Pe vremea când era polițist într-un oraș din nordul României, Eduard Florin Niga nu ajunsese niciodată să fotografieze scena crimei. În schimb, între două patrule, își năucea colegii din echipa de criminalistică cu întrebări despre detalii tehnice privind aparatura folosită, despre profunzimea acesteia sau sensibilitatea filmului.

Făcuse o pasiune pentru surprinderea celor mai mici detalii prin obiectivul camerei foto, la cursurile de profil pe care le-a urmat la Academia de Poliție.

„Nu voiam să se mai termine acel an”, spune Niga despre cursurile sale de pregătire, făcute în anii '90.

Două decenii și jumătate mai târziu, cu o experiență fantastică, dobândită odată cu emigrarea sa în Marea Britanie, el spune că astrele s-au „aliniat foarte bine”.

Acum, imaginile lui Niga cu micuțele făpturi - furnici, gândaci și alte insecte - i-au adus omagii internaționale și susținători devotați printre entomologi și mirmecologi, precum și printre amatorii domeniului. Mirmecologia este o ramură a entomologiei axată pe studiul științific al furnicilor.

Cu toții spun că imaginile, de o precizie microscopică, făcute de Niga aduc o nouă lumină asupra exoscheletului neobișnuit al miilor de specii subdimensionate și, cel mai adesea, subapreciate.

Crescut la oraș, în Suceava, Niga spune că fascinația sa pentru insecte a început în vacanțele de vară petrecute la bunica sa, la țară.

Nu o dată a fost înțepat în timp ce urmărea bondari și sirfide, pe care spune că le confunda cu albinele de sex masculin.

A fost atât de des înțepat că a ajuns, spune el, să aibă „o alergie gravă”, motiv pentru care acum trebuie să fie „foarte atent” dacă vrea să fotografieze „albine și viespi în sălbăticie”.

Niga a strâns în jur de 40.000 de imagini făcute celor circa 4.000 de exemplare de insecte.

„După furnici, gândacii-tigru sunt preferații mei”, spune el.

„Chiar dacă cu timpul am crescut în înălțime, nu m-am și maturizat”, adaugă el cu autoironie.

„Dacă te uiți la chipul unui gândac tigru, îți dai seama că numai propria lui mamă l-ar putea iubi”, după cum arată spune Niga. Cu toate acestea, „culoarea și texturile și formele mandibulelor sunt foarte frumoase”, spune el.

El povestește că au trecut zeci de ani până și-a dat seama că gândacii mici care zbârnâiau în jurul lui în timp ce înota lângă casa de la țară a bunicii erau gândaci-tigru. A încercat, nu o dată, să-i prindă împreună cu ceilalți copii, „dar erau mult prea rapizi.”

Majoritatea exemplarelor fotografiate le primește prin poștă de la entomologi, care studiază insectele, sau chiar și mirmecologi, care studiază exclusiv furnicile.

Acestea provin din habitate răspândite în întreaga lume.

Niga compară portretele sale cu furnici cu pozele de identificare făcute de polițiști.

Obișnuiește să facă și mici postere cu capul și numele speciei, așa cum fac polițiștii pentru infractorii dați în căutare națională și internațională.

„Singurul lucru care le lipsește este un număr [de identificare]”, spune el.

Cele mai multe dintre portretele făcute furnicilor sunt ale unor exemplare moarte.

Ele sunt, de obicei, conservate în etanol și lăsate zile întregi într-o cameră de rehidratare, construită de el, după care - cu ajutorul unui microscop - le fixează capul și antenele și, uneori, le deschide fălcile înainte de a le lăsa să se usuce din nou.

Abia apoi urmează ședința foto.

„Procesul de fotografiere implică editarea a sute de imagini, deoarece adâncimea câmpului este foarte îngustă”, explică Niga.

În cazul exemplarelor vii, „procesul este diferit”, adaugă acesta.

El ia legătura chiar și cu dealerii de furnici vii, despre care spune că reprezintă „o afacere masivă”.

Apoi este atent să manevreze furnicile cu grijă, acoperindu-le adesea cu o cană transparentă și o cârpă întunecată „pentru că în sălbăticie sunt în pământ, sunt în vizuina lor și în acest fel se simt mai confortabil”.

Procesul este diferit în cazul animalelor vii, explică acesta, pentru că subiectul nu stă nemișcat ca să-i pozeze lui, așa că face „doar o singură fotografie”.

„Trebuie să mă asigur că furnica este relaxată, că nu este stresată, pentru că acest lucru se reflectă în imaginea finală”, spune el.

Unele furnici, atunci când sunt panicate, pulverizează acid formic sau își retrag abdomenul, în timp ce altele își bagă antenele și picioarele în gură și încearcă să le curețe.

„Sau încep să se miște incredibil de repede, pur și simplu încep să zboare și este practic imposibil” să le fotografiezi.

El spune că este atent la sursele de aprovizionare pe care le folosește, pentru că vrea să se asigure că nu-i sprijină pe acei colecționari care ignoră efectele pe care le au asupra mediului.

„Îmi pasă foarte mult atât de furnici cât și de orice altă insectă, pentru că sunt o parte foarte importantă a ecosistemului”, spune Niga.

Unul din gândacii săi preferați „seamănă cu o viespe” și obișnuia să-l găsească într-un parc din apropiere în fiecare vară.

„În ultimii cinci ani nu am mai văzut niciunul”, spune el.

Acum e nevoit să parcurgă câțiva kilometri pentru a găsi această specie.

„Nu știu ce s-a întâmplat. Poate că consiliul local a decis să taie unii dintre arbuști, dar este foarte supărător să vezi așa ceva."

La început, Niga făcea fotografii pe stradă. Așa a reușit să aibă imagini publicate de National Geographic și Nikon.

Apoi a început să fotografieze viața sălbatică urbană, în special pe cea din Londra.

Iar acum trei sau patru ani, în timp ce se aflau într-un parc, fiica lui l-a întrebat: „Tati, unde sunt ochii furnicii?”

Și așa s-au născut „portretele” sale făcute furnicilor: ca răspuns pentru fiica sa, explică el.

„Abia când m-am apropiat foarte, foarte mult, cu obiectivul microscopului atașat, mi-am dat seama că se observă și textura și culoarea firelor de păr minuscule pe care, desigur, nu le poți vedea [în mod normal]," povestește el.

Niga a găsit patru specii diferite la el în grădină, iar cineva din Germania i-a făcut legătura și cu alți colecționari de furnici.

„Și încet, încet, mi-a revenit interesul pentru insecte”, spune el.

„Așa că am vândut toate echipamentele pentru fotografia de stradă, cu excepția camerei, și am început să mă concentrez doar pe lucrurile macro”.

După ce a emigrat în Marea Britanie, Niga a lucrat ca electrician, tâmplar, mecanic auto, spălător de vase. A spălat chiar și toalete în centrul Londrei, înainte să obțină calificările de care avea nevoie pentru a începe să predea.

El spune că datorită „vieții sale de emigrant” și acelor ani de muncă asiduă a obținut competențe care îl ajută până în ziua de astăzi.

Pe unele dintre ele le-a folosit pentru a-și crea propriul studio de macrofotografie.

„Am o instalație pe care am construit-o singur și diverse sisteme de iluminat care nu există încă, așa că a trebuit să le fac singur”, explică Niga.

Acum, pe lângă faptul că este profesor de matematică și engleză, Niga este un fotograf și un autor premiat de fotografie.

National Geographic a inclus portretele sale cu furnici pe lista „celor mai bune fotografii cu animale din 2021”.

O carte cu fotografiile sale, intitulată „Ants: Workers Of The World”, a fost publicată anul trecut.

Iar în perioada pandemiei, a început să predea cursuri online de macrofotografie.

„Îmi plac insectele, am și o listă care conține peste 3.000 de insecte pe care vreau să le achiziționez și să le fotografiez”, spune el.

„Nu mă voi lăsa niciodată de asta”, promite Niga.