Vladimir Putin pare să fi reușit și să schimbe paradigmele militare și politice ale unor state și entități politice, care au renunțat la neutralitatea tradițională.
Decizia Uniunii Europene, a Germaniei sau a Finlandei de a trimite arme Ucrainei pentru a face față agresiunii Rusiei sau decizia Elveției de a îngheța activele oligarhilor ruși arată o schimbare a priorităților: interesele economice individuale au trecut în planul doi.
Acestea mai arată și o renunțare la tabuurile devenite de-a lungul timpului piese pe tabla de șah a lui Vladimir Putin. Sunt paradigme care au dus, până la invadarea Ucrainei, la atitudinea conciliantă și evazivă față de liderul de la Kremlin și la lipsa de unitate europeană, pe care, probabil, a și mizat acesta atunci când a plănuit invazia.
În doar câteva zile toate acestea au devenit istorie.
Vladimir Putin este însă cel care a forțat schimbarea de atitudine a occidentului, un adevărat punct de cotitură, punând lumea în fața războiului. „Putin a făcut trecerea de la forța dreptului la dreptul forței”, spune pentru Europa Liberă profesorul și analistul de politică externă Valentin Naumescu.
„Deci Putin a schimbat paradigma lumii în care trăim și a întors întreaga lume în paradigma războiului, una în care nu mai contează aproape nimic din tradiția politică, ci contează câștigarea războiului. În aceste condiții, vedem actori globali sau regionali, state mai mari sau mici adaptându-se la această nouă paradigmă și făcând lucruri pe care nu le-au făcut de multă vreme sau nu le-au făcut niciodată.
Este un moment de cotitură, de inflexiune, dramatic al ordinii europene și mondiale de tipul celui pe care le aduc războaiele. Așa a fost totdeauna în istorie, un război aduce schimbarea ordinii mondiale”, spune Valentin Naumescu.
Germania, schimbare de 180 de grade
Una dintre cele mai spectaculoase schimbări, o „revoluție”, după cum spune profesorul Naumescu, este cea a Germaniei, care a anunțat, prin vocea cancelarului Olaf Scholz, un fond special de 100 de miliarde de euro pentru armata germană, după ce anterior fusese de acord cu scoaterea Rusiei din SWIFT și închiderea gazoductului Nord Stream 2.
Drumul nu a fost unul simplu, bunele relații economice cu Rusia, dependența Germaniei de gazul rusesc, amplificată în vremea Angelei Merkel, au atârnat greu în balanța deciziilor. Germania a fost cea care a cedat cu mare greutate și închiderii Nord Stream 2, și scoaterii băncilor rusești din SWIFT. Aceeași Germanie (alături de Franța) s-a opus, în 2008, accesului Ucrainei în NATO, așa cum propuseseră americanii, iar, după invadarea Crimeei în 2014, a refuzat aplicarea unor sancțiuni mai aspre.
Cu cât acest război va fi mai lung și mai extins cu atât va întări mai mult unitatea occidentală, fermitatea de a-și apăra viitoarea ordine. Dar nu putem idealiza că lumea va rămâne pentru totdeauna unită. Perioadele de unitate vin și trec.
Sub presiunea invaziei Ucrainei, a crizei umanitare de proporții, poate cea mai mare din perioada postbelică, schimbarea de atitudine este una radicală. Ca dovadă, că Germania s-a hotărât să trimită în Ucraina 1000 de arme antitanc și 500 de rachete sol-aer Stinger pentru distrugerea elicopterelor și avioanelor rusești. Anunțul a fost făcut de cancelarul Olaf Scholtz.
Cât privește suma colosală ce va fi învestită în armată este, iarăși, o schimbare radicală pentru o țară încă marcată de vinovățiile celui de-al Doilea Război Mondial. Aduce aminte de anul 1955, când cancelarul Konrad Adenauer punea bazele armatei federale.
Decizii istorice pe bandă rulantă
E greu de ținut socoteala tuturor deciziilor „istorice”, așa cum le numește presa și liderii diverselor țări, luate în aceste zile. S-au evaporat peste noapte tradiții, neutralități, principii care păreau imuabile în politică, economie, apărare, diplomație.
Elveția și-a abandonat neutralitatea tradițională, acceptând să aplice toate sancțiunile Uniunii Europene: înghețarea activelor cetățenilor ruși implicați în invadarea Ucrainei și sancțiuni cu efect imediat împotriva lui Vladimir Putin, a premierului Mihail Mişustin şi a ministrului de Externe Serghei Lavrov.
„Elveţia îşi reafirmă solidaritatea cu Ucraina şi poporul său, va livra ajutoare pentru persoanele care s-au refugiat în Polonia”, a afirmat guvernul de la Berna.
E o premieră, dar nici ea nu a fost lesnicioasă. Până acum o săptămână, Elveția a refuzat înghețarea conturilor oligarhilor ruși.
Nu era însă singura țară reticentă: Italia, de exemplu, refuza să sancționeze Rusia pentru a evita să afecteze profiturile firmei Gucci.
Nici un război nu permite revenirea la lumea dinainte. Va fi o schimbare pe termen mediul și lung a ordinii europene și mondiale, a atitudinii statelor față de puterile revizioniste, față de război, înarmare.
A ieșit din bula neutralității Suedia, care a decis să trimită arme. Sau Finlanda, care după ce s-a hotărât să ajute cu arme Ucrainei, vrea să devină membră NATO. Tot lui Putin ar trebui să-i mulțumească. Amenințările cu „repercusiuni militare grave” dacă face o astfel de mișcare se pare că au hotărât-o. Parlamentul finlandez va dezbate o petiție a cetățenilor prin care se solicită un referendum privind aderarea la NATO după invazia rusă a Ucrainei, a anunțat luni seară prim-ministrul Sanna Marin.
Chiar și Uniunea Europeană a fost mult timp ezitantă în a ajuta consistent și concret Ucraina. Decizia de a trimite arme poate fi tardivă, dar este, poate, cea mai spectaculoasă răsturnare de situație din istoria postbelică.
La fel de spectaculoasă ar fi și urgentarea primirii Ucrainei în UE, așa cum a cerut președinteleVolodimir Zelenski în discursul din fața parlamentului. „Ne sacrificăm pentru valori”, „nu ne lăsați de izbeliște, arătați că sunteți adevărați europeni”.
Presa europeană a scris că bătrânul continent cu instituțiile sale, uneori anchilozate, a fost trezit la viață de dictatorul Putin: „zorii unei noi epoci”, o „nouă eră”. Doar că nici măcar în fața dezastrului care s-a abătut peste Ucraina, dezastru umanitar în primul rând, unitatea occidentală nu e fără fisură.
Ungaria lui Orban, joc la două capete
Viktor Orban a refuzat să permită tranzitul armamentului pentru Ucraina pe teritoriul său. Luni seară, organismul de securitate ungar, controlat de Orban, a anunțat că Ungaria nu va trimite trupe sau armament în Ucraina şi nu va autoriza ca teritoriul său să fie tranzitat de arme letale.
Nu e surpriză atitudinea Ungariei, spune pentru Europa Liberă Valentin Naumescu.
„Ungaria vrea să profite la maximum de această situație, își asigură spatele, joacă duplicitar. Lasă o poartă deschisă pentru colaborarea cu rușii în cazul în care Rusia își va declara victoria în Ucraina și în Europa de Est. Pe Ungaria nu ne putem baza în acest moment, regimul Orban este total lipsit de atașament față de valorile liberale occidentale și pur și simplu oportunist. Faptul că nu trece acum oficial cu arme și bagaje în tabăra Rusiei, așa cum a trecut Belarusul, este doar pentru că Budapesta nu este sigură cine va câștiga războiul”.
Donald Tusk, fostul președinte al Consiliului European, a criticat guvernul Ungariei pentru decizia de a nu permite armelor trimise de aliați să tranziteze teritoriul, spunând ironic că Gazprom i-a pregătit lui Orban un loc în conducere pentru serviciile aduse Rusiei.
La rândul său, Manfred Weber, președintele Partidului Popular European (PPE), îl acuză pe premierul maghiar Viktor Orban că ”joacă dublu” în criza provocată de invazia Rusiei în Ucraina și îi cere acestuia să aleagă de partea cui este, potrivit Euronews.
