Pe 25 octombrie România își cinstește ultimul monarh, născut în 1921, la Castelul Peleș.
La 102 ani de la nașterea sa, Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) îi cinstește memoria prin prezentarea unor documente din arhivele Securităţii comuniste, care arată două dintre constantele celor peste 40 de ani trăiţi departe de casă: prezenţa Securităţii, prin informatorii ei, şi traiul extrem modest.
„Privind din această perspectivă, eforturile permanente făcute de Majestatea Sa, Regele Mihai pentru tot ceea ce a însemnat lupta împotriva abuzurilor săvârşite de regimul comunist din România devin şi mai valoroase, iar noi le putem păstra ca lecţii autentice pentru apărarea libertăţii şi democraţiei”, spune CNSAS.
S-a tot despre averi, bunuri, tablouri și bijuterii, cu care Regele ar fi plecat în exil, despre „vagoane pline” cu care Regele ar fi părăsit ţara.
În ciuda manipulării făcute de comuniști și a mutilării istoriei predate în școli de comuniști, Regele a trăit modest și a făcut eforturi foarte mari pentru a-și întreține o familie cu cinci copii. O arată chiar dosarele Securității și mărturia din dosarele de urmărire informativă.
„Noi venim să vă dezamăgim. De fapt, avem în față imaginea unei familii cu cinci copii, nu prea înstărită, nevoită să se întreţină dintr-o fermă ori din salariul de pilot de încercare sau broker de asigurări al unuia dintre membri. Mai mult, regimul şi Securitatea s-au preocupat în permanenţă să le trimită ceea ce NU aveau nevoie”, scrie CNSAS într-o postare făcută pe pagina de Facebook a instituției.
***
Regele Mihai I a fost multă vreme ținta unor atacuri media incalificabile din punct de vedere profesional, alimentate de memoriile foștilor ofițeri de Securitate sau de ziariști școliți de Partidul Comunist Român (PCR). Turnat la Securitate de apropiați și amenințat de legionarii din exil, Regele Mihai a trebuit să facă față, în anii '90, unui uriaș val de dezinformare. Unele calomnii au rămas și astăzi în memoria colectivă.
Presa vremii, în cea mai mare parte ostilă familiei regale, a tratat pe larg prima vizită în țară a Regelui Mihai. Deranjul autorităților și al ziariștilor „de casă” era că nu au fost informate de sosirea regelui, în 25 decembrie 1990.
La un an de la Revoluția Română, Mihai I al României primise o viză de numai 24 de ore. Dar presa arondată puterii reprezentate de Frontul Salvării Naționale, condus de președintele Iliescu și premierul Petru Roman, scria altceva.
„Cele 11 ore și 27 de minute ale unei vizite neanunțate” titra cotidianul „Adevărul” pe prima pagină. Ziarul se transformase literalmente într-o singură zi din „Scînteia”, oficios al Partidului Comunist Român (PCR) în Scânteia Poporului.
După o noapte de măcel în București, în dimineața zilei de 22 decembrie, ziarul publica diatribele dictatorului dictatorului Ceaușescu contra manifestanților, iar la miezul zilei, jubila la vestea prăbușirii lui sub noul nume. Peste puține zile se va chema „Adevărul”.
Ei bine, din textul contra lui Mihai I din 27 decembrie 1990, aflăm că Regele Mihai ar sosit „clandestin sau semi-clandestin în țară” și că „scurta liniște a zilelelor de Crăciun în România ar fi fost bulversată. Nu importanța ca atare a persoanei intrate în centrul atenției, ci caracterul ascuns al inițiativei, posibilitatea de răstălmăcire pe care ea o oferă creează un sentiment de frustrare. O vizită firească devine astfel un eveniment care-i intrigă pe absolut toți cetățenii”, scriau Sergiu Andon și A. Păduraru în „Adevărul”, pe 27 decembrie 1990.
Ministerul de Interne a reacționat vehement, printr-un comunicat, în care pretindea că nu a fost înștiințat de această vizită și că a primit, în ultima clipă, un plic închis, fără antet, în care „era o scrisoare pe care una din fiicele lui Mihai de Hohenzollern o adresa primului ministru, informând cu aroganță că fostul rege al României a decis să sosească în țara noastră. Evident că nu putem numi în niciun fel această notificare, o putem considera o notificare a menținerii disprețului pe care această familie l-a avut întotdeauna, față de acest popor, pe care nu l-a înțeles niciodată, pe care nu l-a respectat niciodată și pe care continuă să nu-l respecte nici astăzi”, se arată în comunicatul MAI, reprodus în presa vremii.
Ministerul de Interne era condus la acel moment de generalul Mihai Chițac, cel care avea să fie condamnat după mai mult de un deceniu pentru ordinele de a se trage în manifestanți la Timișoara în zilele lui decembrie 1989. Cât despre familia celei care a trimis „notificarea”, era vorba despre principesa Margareta, fiica cea mare a Regelui Mihai, nepoata Reginei Maria, adică vorbim despre familia care a adus țării Independența și Dobrogea (1877-1878), Basarabia, Bucovina și Transilvania (1918).
Ministerul de Interne: „Vizita este nelegală”
Pe 25 decembrie 1990, televiziunea națională și posturile de radio au difuzat punctul de vedere al ministerului de Interne, anunțând că vizita este nelegală.
Regele și cei șase însoțitori au fost trimiși în Elveția, după ce au fost opriți pe autostrada București- Pitești și întorși din drumul lor spre mănăstirea Curtea de Argeș. Sub escortă, Regele Mihai și însoțitorii săi au plecat spre Elveția în dimineața zilei de 26 decembrie 1990. Detaliem punctul de vedere al Regelui I în „Întoarcerea acasă ...”, vezi imediat mai jos.
Perspectiva regimului postcomunist era clară. „Cu avioanele la sol, era firesc să fim vizitați de alte avioane. Toate au fost bine venite, cu excepția celui sosit în chiar ziua Crăciunului, la orele 18.16. Îi acordăm acestui eveniment toată atenția. Ex Majestatea Sa, probabil dintr-o nesincronizare a informațiilor, prin această vizită intempestivă a întunecat cerul patriei și bucuriile oamenilor, adunate cu greu, din bucăți, în primul nostru Crăciun liber”, nota într-un editorial publicat de „Adevărul” directorul Darie Novăceanu, cel care avea să fie numit, în scurt timp, ambasador al României în Spania de regimul Ion Iliescu.
Regelui Mihai I i se reproșa că „nu a lăsat autorităților române nici o secundă de reflexie”, că „a forțat de unul singur frontierele, o dată cu căderea serii”.
Câteva luni mai târziu, avocatul Sergiu Andon a scris un editorial ofensator la adresa Regelui Mihai, în contextul în care minerii devastau Capitala și cereau demisia premierului Petre Roman. Un apropiat al regimului, Sergiu Andon avea să fie ales între 2004-2012 deputat al Partidului Conservator condus de Dan Voiculescu, liderul PC fiind dovedit în instanță colaborator al Securității și asupra căruia planează până astăzi suspiciunea că ar fi fost ofițer al fostei poliții politice.
Teama autorităților de a transforma forma de guvernământ a țării din republică în monarhie, alimentată de un zvon potrivit căruia Regele Mihai intenționează să vină din nou neanunțat în țară, se manifesta în fel și chip. Dar problema nu era a Regelui, ci faptului că Republica Populară a fost instaurată în România prin violență, amenințare și șantaj.
Îm orice caz, lipsa de legitimitate și precaritatea morală a regimului postdecembriest l-au determinat pe Sergiu Andon să scrie un editorial care avea să rămână multă vreme de referință în publicistica postdecembristă.
Textul „Fir-ai al naibii, Majestate!” avea toate ingredientele unui atac suburban la adresa Regelui Mihai. „Fir-ai al naibii, Majestate, că rău mă mai speriași! Păi ce cauți Matale, ca și anul trecut, tot pe furiș, aproape de granița României, taman acum, când se afumă Capitala cu petarde și lacrimogene, când minerii, mândrii bărbați ai adîncurilor, și-au lăsat trascăul ca să mișculeze cocteiluri Ribbentrop sau Molotov, că tot aia e! Tocmai acum să vrei să vii matale coșcogeamite căpățână încoronată, p-aici printre anarhiști și zăpăciți de cap, de foame și de privatizare, să ce? Să faci ordine?”, se arată în editorialul din 28 septembrie 1991, semnat „Cu salutări vînătorești, Pescarul Sergiu Andon”.
În România acelor ani, presa independentă avea mari probleme de difuzare. Cele câteva publicații pro-occidentale puternice cum erau România Liberă, Revista 22, etc și câteva arondate partidelor istorice, precum Dreptatea a PNȚcd, dar ele întâmpinau mari greutăți să ajungă la public.
În schimb, existau câteva publicații mari care ridicau în slăvi Frontul Salvării Naționale (FSN), formațiune politică ivită din transferul cadrelor partidului comunist în barca reformismului. În 1990, „Adevărul” avea un tiraj de 1,6 milioane de exemplare.
Fără televiziuni independente și cu o singură televiziune națională aservită partidului de guvernământ, climatul politic și mediatic al României nu era un mediu prielnic nici pentru pluralim autentic, nici pentru reconstituirea istoriei deformate în 45 de ani de propagandă comunistă.
„Tribunul” Vadim Tudor și ura viscerală
„România Mare”, o revistă săptămânală patronată de Corneliu Vadim Tudor, un poet de curte al familiei Ceaușescu, a început după momentul 25 decembrie 1991 o campanie deșanțată împotriva familiei regale. În 12 numere consecutive, publicația a scris sub pseudonim zeci de articole denigratoatre la adresa Regelui Mihai și a familiei regale.
Sub titlul „Nu te vrea Țara, Majestate!” regele Mihai era jignit, batjocorit, insultat fără nicio probă. Astfel, el era prezentat ca „submediocru”, „un râzgăiat, un leneș și un molâu”, „oligofren”, „debil mintal”, „idiot”, „o biată marionetă”, „aventurier” etc.
„Să pretinzi la peste patru decenii de la alungarea din țară, că poporul te dorește și că ești capabil să mai guvernezi un stat, reprezintă o utopie, o aberație politică ce stârnește cel mult ilaritate”, scria România Mare în ianuarie 1991, despre prima intrare în țară a Regelui Mihai.
O altă tehnică de discreditare a Regelui Mihai și a familiei acestuia au fost caricaturile din revista amintită. Metodă veche, folosită atât de naziști, cât și de comuniști, caricaturile prindeau foarte puternic la public. Săptămânal, Regele era prezentat ca un stăpân strain care are România la cheremul său. Defectul de vorbire, presupusele note proaste la învățătură (în fapt expresia exigenței profesorilor), averea nemăsurată (averea personală era nesemnificativă, iar Domeniile Coroanei nu era nici pe de parte cele mai mari din țară și finanțau burse, orfelinate, spitale și școli), stilul de viață al lui Mihai I (mereu auster) erau luate în derâdere în „România Mare”.
Averea familiei Hohenzollern a fost făcută publică în mai multe rânduri. Sursa informației era incertă și se acredita ideea că Mihai I ar deține toate acele proprietăți. Metoda era eficientă, cifrele exagerate, situația era prezentată fals, tocmai pentru a provoca indignare în rândul populației, care se lupta cu inflația uriașă din anii '90.
În fapt, Domeniile Coroanei aparțineau statului, ele asigurau numai lista civilă (salariul Regelui care le și administra prin Mareșalul Palatului). Oamenii regimului Gh. Gheorghiu Dej care le-au confiscat în 1948 au realizat repede că au făcut o gafă: confiscară averea statului, ceea ce era o contradicție în termeni...
„România Mare” avea în 1991 un tiraj de 800.000 de exemplare.
Sursele dezinformării și misterul dosarului secret de urmărire
Mihai Demetriade este istoric și consilier superior la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS). L-am întrebat care au fost sursele dezinformării și denigrării Regelui Mihai I și cât la sută din dosarul de urmărire al regelui este public în acest moment.
„Dosarul pe care l-am primit noi la CNSAS a venit de la Serviciul de Informații Externe (SIE). Nu pot spune dacă este complet sau incomplet, deoarece nu am la ce să mă raportez. Documentele au fost microfilmate, noi nu avem acces la baza de date a fostului Centru de Informații Externe (CIE) din cadrul Departamentului Securității Statului, succesorul instituțional (SIE) nepredând-o către CNSAS”, spune Demetriade.
Acesta mai arată că dosarul Regelui Mihai aflat la CNSAS este legat și de alte dosare construite de aparatul represiv comunist. De asemenea, Regele a fost și victima unor acțiuni de discreditare orchestrate de către legionarii din exil, coordonate de diferite unități militare din CIE (UM 0225, UM 0226 sau UM 0228). Cu ajutorul lor, aceștia au răspândit zvonul că din cauza Regelui Mihai care l-a arestat pe Ion Antonescu, România a fost ocupată de Uniunea Sovietică. Or, contemporanii evenimentelor și istoricii postbelici știu că adevărul este cu totul altul.
„Au existat mai multe organizații legionare, reale sau construite de Securitate, în afara țării. 'Grupul V', care trimitea scrisori de amenințare cu moartea Regelui, 'În slujba Mareșalului', o grupare a legionarilor din New York și 'Fiii lui Avram Iancu', autodefinită drept 'organizație patriotică radicală a exilului românesc' având ca motto: 'Numai sabia mai poate hotărî!'. Ultimii au trimis Familiei Regale o fotografie cu chipul regelui găurit de gloanțe din care curgea sânge. Imaginea a fost trimisă Regelui Mihai la locuința acestuia de la Versoix, în Elveția”, ne-a mai declarat Demetriade.
Istoricul arată că structurile Securității Statului nu au vizat în primul rând culegerea de informații despre Rege, ci mai degrabă compromiterea sa.
Urmărirea și supravegherea Regelui din 1948 până în 1989 a avut etape diferite. Dacă în anii ’50 a fost vorba de un atac al instituției monarhice în sine, citită ca o „pârghie de sprijin a burghezo-capitaliștilor”, în ultimele două decenii ale regimului totalitar figura Regelui devine în sine o instituție, suficient de importantă și amenințătoare, punând într-o lumină extrem de precară figura negativă a despotului Nicolae Ceaușescu și dezastrul umanitar prin care își zidea așa-zisa „Epocă de Aur”.
„Leon”, „Rex” și „Străinul”
Regele Mihai a avut în dosarele Securității trei nume conspirative, cel puțin acestea sunt cunoscute până acum: „Leon” în anii '70, „Rex” la începutul anilor '80 și, ulterior, „Străinul”. Securitatea a fost ajutată în toate acțiunile împotriva Regelui Mihai de Ministerul de Externe
„Cei de la Externe au lucrat mână în mână cu Securitatea. Dau ca exemplu întâlnirea exilului românesc pentru aniversarea Unirii, din ianuarie 1988 de la Los Angeles, unde a fost invitat și Regele Mihai. Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul SUA în România și i-a înmânat o scrisoare de protest și a atenționat diplomatul american în legătură cu imixtiunea în politica internă a României”, povestește istoricul.
„Una din celebrele marote, utilizate foarte obraznic, încălcând cutumele diplomatice, de diplomații partidului comunist. «De ce l-au invitat pe fostul rege?», au întrebat ei. Ambasadorul român în America a depus, la rându-i, un protest la Departamentul de Stat. Izolarea și compromiterea Regelui în exil au fost realizate, în principal, prin intermediul legionarilor, după ce Securitatea a reușit să penetreze sau să influențeze aceste organizații”, mai arată cercetătorul CNSAS.
Despre prima sosire în țară a Regelui Mihai, în decembrie 1990, Demetriade arată că, în ciuda comunicatelor oficiale, fostul premier Petre Roman știa că Mihai I urmează să aterizeze la București pe 25 decembrie, adică în ziua de Crăciun. Urma să se închine după 45 de ani la mormintele străbunilor săi, suveranii Independenței și ai Unirii.
„Principesa Margareta vorbise cu Petre Roman, el fiind de acord cu această vizită, acord comunicat Principesei. La aterizare, Regelui și Reginei le-au fost sechestrate pașapoartele, fiind puși să aștepte ulterioare clarificări. Direcția de Pașapoarte era o anexă a Securității. La acel moment vizele se puteau obține și pe aeroport, lipsa lor a fost doar un pretext. După ore de așteptare, familia regală a plecat spre mânăstirea Curtea de Argeș. Sub pretextul unui accident care fusese înscenat, un camion plasat și care bloca autostrada, au fost opriți de Miliția transformată peste noapte în poliție și escortați înapoi pe Otopeni, fiind urcați într-un avion militar și trimiși în Elveția”, mai reamintește Demetriade.
Urmărit de Securitate și după 1989
Regele Mihai a fost urmărit de instituțiile statului roman și după Revoluția din decembrie 1989. „Un număr de 11 documente din dosarul său de la Securitate sunt datate după momentul decembrie 1989. Ele privesc interviurile pe care le dădea regele, cu cine se întâlnea, pozițiile sale publice etc.”, mai arată consilierul CNSAS.
Surse concordante din CNSAS susțin că cea mai mare parte a dosarului Regelui Mihai nu se află la dispoziția cercetătorilor în instituția lor, ci la Ministerul de Interne. Ar cuprinde mii de volume și multe nume active încă pe scena politică românescă.
Revenind la „munca” de compromitere a Regelui Mihai, de difuzarea informațiilor false despre familia regală a României tot Securitatea s-a ocupat. În serii. În iulie 1980, de pildă, a fost lansată operațiunea „Diamant”, prin care serviciul secret comunist urmărea să forțeze cetățenii români din exil să-și predea bunurile Republicii Socialiste România (RSR), deși primele planuri de măsuri au fost construite încă din 1976.
O consecință a acesteia a fost o altă întreprindere operativă a CIE, „Operațiunea 33”, denumită astfel după cele 33 de tablouri ale Casei Regale pe care Securitatea dorea să le recupereze.
„Astfel, Securitatea își propusese să recupereze mai multe tablouri despre care știa, din propriile investigații, că fuseseră scoase din țară în 1940 de regele Carol al II-lea și suita acestuia cu un tren pus la dispoziție de mareșalul Antonescu. Odată cu moartea Elenei Lupescu în exil, Securitatea s-a gândit că sub amenințarea atacării în justiția portugheză a testamentului acesteia, poate pune presiune pe soții Urdăreanu, Ernest și Monique, fostul mareșal al Palatului și soția acestuia, care se expatriaseră odată cu Carol al II-lea. Practic CIE le-a propus un deal, acceptat de cei doi. Și anume să declare public că tablourile scoase din țară de Carol al II-lea au fost, de fapt, scoase de regele Mihai la izgonirea lui din 1948. Cei doi știau adevărul, dar, pentru a-și proteja moștenirea de la Elena Lupescu, au ales să semneze 'contractul' cu Securitatea”, mai arată Demetriade.
Este momentul în care se naște narațiunea operativă a „tablourilor furate”, un construct 100% al Securității, susținut, din motive pecuniare, de soții Urdăreanu, interesați să-și protejeze averea în Portugalia.
„După 1990, Petre Roman a continuat strategia CIE, finanțând o firmă de avocați din New York prin intermediul lui Pamfil Ripoșanu, avocat și agent al Securității, pentru a recupera aceste tablouri. Noi am fost primii, la CNSAS, care am clarificat problema acestor bunuri în mod public, deconstruind manipularea fostului aparat represiv comunist. Securitatea a lucrat cu aceleași metode și după 1990, chiar dacă numele ei s-a schimbat. Presa a fost intoxicată sistematic cu așa zisele memorii ale foștilor ofițeri din DIE, care au difuzat interesat versiuni manipulatoare, păstrându-se în legenda și punctajul fostului angajator”, ne-a mai declarat cercetătorul CNSAS.
Demetriade mai arată că regele Mihai a fost supravegheat de colaboratori și de cei din anturajul lui, oameni care raportau în țară fiecare mișcare a Familiei Regale.
„Am descoperit zeci de informatori pe lângă Familia Regală din 1948 până în 1989. Astfel, am identificat 14 informatori în proximitatea Regelui și 20 indirecți. Camerista, garderobierul, bibliotecara, toți erau informatori ai Securității în primii ani ai exilului”, mai susține Mihai Demetriade.
Cine deține dosarul complet al Regelui Mihai?
Am întrebat instituțiile care mai dețin dosare ale fostei Securități dacă printre ele se află și alte documente care privesc urmărirea Regelui Mihai din 1948 până în 1989 și dacă intenționează să le facă publice prin predarea lor către CNSAS.
Am întrebat la Ministerul de Interne. Ministerul de Interne ne-a redirecționat cererea către Arhivele Naționale. Reprezentanții acestei instituții ne-au transmis că „Arhivele Naționale ale României nu dețin documente ale fostei Securități” și că „instituția deține fondul Casa Regală - Oficiale vol IV, în care se găsesc și documente referitoare la Regele Mihai, acesta fiind disponibil pentru a fi cercetat prin Sala de Studiu”.
Serviciu Român de Informații ne-a îndrumat către CNSAS, sugerând că SRI nu are documente despre Regele Mihai.
„Serviciului Român de Informaţii (...) i s-a atribuit sarcina preluării spre conservare şi folosinţă a fondurilor de arhivă ce privesc securitatea naţională ale fostelor organe de informaţii cu competenţă pe teritoriul României. Pe parcursul evoluţiei legislative interne, Serviciului Român de Informaţii i-au fost create (...) obligaţii legale referitoare la transferul acestor fonduri de arhivă către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, îndatoriri pe care instituţia noastră le-a dus la îndeplinire”, se arată în răspunsul SRI.
Serviciul de Informații Externe (SIE) ne-a comunicat scurt faptul că „instituția noastră nu deține dosarul întocmit de Securitate cu privire la Regele Mihai I”.
Ministerul Apărării Naționale nu a răspuns solicitării noastre.
