesibilitate

Rusia | Șapte copii şi doi profesori, ucişi într-un atac armat într-o şcoală din Kazan


Un adolescent a deschis focul într-o școală din Kazan, Rusia
Un adolescent a deschis focul într-o școală din Kazan, Rusia

Șapte copii şi doi profesori au fost ucişi marţi, la o şcoală din Kazan, în centrul Rusiei, într-un atac armat, potrivit agenţiilor ruse de presă relatează BBC News.

Potrivit serviciilor de securitate, un adolescent a fost reţinut de poliţie, scrie RIA Novosti. O explozie ar fi avut loc, potrivit aceleiaşi surse.

Autoritățile au declarat că la școala din Kazan, în Republica Tatarstan, a fost restabilită ordinea. Republica Tatarstan este în principal musulmană.

Poliția a deschis o anchetă, însă nu s-a stabilit încă niciun motiv pentru care a avut loc incidentul.

Filmările distribuite pe rețelele de socializare arată câțiva copii sărind de la ferestre pentru a scăpa, precum și persoanele rănite evacuate.

Agenţi oficiale rusă de presă Tass arată că alte zece persoane au fost rănite, dintre care patru au fost spitalizate.

„Atacatorul a fost arestat. Este un adolescent”, a declarat o sursă pentru agenţia rusă de presă Interfax.

Interfax şi Tass scriu că un al doilea presupus atacator s-ar putea afla în şcoală.

„Am auzit o explozie în clădirea şcolii, vedem un fum puternic”, a declarat un martor neidentificat, citat de RIA Novosti.

„Eram în clasă. Am auzit mai întâi o explozie, iar apoi focuri de armă”, a declarat Tass o profesoară de la această şcoală.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG