Linkuri accesibilitate

Sfârșitul lui Netanyahu? O nouă coaliție încearcă să îl detroneze după 12 ani


Cei 12 ani petrecuți de Benjamin Netanyahu la conducerea Israelului s-ar putea încheia curând.
Cei 12 ani petrecuți de Benjamin Netanyahu la conducerea Israelului s-ar putea încheia curând.

Liderul opoziției din Israel, centristul Yair Lapid, a format o alianță cu câteva partide mici de opoziție pentru a forma un guvern nou. Lapid a reușit să formeze coaliția cu 38 de minute înaintea termenului-limită, pe 2 iunie, după o perioadă lungă de blocaj politic.

Naționalistul Naftali Bennett este principalul partener de coaliție al lui Lapid, iar cei doi ar fi Premier cu schimbul conform noului plan. Bennett ar fi primul, timp de doi ani, urmat apoi Lapid în ceilalți doi ani. Aranjamentul trebuie aprobat de Parlamentul israelian în următoarele zile.

Sub noul aranjament, Naftali Bennett ar fi Premier în 2021-2023.
Sub noul aranjament, Naftali Bennett ar fi Premier în 2021-2023.

În coaliție se află mai multe partide mici și mijlocii din întreg spectrul politic, inclusiv Ra’am, care ar putea fi primul partid arab la guvernarea israelului. În coaliție mai sunt partide de centru-stânga, de stânga, naționaliste și de dreapta.

Coaliția ar fi, cel mai probabil, extrem de instabilă. Compoziția extrem de mixtă, formată din opt partide, va face ca deciziile să se ia cu mare greutate. Cei doi lideri au căzut de acord să se ocupe mai mult de probleme „tehnocratice”.

Yair Lapid l-ar urma pe Bennett, preluând mandatul de Premier în 2023-2025.
Yair Lapid l-ar urma pe Bennett, preluând mandatul de Premier în 2023-2025.

Netanyahu a criticat această nouă alianță, spunând că ar fi de stânga. Când a aflat că Bennett, amicul său de dreapta, s-a alăturat coaliției, Premierul a declarat că aceasta ar fi „frauda secolului”. Dacă alianța va fi aprobată, Netanyahu va ajunge în opoziție.

Împreună, aceste partide ar asigura o majoritate foarte mică, dar suficientă în Parlament.

Bejamin Netanyahu, care conduce Israelul de 12 ani, nu va accepta cu capul plecat posibilitatea de a pierde puterea. Până la votul de încredere pentru noua coaliție, Netanyahu va face tot ce poate pentru a se asigura că partidul său va rămâne la putere, inclusiv amânarea votului de încredere și aplicarea presiunii asupra oponenților.

Alegerile din 23 martie

La sfârșitul lui 2020, Parlamentul din Israel, numit Knesset, nu a reușit să aprobe noul buget de stat înaintea termenului-limită. Knessetul a fost dizolvat, iar guvernul de coaliție s-a prăbușit la sfârșitul lui decembrie. Noile alegeri trebuie organizate în termen de 90 de zile, așadar au fost ținute pe 23 martie 2021.

Partidul lui Netanyahu a reușit să câștige 30 din cele 120 de locuri cu aproximativ 30% din voturi, dar nu a reușit să formeze un guvern. Acum o lună, Președintele Reuven Rivlin a rugat opoziția să formeze o coaliție.

Alegerile din martie nu i-au acordat lui Netanyahu o majoritate confortabilă. Premierul a încercat să formeze o coaliție, dar a eșuat.
Alegerile din martie nu i-au acordat lui Netanyahu o majoritate confortabilă. Premierul a încercat să formeze o coaliție, dar a eșuat.

Gruparea lui Lapid, care a obținut un sfert din voturi, a fost apoi rugată să formeze un nou guvern. Yesh Arid („Este un viitor”) controlează 17 locuri în Knesset. Lapid dorește soluția celor două state pentru Israel și Palestina.

Israelul are foarte multe partide mici, care au intrat în Parlament cu 5-8% din vot. Gruparea religios-naționalistă condusă de Bennett, Yamina („Înspre dreapta”), a câștigat puțin peste pragul necesar de 5%.

Bennett, care controlează doar 7 locuri în Knesset, ar împărți mandatul frățește cu gruparea care a obținut un sfert din voturi. Printre prioritățile lui Bennett se află anexarea Cisiordaniei. În timpul alegerilor, Bennett a jurat să nu împartă puterea cu partidul lui Lapid sau un partid arab.

Netanyahu

Netanyahu a fost acuzat de corupție.
Netanyahu a fost acuzat de corupție.

Benjamin Netanyahu, pe care susținătorii îl alintă Bibi, este un personaj controversat în Israel. Prim-Ministrul în vârstă de 71 de ani a fost acuzat de repetate ori de corupție, primind porecla de „Crim’-Ministru”.

În momentul de față, Netanyahu este acuzat de mită, fraudă și încălcare a încrederii. Premierul este acuzat că ar fi făcut favoruri șefilor din presa națională și că ar fi acceptat trabucuri și șampanie scumpă. Netanyahu a negat acuzațiile spunând că este victima unei conspirații, dar nu a adus nicio dovadă care să confirme acest lucru.

Deși sub mandatul său Israelul a devenit rapid și eficient cea mai vaccinată țară din lume, vocile critice au menționat că Netanyahu nu s-a ocupat bine de primele lockdown-uri, ceea ce a cauzat probleme economiei Israelului.

XS
SM
MD
LG