Linkuri accesibilitate

Contrabandă cu țigări moldovenești „exportate” prin Aeroportul Otopeni


Membrii grupării au fost prinși de procurori și polițiști când doreau să scoată țigările prin aeroportul din Otopeni.
Membrii grupării au fost prinși de procurori și polițiști când doreau să scoată țigările prin aeroportul din Otopeni.

Procurorii Anti-Mafie au descoperit o grupare care introducea ilegal în România țigări din Republica Moldova, pe care le comercializa apoi aici sau în Uniunea Europeană. Paguba statului, doar la transporturile depistate de procurori, este de opt milioane de lei.

O rețea de contrabandă cu țigări moldovenești era așa de bine organizată încât folosea inclusiv mașini ca antemergător când transportau baxurile cu țigarete. În plus, gruparea se folosea de tranzitul de pe Aeroportul Otopeni pentru a duce țigările de contrabandă spre alte state membre ale Uniunii Europene.

Județul Buzău este locul unde s-a format gruparea infracțională, în anul 2020. Rețea a fost descoperită și o parte din membri reținuți preventiv în perioada aprilie-mai, după câteva luni de monitorizare. Investigația a fost realizată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și de Secția de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) din Buzău

Judecătorii au aprobat ca șase persoane din această rețea să fie reținute pentru 30 de zile iar pentru trei persoane a fost impusă măsura controlului judiciar.

Din datele obținute de Europa Liberă de la procurori, reiese că rețeaua era împărțită în două „departamente”, fiecare cu responsabilități și activități specifice.

„Departamentul” import prin contrabandă din Republica Moldova

În perioada 24 - 25 aprilie, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Buzău „au efectuat nouă percheziții domiciliare pe raza județelor Iași, Ilfov și Buzău, la membrii unei grupări din cetățeni și moldoveni care în perioada 2020 - aprilie 2021 au introdus în țară țigarete prin sustragerea de la controlul vamal”, ne-au transmis reprezentanții Parchetului Anti-Mafie.

Reprezentanții instituției nu ne-au precizat dacă în anchetă sunt vizați și angajați ai Vămii. Nu ne-au oferit informații nici despre modul de trecere a frontierei și dacă acest lucru s-a făcut printr-un punct vamal. Aceste detalii nu au fost clarificate încă în cursul anchetei. Din informațiile obținute de Europa Liberă de la reprezentanți ai Direcției Generale a Vămilor se pare că un punct de analiză este varianta ca aceste țigări de contrabandă să fi intrat în România prin Vama Sculeni, din județul Iași.

După ce au introdus țigările moldovenești de contrabandă - nu au fost vămuite și nu s-au plătit taxele vamale și accizele pentru tutun - membrii grupării „le-au transportat, depozitat și vândut mai departe către diferite persoane sau membri ai grupării vizate de acțiune”, așa cum ne-au mai precizat procurorii DIICOT.

După ce erau introduse în țară, baxurile de țigări erau apoi transportate în municipiul Buzău, în județul Iași și în Ilfov, unde urmau să fie comercializate sau transportate mai departe.

Această primă aripă a grupării de contrabandiști folosea „în activitatea infracțională mai multe mijloace de deplasare pentru ascunderea activității infracționale”.

Așa cum ne-au precizat de investigatorii, s-a utilizat:

  • Autoturism cu rol de antemergător pentru a se cerceta drumul și pentru a preveni ca transportul să fie descoperit de autoritățile statului.
  • Cap de tir și semiremorci cărora le-au aplicat plăcuțe cu numele de înmatriculare false. Aceste autovehicule erau folosite pentru transportul țigărilor de contrabandă.
  • Cap de tractoare cu semiremorci cu produse agricole. Și această dotare era folosită pentru transportul unor cantități mari de țigarete. Spre exemplu, țigările de contrabandă erau ascunse în timpul transportului printre saci de produse agricole.

„În urma perchezițiilor, la un imobil de pe raza județului Ilfov a fost identificat un ansamblu auto format din cap tractor și o semiremorcă, cu număr de înmatriculare fals, în interiorul căruia au fost identificate, disimulate printre saci de tărâțe de grâu, cantitatea de 14,6 milioane de țigări, 1460 de baxuri”, au mai transmis procurorii DIICIOT.

„Departamentul” vânzări interne și export

După ce erau introduse ilegal în țară și transportate pe teritoriul României, țigările erau preluate de o altă grupare. Acest al doilea „departament” prelua pachetele și o parte le vindea populației:

  • prin intermediul unei rețele de agenți comerciali care acceptau să vândă astfel de țigări de contrabandă;
  • sau le vindea personal în Piața Centrală din municipiul Buzău.

„În cauză s-a reținut faptul că suspecții s-au aprovizionat de la membrii unei alte grupări cu țigarete de contrabandă provenite din Republica Moldova pe care le-au distribuit către alți comercianți sau le-au vândut personal în Piața Centrală de pe raza municipiului Buzău”, ne-au transmis procurorii DIICOT.

O altă parte din țigările de contrabandă erau transportate în Vest. „Anumite cantități de contrabandă au fost depistate asupra unor dintre suspecți pe Aeroportul Internațional din Otopeni în timp ce aceștia încercau să le transporte pe teritoriul unui alt stat european”, ne-au mai precizat procurorii.

Deși aceste cantități nu erau însemnate și erau ascunse în bagajele de cală care erau trecute ca echipamente și bunuri pentru viața cotidiană, ele aduc un profit mai mare raportat la fiecare pachet.

„Dorința cea mai mare a unui contrabandist care aduce țigări din Republica Moldova este să le poată scoate din România și apoi să le vândă în Spațiul Schenghen. Dacă în România, un pachet de contrabandă se cumpără cu 2-3 euro, uneori chiar și un euro, în funcție de marcă și graba contrabandistului, în Vest poți scoate și 7 euro pe un pachet. Desigur, și riscul să fii prins e mai mare”, ne-a mai declarat un reprezentant al Poliției de Frontieră.

În total, în urma celor două acțiuni au fost confiscate peste 15 milioane de țigarete, 11 vehicule, printre care două ansambluri de autotren, dar și sumele de 120.000 de euro și 300.000 de lei, ne-au mai precizat reprezentanții DIICOT.

Doar paguba statului din evitarea plății taxelor vamale și a accizei pentru cele 15 milioane de țigarete descoperite de procurori ar ajunge la circa 8 milioane lei, așa cum a calculat pentru Europa Liberă un expert din domeniul industriei de tutun. Este vorba de transportul depistat de procurori la flagrantele din perioada aprilie-mai 2021, dar gruparea acționa de un an.

  • 16x9 Image

    Marian Păvălașc

    A intrat în echipa Europa Liberă în ianuarie 2021. Este un jurnalist freelancer care își propune să publice știri importante, dar și reportaje, investigații. A intrat în presă în primii ani ai studenției, în urmă cu 15 de ani, atunci când a început să scrie pentru un cotidian din Galați. 

XS
SM
MD
LG