Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, după şedinţa de lucru cu premierul şi cu mai mulţi miniştri pe tema pandemiei, că din 15 mai se elimină purtarea măştii în exterior, cu unele excepţii, şi se elimină restricţiile de circulaţie de noaptea.
El a precizat că vom avea o relaxare pas cu pas şi că a fost întocmit un calendar până la 1 septembrie, după care va fi făcută o nouă evaluare.
„Am discutat despre pandemie, despre campania de vaccinare şi despre măsuri de relaxare. Peste un an de zile a durat până acum pandemia, a fost multă, prea multă suferinţă în România şi îmi pare rău pentru toţi cei care au suferit, însă trebuie să ne amintim şi de cei care au făcut posibilă genstionarea acestei pandemii. Preşedintele a transmis „mulţumiri” eroilor pandemiei, personalul medical. Trebuie să ne fie foarte clar că suntem în pregătire pentru România post-pandemică”, a declarat Iohannis după şedinţa de lucru cu premierul şi cu mai mulţi miniştri.
Președintele a precizat că a pregătit un calendar de relaxare în mai multe etape, prima din acestea fiind de la 15 mai, adică din weekendul care urmează.
„Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare, care cuprinde întreaga perioadă de vară, ne pregătim de relaxare. Dar nu vrem să relaxăm în iunie, ca să revenim la restricții în august. Vom avea o relaxare pas cu pas, relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare”, a spus Klaus Iohannis.
Astfel, din 15 mai se va renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice exterioare, cu câteva excepții - zone aglomerate precum târguri, piețe sau stațiile pentru transportul în comun.
De asemenea, se elimină restricțiile de circulație noaptea, ceea ce înseamnă că românii vor putea circula și după ora 22.00, iar magazinele vor putea fi deschise și după această oră.
Klaus Iohannis a spus că a stabilit tințe de vaccinare. „Ne propunem la 1 iunie să avem 5 milioane de persoane vaccinate, la 1 iulie 6 milioane, la 1 august 7 milioane”, a declarat președintele.
O a doua etapă pentru relaxare va fi de la 1 iunie, când vom avea mai multe măsuri de relaxare în interior , când va crește capacitatea de cazare, capacitatea de servire în restaurante”.
„Avem nunți, botezuri, mese festive, din 1 iunie în exterior pot participa maxim 70 de persoane, în interior maxim 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți”, a mai spus președintele, care a precizat că numărul acestora va creşte gradual de la 1 iulie şi 1 august.
„Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a continuat Iohannis.
Alte măsuri prezentate de președinte:
- Similar, la sălile de sport, numărul de participanți e restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească.
- Noi păstrăm în continuare normele care țin de rata de incidență pentru școli. E previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde