Linkuri accesibilitate

Noi măsuri de relaxare de la 1 august, Delta domină în UE | Ceartă în Guvern din cauza restricțiilor dorite de USR PLUS


Varianta Delta va deveni predominantă și în România.
Varianta Delta va deveni predominantă și în România.

Varianta Delta a devenit dominantă în 19 din cele 28 de state ale Uniunii Europene și reprezintă o îngrijorare pentru autoritățile de la București. Debutul valului patru prinde coaliția de guvernare pe poziții antagonice în privința vaccinării.

Până pe 27 iulie, în România, erau înregistrate 127 de infectări cu varianta Delta a coronavirusului și 5 decese. Sunt cu 26 mai multe decât în săptămâna precedentă, conform datelor publicate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Experții în sănătate publică spun că 15 din cele 127 de cazuri sunt de persoane vaccinate, 13 complet.

Distribuția cazurilor de îmbolnăviri cu varianta Delta arată astfel:

  • jumătate dintre cazuri (50%), înregistrate în Argeș, Bacău, Brașov , Dolj, Ilfov, Iași, Olt, Teleorman și municipiul București, sunt de persoane care provin din aceleași familii sau aceleași comunități. Doar unii dintre pacienți au istoric de călătorie în India, Finlanda sau Turcia.
  • 33% sunt cazuri sporadice, nu au nicio legătură epidemiologică cu vreun alt infectat.
  • 15% (19 cazuri sporadice) au istoric de călătorie, din care 9 în UK, 5 în Turcia, 1 în Irlanda, 1 în Italia, 1 în Republica Moldova, iar un pacient este angajatul unei firme de transport auto internațional și un altul este pilot pe rute internaționale;
  • 2% (2 cazuri) au refuzat colaborarea cu DSP.

În timp ce numărul de îmbolnăviri crește constant de la o zi la alta, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat deja că instituția pe care o conduce pregătește un pachet de măsuri mai aspre pentru persoanele nevaccinate. Poziția ministrului nu pare să aibă însă și susținerea premierului Cîțu.

Delta bagă râcă în Coaliție

Inițiativa ministrului Sănătății pune șefii coaliției de guvernare în situația de a veni cu discursuri diferite în pragul valului 4 al pandemiei. În timp ce liderii USR, Dan Barna, și UDMR, Kelemen Hunor, vorbesc despre înăsprirea restricțiilor pentru a determina accelera vaccinării, premierul Florin Cîțu este mai degrabă împotriva măsurilor dure și merge pe puterea exemplului.

„Da, există posibilitatea să ajungem în situaţia să trebuiască să luăm o măsură de genul vaccinarea este obligatorie în cazul medicilor sau a personalului medical. Astăzi, nu discutăm despre vaccinarea obligatorie pentru nicio categorie, însă nu este un scenariu care trebuie eliminat pentru că lucrurile, dacă se vor agrava, vor trebui luate măsuri”, a declarat Dan Barna, la finalul şedinţei de marţi a coaliţiei de la Parlament, la care premierul nu a participat.

Vaccinarea nu este obligatorie în România, dar trebuie să înţelegem că puterea exemplului este foarte importantă. De aceea mă aştept de la liderii politici, oricare ar fi ei, de la orice partid, să vină să susţină campania de vaccinare. Este uşor să critici, să stai deoparte şi să spui că nu s-a întâmplat, dar trebuie să te gândeşti că atunci când critici e vorba despre o campanie care salvează vieţi.
Florin Cîțu, la Digi24

Trebuie să facem ceva, ceva mai mult decât am făcut până acum pentru că lucrurile nu stau bine. Suntem sub 5 milioane de persoane vaccinate, nu se poate sta aşa şi sunt multe exemple din statele europene şi nu numai unde astfel de măsuri au avut rezultate”, a afirmat Kelemen Hunor după ultima şedinţă a coaliţiei de guvernare.

Ce relaxări urmează de la 1 august

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a venit cu noi propuneri de relaxare de la 1 august care au fost aprobate astăzi de Guvern. Rata de impunere de restricții scade de la 3/1.000 de locuitori la 2/1000 de locuitori. Principalele prevederi aprobate:

  • se pot organiza festivaluri în aer liber pot participa până la 75.000 de oameni testați, vaccinați sau trecuți prin COVID, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori;
  • activitățile culturale, artistice și de divertisment, în spații deschise, cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 2/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane testate, vaccinate sau imunizate natural împotriva virusului SARS-CoV-2.
  • activitățile se pot organiza și desfășura în toate localitățile indiferent de rata cumulată a incidenței la 14 zile a cazurilor cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2;
  • nunțile, botezurile, mesele festive, parastasele vor fi permise, în intervalul 05.00-02.00 astfel:

a. cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

b.cu participarea a maxim 200 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 150 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

c. cu participarea unui număr de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00, dacă toți participanții sunt persoane testate, vaccinate sau imunizate naturală împotriva virusului SARS-CoV-2.

d. cu participarea unui număr de maximum 400 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, dacă toți participanții sunt persoane testate, vaccinate sau imunizate naturală împotriva virusului SARS-CoV-2.

-desfășurarea activităților recreative și sportive în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și cu participarea a cel mult 50 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

- organizarea de mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și cu un număr de maximum 500 de persoane dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.

- desfăşurarea activităţii din baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, până la 70% din capacitatea maximă a spaţiilor închise în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi până la capacitatea maximă dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Accesul este permis DOAR persoanelor vaccinate.

Ce efecte a avut vaccinarea în primul stat european confruntat cu varianta Delta a Covid19

Marea Britanie a fost unul dintre primele state lovite de infectările cu varianta Delta a Covid-19. După mai bine de cinci săptămâni de creștere constantă și rapidă a numărului de îmbolnăviri, de șase zile, se remarcă o tendință de scădere a infectărilor, inclusiv cu varianta Delta. O analiză asupra datelor strânse în această perioadă făcută de experții britanici arată că, spre deosebire de valul trei când rata mortalității în Regatul Unit era de 35.9 persoane la 10 milioane de locuitori, în valul 4, rata a scăzut la 2,1 morți, la 10 milioane de locuitori. Asta înseamnă scăderea ratei mortalității cu 94,15%.

Totul datorită vaccinării din Marea Britanie.

În momentul de față, conform datelor furnizate de instituțiile europene din domeniul medical, în 19 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene varianta Delta este dominantă. În toată Europa, numărul de cazuri este în creștere cu rate situate între 0.03 și 14.83.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG