În fața panoului de cățărat sunt doi tineri care își verifică asigurările înainte ca unul dintre ei să urce pe panou. Se întorc amândoi cu fața spre acesta, filatorul prinde mâinile și încep amândoi să repete gestual mișcările: Pleci dublă de aici și te duci cu mâna stângă la ora 11.00 pe umăr la o rigletă, ridici piciorul drept la ora 5.00, duci mâna dreaptă la ora 12.00, unde ai o priză scursă. Cam așa decurg indicațiile pe care le oferă instructorul care filează un cățărător cu deficiență de vedere sau „navigatorul”, cum este cunoscut în limbajul specific.

În cățărat, nevăzătorii au nevoie de o persoană instruită care să le ofere indicații și care cunoaște limbajul ceasului și ideea de aproape – departe. Este foarte importantă relația dintre cățărător și instructor, pentru ca informațiile oferite să fie rapide și precise, dar și experiența celui din urmă în acest sport, pentru a putea descrie mișcările care trebuie făcute și formele prizelor. Aceste indicații se oferă atât în sala de cățărat, la panoul artifical, cât și în natură, la cățăratul pe stâncă. O persoană nevăzătoare își dezvoltă alte abilități față de oamenii care văd, în cazul cățăratului fiind importantă memorarea traseului ce urmează parcurs, prin vizualizarea mentală a mișcărilor și prizelor ce sunt folosite.

Escalada este unul dintre sporturile care generează cel mai ușor starea de flux, de a trăi în prezent și de a te concentra 100% pe ce faci. Pentru copiii cu dizabilități reprezintă un moment de detașare de toate problemele și de depășire a fricilor, inclusiv frica de percepția celorlalți. Abilitățile fizice și psihologice sunt provocate continuu în escaladă, deoarece există posibilități infinite de creștere a cerințelor fizice și de provocare psihologică.

Claudiu Miu – Campion în sport și în viață, omul care a schimbat definiția imposibilului

Povestea Climb Again a luat naștere la inițiativa lui Claudiu Miu, fost campion național și balcanic la escaladă, care în anul 2010 s-a îmbolnăvit și a trebuit să renunțe la cățărat și la restul activităților de zi cu zi. După trei ani de suferință și luptă, a început să se cațere din nou, în ciuda urmelor lăsate de boală. Prin acest proiect, Claudiu și-a dorit să întoarcă tot ajutorul primit de la familie, prieteni și întreaga comunitate de cățărători.

„Am fost sportiv de performanță, am practicat escalada. Partea competițională mi-a plăcut foarte mult, am fost campion național, balcanic, am participat în circuitul Cupei Mondiale de Escaladă. Începusem să cresc foarte mult și să am rezultate din ce în ce mai bune.

S-a întâmplat să mă îmbolnăvesc în 2010 și am renunțat la viața sportivă, după care, pentru că boala a evoluat, am fost forțat să renunț și la mai multe. Am ajuns într-o izolare și am ajuns să am chiar o formă de dizabilitate, să stau în casă, să stau la pat, să fiu rupt de lume și de oameni. Când lucrurile păreau că nu se îndreaptă, că nu se mai poate întâmpla ceva bun în viața mea, m-am bucurat foarte mult de sprijinul oamenilor, de sprijinul celor din jur, într-o perioadă în care nu credeam că mai prezint interes pentru cineva. Credeam că am fost uitat și că nu mai contez, că sunt izolat și cam asta este situația mea și așa va rămâne. Lucrurile bune au început să se întâmple la un moment dat când oamenii au decis să se implice, să mă susțină cu orice mijloace, fiecare cu ce a putut și, sigur, s-a găsit și o soluție pentru mine, s-au găsit tratamente și lucrurile au început să funcționeze. Am început din nou să mă integrez, să ies din casă, să merg la sala de escaladă, să reîncep să fiu activ”, ne povestește Claudiu Miu despre perioada dificilă din viața sa.

„Pentru că perioada de izolare, perioada de suferință a avut un impact foarte mare, am decis că trebuie să fac ceva care să conteze, să las ceva în urma mea. Așa a început Climb Again, am decis să pun toate cunoștințele mele, toate resursele mele, tot timpul meu la dispoziția copiilor și tinerilor cu nevoi speciale”, mărturisește Claudiu.

Scopul Climb Again este schimbarea percepției generale asupra potențialului copiilor și tinerilor cu nevoi speciale și integrarea lor atât în comunitatea sportivă din România, cât și în familia Climb Again. „Escalada este sportul cel mai potrivit pentru cei cu dizabilități, atât din punct de vedere terapeutic, dar și al integrării, iar noi am construit o întreagă comunitate la Climb Again. Sunt multiple beneficii și cel mai important cred că este faptul că tinerii cu dizabilități descoperă că au potențial și asta facem noi aici, îi ajutăm să își descopere potențialul, să descopere că pot face lucruri extraordinare cu viața lor, că pot ajunge în vârf”, spune Claudiu.

În România există peste 70.000 de copii cu dizabilități și mulți dintre aceștia trăiesc în completă izolare, neimplicare în societate și neîncredere în forțele proprii. „Sunt peste 3.000 de copii și tineri cu care am interacționat în cei aproape 7 ani de activitate, copii și tineri cu nevoi speciale. Nu ne desfășurăm activitatea doar în București, suntem prezenți și în țară, în orașele mari care au școli de nevăzători. Am construit panouri de escaladă în școlile de nevăzători și sunt copii și tineri din școli care au început să practice escalada, să facă mișcare acolo și a intrat în programul lor săptămânal, în programul lor de școală. E cea mai dorită activitate a lor de la școală”, spune Claudiu Miu.

Climb Again este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE), fondată și condusă de Claudiu Miu. Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kineto și fizioterapie, dar și psihologie pentru copii și tineri cu deficiențe.

Prin eforturile Clubului Sportiv Climb Again, disciplina paraclimbing (escalada sportivă practicată de persoane cu dizabilități) a fost recunoscută oficial de Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE). Astfel, în anul 2015 a luat naștere prima echipă de paraclimbing a României, formată din 12 sportivi cu deficiențe de vedere, auz și tulburări neuromotorii, antrenați de Climb Again. Aceștia participă constant la concursuri locale, naționale și internaționale, inspirând alți copii și tineri să se dezvolte prin escaladă.

„Lucrăm îndeaproape cu Climb Again, este un proiect care s-a născut organic și a luat o formă extrem de interesantă. S-a născut încă de când eu concuram cu cel care a înființat proiectul, cu Claudiu Miu, eram acolo la bară, ne luptam pentru titlul de campion național, și atunci m-a învins, am luat locul doi. Din nefericire, după aceea Miu a avut o boală foarte agresivă, poliartrită reumatoidă, care l-a adus la o situație foarte precară a sănătății, nu a mai putut să facă sport deloc, abia mergea. Câțiva ani a fost foarte greu pentru noi toți ca o comunitate și pentru mine ca sportiv, pentru că era într-un fel idolul meu. Din fericire, tratamentul pe care l-a făcut a început să dea roade, în continuare e foarte dificilă situația, dar destul cât să-și revină, să pună în mișcare această inițiativă care se numește Climb Again și anume, să ajute persoane cu diferite dizabilități să-și regăsească scopul și voința în viață, dar s-o facă prin intermediul sportului, al jocurilor și prin cățărat”, spune Bogdan Micu, președintele Federației Române de Alpinism și Escaladă (FRAE).

„Claudiu a reușit în mod extraordinar să ia niște copii aproape pierduți, să-i spunem așa, din punct de vedere al integrării în societate și al dezvoltării lor personale și să-i aducă la un stadiu de independență, ei fiind nevăzători. Nu ieșeau din casă pentru că le era frică, iar acum călătoresc cu metroul, călătoresc prin tot Bucureștiul. Mai mult decât atât, i-a făcut sportivi și sportivi de performanță, cu antrenament de două ori pe zi, cu dietă, i-a dus până la punctul în care au ajuns campioni mondiali. Le-a dat și un scop și un rost, astfel încât au devenit antrenori pentru cei mici, tot cu dizabilități și partea interesantă, care mi-a plăcut foarte mult, sunt antrenori și pentru copii fără dizabilități. N-au făcut o distincție între ei și noi. Și asta este extraordinar, adică practic, tu ai un antrenor pe cineva care nu vede, care e mai bun decât tine și tu vezi. Și asta îi dă, în primul rând celui care are o dizabilitate, o mare încredere în el și înțelege că nu este o dizabilitate dizabilitantă, este o altă formă de a fi, dar care nu-l încurcă în a-și trăi viața așa cum merită”, spune Bogdan Micu.

Prima dată i-am întâlnit pe cățărătorii nevăzători la sala de escaladă pe care o frecventam. Au venit încolonați, cu privirile în jos și așteptau cuminți să fie îndrumați către baza panoului unde se aflau traseele pe care urmau să le urce. I-am privit cu uimire pentru că nu mi-am imaginat că un nevăzător poate practica acest sport, iar unii dintre ei o făceau chiar mai bine decât o făceam eu la acea vreme. Asta m-a făcut să văd altfel lucrurile din jurul meu, să înțeleg că orice problemă aș avea nu am voie să spun „nu pot”, ci trebuie să găsesc o soluție pentru rezolvarea ei.

„Sportul îi face pe oameni mai sănătoși, mai drepți, le dezvoltă postura, musculatura, astfel încât oamenii ajung să aibă o poziție mai verticală. Nu mai sunt timizi, cu umerii și capul aplecat. Sportul îi face mai veseli și implicit mai dornici de contact cu alți oameni”, spune Cristian Vlad, voluntar la Climb Again, instructor și „navigator” pentru sportivii din lot. În cei doi ani petrecuți alături de copiii și tinerii de la Climb Again, Cristian a văzut cum integrarea într-o echipă și apartenența la un grup sunt esențiale pentru persoanele cu dizabilități. „Aducându-i aproape și lucrând unii cu alții cot la cot, pot împărți ușor idei, probleme, bucurii. Asta îi face să se bucure de momentele din viața de zi cu zi. Pot vedea că toți au suișuri și coborâșuri și pot colabora unii cu alții pentru a trece peste probleme. E ca un fel de vizită la psiholog în echipă, prin sport. Climb Again face ce ar trebui să facă o federație. Adună oameni și luptă pentru aceștia să ajungă la concursuri, să se antreneze, să participe social și activ la sport, luptă să adune oameni din diferite colțuri ale țării, fără discriminare”, spune Cristian.

Centrul Climb Again, primul centru de terapie prin escaladă pentru copiii și tinerii cu dizabilități din România și Europa a fost deschis în 2018. Centrul are o sală de cățărat (escaladă și boulder) și aventură, săli de antrenament, spații de terapie și ateliere. Pe lângă antrenamentele sportive, copiii se bucură de sprijin psihologic și terapeutic, precum și de consiliere pentru o mai bună integrare socială.

O parte din copiii cu deficiențe care au început programul de terapie prin escaladă și-au schimbat statutul și sunt acum sportivi de performanță, unii campioni, cum este cazul lui Cosmin Candoi care deține titlul de campion mondial la paraclimbing sau Răzvan Nedu, căpitanul Lotului Național de Paraclimbing și instructor la Climb Again, atât pentru copiii și tinerii cu nevoi speciale, cât și pentru cei fără dizabilități.

„Noi facem terapie prin escaladă și vedem beneficiile, vedem cum copiii se dezvoltă, cresc din punct de vedere fizic dar mai ales din punct de vedere psihic. Totodată este o metodă foarte bună de incluziune socială, cățărându-se împreună copii cu dizabilități, cu copii care nu au dizabilități. Oamenii înțeleg mult mai mult că o persoană cu dizabilități nu e o persoană care este condamnată unei vieți triste”, spune Răzvan care crede ca o persoană cu dizabilități este puțin diferită, dar poate face la fel de multe lucruri ca și cea fără dizabilități, iar menirea Climb Again este să transmită acest mesaj tuturor.

„Climb Again nu e doar sala, pentru că noi avem colaborări cu toate școlile de nevăzători și mă bucur să merg și să vorbesc cu copiii, să-i iau la cățărat, să-i învăț să folosească bastonul alb. E un lucru la care iau parte și eu și mulți membri ai echipei și o treabă pe care nu o poate face doar unul dintre noi. E o treabă dusă de echipă, o treabă care funcționează foarte bine, pentru că există exemple din lotul național, îi fac pe copii să aibă modele, să viseze, să dorească să meargă la competiții, să fie campioni mondiali ca și Cosmin, să urce vârfuri montane”, crede Răzvan.

Răzvan Nedu are 24 de ani și s-a cățărat prima dată pe un turn mobil adus de Climb Again în curtea școlii unde învăța.

„Pe atunci am fost unul dintre copiii care au încercat să se cațere și îmi aduc aminte și acum că mi-a fost frică când m-am trezit în surplombă pentru prima oară. Am încercat, am fost invitat la sală și eu printre mulți alți copii. Am fost la stâncă și m-am îndrăgostit de sportul ăsta, dar antrenamentele pe atunci erau ținute în alte săli, în alte locații din București și asta mi-a dat un motiv foarte bun de a mă apuca să călătoresc singur, de a merge, de a descoperi orașul, de a deveni independent, mi-a dat încredere. Cățărându-mă cot la cot cu persoane care nu au dizabilități, la început mi se părea că nu o să ajung niciodată să mă cațăr la același nivel cu ei, dar încet, încet mă trezeam că încep să depășesc oamenii, să fiu la fel ca alții și atunci mi-am dat seama că dizabilitatea asta nu e un impediment atât de mare. Pe parcurs am tot crescut, am ajuns să învăț alți oameni să se cațere, am ajuns să fiu omul care e întrebat și privit ca expert în domeniul ăsta și mi-a schimbat puțin percepția despre mine. Dorind să cresc, am ajuns la concluzia că nu trebuie să mă consider o persoană cu dizabilități. Sunt sportiv de performanță și asta înseamnă că trebuie să mă comport ca un sportiv de performanță, să nu țin cont de dizabilitate, să încerc să fac orice fel de traseu, nu contează că sunt sărituri, că sunt chestii care ar putea fi făcute doar dacă vezi”, spune Răzvan Nedu.

Escalada i-a schimbat lui Răzvan viața și percepția despre lume, are o carieră sportivă, un loc de muncă și se simte un om foarte norocos pentru că face totul cu plăcere. „Mi-a schimbat foarte mult mentalitatea, m-a făcut să mă simt totodată un frate mai mare pentru noile generații și m-a făcut să ajung la multe de competiții. Am câștigat tot felul de medalii, am ieșit la ultimul campionat mondial pe locul cinci, am ajuns să urc vârfuri montane cum ar fi Mont Blanc, unde acum patru ani nici nu cred că m-aș fi gândit să ajung. Am ajuns să-i încurajez și pe alții să facă asta, să-și dorească, să-i antrenez și să le văd evoluția. Cumva mi-a schimbat viața radical, m-a făcut să văd lumea cu alți ochi, mi-a schimbat percepția despre lume, despre sport, despre ce pot face eu și pot spune că îmi dă energie”, recunoaște Răzvan.

Răzvan locuiește în comuna Dobroești, situată în apropierea Bucureștiului, iar pentru a ajunge la centrul Climb Again parcurge un traseu de o oră, folosește un autobuz și schimbă două metrouri. Timpul petrecut în metrou îl folosește pentru a citi și răspunde la mesajele primite de la copiii și tinerii cu care interacționează la Climb Again și pentru planificarea antrenamentelor sportivilor cu care lucrează.

Răzvan are un rest de vedere de 1%, vede forme vagi, puțin definite. Ziua merge pe traseele cunoscute fără să folosească bastonul alb, iar noaptea se orientează după becuri și farurile mașinilor. „Pentru că sunt curios testez tot ce-mi pică în mână, aplicații, un nou model de baston alb, încerc să schimb magistrala la metrou cu ochii închiși și căștile pe urechi, schimb rutele pe stradă, pentru că vreau să văd cum mă descurc. Rămâne o dependență de cei din jur, pe care trebuie să îi întrebi diverse lucruri, nu te poți descurca fără o interacțiune cu oamenii, dar înveți să faci lucruri știind cum să gestionezi anumite situații”, spune Răzvan.

Viziunea Climb Again este să ofere o șansă la o viață normală persoanelor cu dizabilități prin crearea unui cadru în care să își poată atinge potențialul, asemenea persoanelor fără dizabilități. Asociația organizează sesiuni de terapie prin escaladă în Centrul Climb Again, la panourile construite în cadrul școlilor speciale și în sălile comerciale de escaladă din București. Pentru a extinde această metodă de terapie prin escaladă și la nivel național, Climb Again a organizat o caravană care duce panoul mobil de cățărat la școlile speciale pentru deficienți de vedere din țară.

Sportivii cu dizabilități de la Climb Again primesc, prin escaladă, abilități care îi fac să fie independenți, conștiincioși, empatici și puternici. Orele de terapie prin escaladă sunt completate de psihoterapie și kinetoterapie, ateliere de dezvoltare personală și emoțională și terapie prin joc.

Proiectul „Peste limite” pentru copiii și tinerii cu dizabilități

Asociația Climb Again a lansat recent proiectul „Peste limite” care are ca activitate principală terapia prin escaladă. Programul se adresează unui număr de 50 de copii și tineri cu deficiențe de auz, dizabilități fizice și/sau neuromotorii, deficiențe mintale, tulburări din spectrul autist (TSA), tulburări posttraumatice (traume fizice sau emoționale).„Avem 50 de copii cu diverse deficiențe, de tip Down, hipoacuzici, cu tulburări de spectru autist, nevăzători. Încercăm să-i integram în sport astfel încât să își antreneze nu doar corpul, ci și memoria, atenția, coordonarea, aspecte la care ei trebuie să lucreze”, spune Constantin Voicescu, kinetoterapeut și „navigator”al Lotului Național de Paraclimbing al României.

„În proiectul „Peste Limite” folosim elemente din kinetoterapie cum ar fi traseele aplicative, în care exersăm coordonarea, atenția, îndemânarea. În traseul aplicativ își testează echilibrul, rapiditatea deciziilor. Pe lângă kinetoterapie folosim intervenții psihoterapeutice, iar în parcul de aventură copiii învață lucruri practice, ca de exemplu cum să se asigure pentru a parcurge traseul singuri. Își depășesc limitele mentale, blocajele, devin mai atenți, au o mai bună anduranță fizică, sunt mai atenți la indicațiile instructorilor”, spune Constantin.

„Ședințele de recuperare au loc de două ori pe săptămână, mai ales în perioadele în care sportivii sunt accidentați sau simt un discomfort. În general lucrăm pe punctele slabe și pe deficiențele asociate, caut cauza și o remediez în cel mai scurt timp. Unii sportivi au scolioze, tetrapareze și simt dureri în momentul în care își depărtează membrele superioare și inferioare, însă practicarea escaladei le-a îmbunătățit condiția fizică și pot face acum mișcări pe care nu le puteau face înainte. Cățăratul este un sport fizic, dar și un sport al minții, care presupune concentrare, crearea și urmărirea unei hărți mentale, pentru că trebuie să gândești traseul pe care vrei să îl parcurgi prin cățărare, trebuie să execuți mișcări fixe și clare, să știi întotdeauna unde îți duci mâinile și picioarele pentru a nu obosi.

Față de sportivii tipici, care se pot mișca ușor și își pot găsi puncte de echilibru pentru repaus, cei cu probleme locomotorii trebuie să își cunoască limitările, să facă mișcări suplimentare pentru găsirea punctelor de sprijin pe picioare. Sportivii cu deficiențe sunt mult mai creativi în găsirea soluțiilor pentru a ajunge din punctul A în punctul B cât mai eficient”, explică Constantin.

Constantin Voicescu este student în anul III la Kinetoterapie la Facultatea de Sport și a început activitatea la Climb Again în noiembrie 2020 ca voluntar, iar din luna ianuarie a acestui an este instructor în centru și kinetoterapeut al lotului. A venit la centru în căutarea unui studiu de caz pentru lucrarea de licență și a rămas alături de echipă. „În prima zi i-am găsit pe Răzvan, căpitanul echipei de paraclimbing și pe Radu, unul dintre sportivii noștri și m-au ajutat să înțeleg problemele specifice care apar prin practicarea acestui sport, să caut și să găsesc soluții pentru rezolvarea lor”, mărturisește Constantin.

„Consider că escalada pentru copii și celelalte activități conexe sunt în beneficiul copiilor. În momentul în care se concentrează la cățărat copiii scapă de teamă, depășesc și anxietatea legată de necunoscut, pentru că un perete de escaladă pentru un nevăzător este o provocare. O provocare care îi stimulează. Ne mândrim cu ei, foști elevi ai școlii sunt acum campioni mondiali, campioni naționali, suntem foarte mândri de asta și ne lăudăm cu ei”, spune Carmen Avramescu, profesor de psihopedagogie specială la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din București.

„În școala noastră nu sunt doar copiii nevăzători, ci și copii cu deficiențe de vedere mai ușoare sau medii. Toți sunt absolut încântați când aud de cățărat, toți vor să meargă la centrul Climb Again să se cațere și nu cred că este acum vreun copil căruia să-i fie teamă. Chiar dacă inițial se tem, puterea exemplului este foarte importantă. În momentul în care îi văd pe ceilalți cum se cațără, își doresc și ei să facă același lucru. Bucuria lor în momentul în care își ating țintele este foarte mare și atunci apare

competiția între ei, vor și ei să ajungă cât mai sus, vor și ei să atingă același nivel sau chiar mai mare față de colegii lor. Majoritatea copiilor au diagnostice medicale grave (deficiență vizuală sau deficiențe asociate) și nu au voie să aibă o activitate fizică intensă, efortul lor trebuie să fie moderat. Însă este important pentru ei să aibă o activitate fizică, în primul rând pentru că programul școlar este foarte lung (de exemplu, pentru clasele mari programul începe la 8.00 dimineața și se termină la 17.00 după-amiaza), iar în aceste condiții copilul nu poate fi ținut doar în bancă. Nevăzătorii care scriu și citesc în Braille sunt clar limitați la acea bancă unde trebuie să stea și simt nevoia de mișcare, cum este absolut normal”, spune Carmen Avramescu.

„Gradul de independență pe care îl pot avea copiii până la clasa a VIII-a este greu de obținut, însă dacă avem și sprijinul părinților, rezultatele se văd mult mai bine. Chiar dacă nevăzătorii învață să meargă cu ajutorul bastonului alb și să se orienteze în spațiu, vor depinde de cele mai multe ori de cei din jur pentru a se deplasa și pentru a-și realiza activitățile zilnice în mediul exterior”, spune Carmen Avramescu.

Pentru a aduce terapia prin escaladă în școlile din țară, Climb Again a dezvoltat o soluție mobilă (un turn mobil de escaladă), care a fost folosit în cadrul evenimentelor și demonstrațiilor sportive și a făcut posibil proiectul caravanei Climb Again la Școlile Speciale pentru Deficienți de Vedere din țară, pentru promovarea activităților și aducerea împreună a copiilor din toate categoriile și mediile. Caravana a fost primul pas în extinderea acestei metode de terapie prin escaladă la nivel național.

Activitățile organizate de Asociația Climb Again în școlile din întreaga țară, deplasările copiilor și tinerilor cu dizabilități, antrenamentele acestora sunt realizate din punct de vedere financiar și logistic de Climb Again, cu ajutorul voluntarilor și al sponsorilor.

Anul acesta Lotul Național de Paraclimbing are 15 sportivi, care participă la trei etape de Cupă Mondială (în Innsbruck, în Briançon și în Los Angeles), la Campionatul Mondial din Moscova, care este și cel mai important obiectiv din acest an al echipei și la o expediție pe vârful Elbrus. După o pauză competițională de un an, obiectivele sportive sunt așteptate de toți sportivii Climb Again, care se concentrează foarte mult pe aceste competiții.

Podium pentru România la Innsbruck: Răzvan Nedu și Angelo Simionescu au ocupat locurile 2 și 3 la prima etapă de Cupă Mondială din acest an. Șapte sportivi au reprezentat România la Cupa Mondială de Paraclimbing care s-a desfășurat în perioada 22-24 iunie la Innsbruck, Austria.