În grupurile de pe Facebook și pe site-urile apropiate de AUR, un partid naționalist, dezbaterile coincid cu temele promovate de Rusia pentru subminarea Occidentului, arată o investigație făcută de reporteri români pentru Balkan Investigative Reporting Network la București.
Formațiunea naționalistă Alianța pentru Unirea Românilor și-a făcut apariția în arena politică românească spre sfârșitul anului trecut, pe o platformă ale cărei cuvinte de ordine erau „credință”, „libertate”, „familie” și „patrie”.
Rusia abia dacă era pomenită. Românii privesc de mult timp Moscova cu suspiciune, rezultat al anilor de ocupație sovietică de după cel de-al Doilea Război Mondial și al regimului comunist care a lăsat urme adânci în societate, cu atât mai mult naționaliștii din România.
Și totuși, la un an după ce partidul cunoscut sub acronimul AUR a intrat în Parlament cu un procent impresionant de 9.1 la sută, umbra Rusiei bântuie, fără îndoială, asupra subiectelor pe care AUR le discută în echo chambers (camerele de ecou) de pe Facebook și în narațiunile promovate de site-urile de știri care se pretind independente, dar care – potrivit investigației BIRN – au legături cu AUR.
Toate aceste site-uri și grupuri sunt invadate de teorii ale conspirației despre influențele malefice și străinii care jefuiesc bogățiile țării, despre corupția morală a Occidentului și despre absurditatea restricțiilor impuse de Guvern pentru a preveni răspândirea COVID-19.
Acest gen de subiecte coincide cu narațiunile pe care Rusia le-a răspândit în alte state europene, narațiuni care, în opinia unor experți în dezinformare, reprezintă un efort concertat menit să provoace instabilitate politică și să submineze coeziunea în Uniunea Europenă și a NATO.
„Publicul partidului AUR se izolează, de obicei, în discuții de grup, în care se vorbește despre conspirații, despre dezinformare și despre ideile susținute de propaganda rusească”Nicolae Țîbrigan, expert în analiza securității informației și în combaterea dezinformării digitale
„Nu trebuie să-i suspectăm neapărat pe simpatizanții partidului AUR de faptul că ei ar fi pro-ruși, ci să-i considerăm mai degrabă promotori ai unor discursuri sau ai unor narațiuni scrise în laboratoarele Kremlinului, care sunt deseori reproduse sau redifuzate în funcție de context”.
BIRN nu a găsit probe indubitabile ale vreunei implicări directe a Rusiei în promovarea acestor teorii, dar fenomenul ridică semne de întrebare în privința adevăratelor interese ale celor de la AUR.
Partidul și liderii săi au refuzat să fie intervievați pentru acest articol sau să răspundă întrebărilor în scris.
Site-uri de știri așa-zis „independente” legate de AUR
La fel ca aderența sa politică, prezența online a partidului AUR este în creștere, deși s-ar putea ca acest lucru să nu fie evident pentru mulți.
În ultimul an, paginile de Facebook ale partidului, ale fondatorilor săi, George Simion și Claudiu Târziu, și cea a lui Călin Georgescu, omul propus pentru funcția de premier în urma alegerilor din decembrie, au înregistrat, în medie, o creștere de 500% a numărului de urmăritori.
Dar, în afara acestor patru pagini de Facebook, Balkan Investigative Reporting Network a descoperit o rețea de 10 site-uri de internet care susțin că sunt publicații de știri independente, dar care sunt de fapt legate de AUR, precum și o alta, care recunoaște că are legături cu unul din liderii partidului, Claudiu Târziu.
Toate cele 15 pagini și site-uri web promovează narațiuni propagandistice răspândite și de Rusia.
Urmele digitale din spatele acestor așa-zise site-uri independente dovedesc că liderii AUR au fost cei care le-au promovat pe Facebook și au plătit publicitatea lor.
De exemplu, numărul de telefon al unei companii deținute de vicepreședintele AUR, Marius Lulea, apare în informațiile de contact disponibile pe anunțurile publicitare de pe Facebook pe șase din aceste site-uri.
Alte câteva site-uri au folosit numărul de telefon și adresa firmei care a condus campania electorală online a partidului AUR, DGI Multimedia Design S.R.L.
Unul dintre ele este 60m.ro, care, în martie 2021, a publicat un articol cu titlul „Suferințele unui popor condus de STRĂINI”.
Potrivit unor date furnizate de platforma CrowdTangle, textul a provocat aproape 40.000 de interacțiuni pe Facebook și a devenit viral în grupurile AUR, unde sute de utilizatori au dezlănțuit un torent de insulte îndreptate împotriva președintelui Klaus Iohannis, român de etnie germană, și împotriva dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, care este de origine palestiniană.
Comentariile variau de la „Nu se găsește nimeni să-i linșeze?” până la „spânzurați meritați”.
„Agenți de influență inconștienți”
Influența malefică a agenților politici străini este o temă promovată regulat de Rusia. Dar nu este singura care se poate regăsi pe site-urile afiliate partidului AUR și grupurile lor de pe Facebook.
În afara pericolului reprezentat de străinii care jefuiesc bogățiile României, care cumpără terenuri și firme și care subminează suveranitatea românească, adepții AUR, împreună cu site-urile de știri aferente, sunt bombardați cu pretinsele primejdii legate de „propaganda” LGBT, de educația sexuală în școli și de necesitatea apărării valorilor familiei „tradiționale”.
Implicațiile sunt legate de faptul că Occidentul încearcă să-i impună României stilul său de viață „corupt”. Potrivit experților, efectul evident este acela de a pune sub semnul întrebării valoarea alianțelor României cu Occidentul prin aderarea la UE și NATO.
Membrii unor grupuri de genul celor apropiate AUR „funcționează ca niște agenți de influență inconștienți”, spune Țîbrigan.
„Drept rezultat, cetățenii sunt mai atrași de discursurile național-populiste, discursuri care, în cele din urmă, reprezintă o lovitură dată democrației și drepturilor omului“, a declarat el pentru BIRN.
„Hrăniți cu frică și furie”
Dicționarul Oxford al limbii engleze definește echo chambers drept „mediul în care o persoană întâlnește doar convingeri și opinii care coincid cu ale sale, astfel încât propriile opinii sunt consolidate, iar ideile alternative nu sunt luate în considerație”.
Este exact ceea ce pare să se întâmple în grupurile AUR de pe Facebook: „Membrii acestor grupuri sunt alimentați regulat cu frică și furie, indiferent dacă e vorba despre periculoșii agenți străini sau despre pericolele iminente ale Occidentului corupt din punct de vedere moral”, afirmă Țîbrigan.
„Astfel încât ei își folosesc prezența online ca reacție și primesc un sprijin continuu. În tot acest proces, opiniile lor devin tot mai extreme din cauză că, aflându-se într-o cameră ecou, toată lumea are aceleași convingeri, iar cei câțiva care nu au aceleași convingeri, sunt ignorați”.
În februarie 2021, rostonline.ro, un site deținut de cofondatorul partidului AUR, Claudiu Târziu, a publicat un articol în care denunță ceea ce, în opinia sa, ar fi recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pe tema educației sexuale în școli, susținând că asta ar face copiii să fie „corupți”.
Articolul a circulat prin 32 de grupuri și pagini diverse cu un total de peste 900.000 de urmăritori.
În grupul „Susținătorii lui George Simion” articolul a generat 2.400 de comentarii, majoritatea dezaprobând educația sexuală. „Prin ei, Anticristul lucrează puternic”, se arată într-un mesaj. Potrivit unui alt mesaj, copiii trebuie să învețe cum să muncească, și nu „cum să întrețină relații sexuale și să facă avort”.
OMS, care s-a aflat în fruntea eforturilor de combatere a COVID-19, a fost denunțată ca fiind o „cloacă de psihopați, pedofili, homo, criminali”.
Câteva luni mai târziu, AUR i-a întrebat pe adepții săi de pe Facebook dacă vor ca partidul să propună o lege în parlament pentru „protejarea copiilor împotriva propagandei gay din grădinițe și școli“.
Ideea se aseamănă unei legi din Rusia datând din 2013, care interzice „promovarea în rândul minorilor a relațiilor sexuale netradiționale”, o lege care a impus Rusia în arena internațională drept promotoare a așa-ziselor „valori tradiționale”.
Guvernul ungar de dreapta al premierului Viktor Orban a făcut un pas similar la mijlocul anului 2021, când a interzis promovarea homosexualității în rândul tinerilor sub 18 ani, provocând indignarea UE.
Pe data de 28 iulie, AUR a anunțat pe Facebook că va începe elaborarea legii, afirmând că „activiştii LGBTQ+ vor fi ținuți departe de școlile și grădinițele din România”. Peste o oră, mesajul apărea pe 33 de pagini și grupuri de pe Facebook, având în total peste 400.000 de urmăritori.
Conexiune cu Rusia?
Ca partid naționalist, AUR nu își exprimă în mod explicit sprijinul și respectul față de Rusia, fiind conștient de neîncrederea pe care mulți români și-o manifestă încă față de Moscova și care își are originea în anii de ocupație sovietică de după cel de-Al Doilea Război Mondial și în rolul jucat de Kremlin în intrarea țării sub comunism. Unii dintre liderii AUR chiar și-au exprimat ostilitatea față de Rusia.
Și totuși, după impresionanta performanță a celor de la AUR la alegerile din decembrie, partidul l-a nominalizat pe Călin Georgescu - un expert în dezvoltare durabilă care, ani în șir, a proslăvit virtuțile politicii ruse de stat – drept candidat al său pentru funcția de prim-ministru.
Valeriu Pașa, cercetător în domeniul politicii și propagandei de presă, a declarat pentru BIRN că motivul pentru care partidul AUR este atașat unor oameni care sprijină Rusia în mod deschis e o problemă de oportunism.
„Ei au hotărât să se alieze cu niște elemente complet diferite, precum promotorii religiei, militanții antivaccin sau personaje care promovează relații strânse cu Federația Rusă”, spune Pașa. „Atâta vreme cât asta le aduce voturi, stau strâns legați”.
Georgescu este deseori pus într-o lumină pozitivă de Sputnik și de Russia Today – două instituții de presă finanțate de Kremlin.
„Șansa României este înțelepciunea rusească”, a declarat el pe un post de televiziune în luna aprilie. „Pentru că România astăzi nu este pregătită cu nimic, diplomatic și strategic”.
Interviul a fost postat pe pagina de Facebook a lui Călin Georgescu, fiind ulterior difuzat pe grupurile de susținători ai partidului AUR.
Într-un interviu televizat mai vechi, repostat pe Facebook pe data de 25 iulie, Georgescu spunea că România a aderat la NATO și la UE în 2004 și, respectiv, 2007, „fără să înțeleagă nimic”. „Nu a negociat, așa că a pierdut totul”, a spus el.
Printre grupurile AUR de pe Facebook, o pagină intitulată „Călin Georgescu - Premierul Nostru” postează regulat comentarii apreciative la adresa Rusiei și manifestă dispreț față de opiniile UE.
George Simion, cofondator al partidului AUR, apare ca cel care a plătit pentru reclamele de pe Facebook pentru pagina Călin Georgescu - Premierul Nostru.
Rusia nu trebuie neapărat să colaboreze cu AUR sau cu Georgescu, spune Țîbrigan. Trebuie doar „să urmărească atent, să impună și să promoveze acele tipuri de discurs în spațiul informațional românesc pentru a adânci și mai mult disensiunile din societate”.
„O țară destabilizată este mai ușor de manipulat, or acesta este obiectivul final urmărit de Rusia”.
(Un articol de Oana Despa și Bianca Albu)