Partidul AUR a decis, la primul său congres, să interzică accesul presei la dezbaterile pe cele două moțiuni sau la numărătoarea voturilor. Tot ceea ce a ajuns la mass-media a fost filtrat de reprezentanții partidului într-o ședință online transmisă după standardele partidului.
Proaspăt ales președinte cu 95% din voturile celor prezenți, liderul AUR, George Simion, a explicat decizia de excludere a presei de la lucrările congresului „E primul nostru congres şi vrem să iasă totul perfect. Nu cred că vă deranjează”, a spus Simion citat de Agerpres
A doua zi după eveniment, contracandidatul lui Simion, Dănuț Aelenei, a anunțat că părăsește partidul după ce a fost amenințat că va fi călcat cu mașina că a avut curajul să candideze împotriva lui Simion.
„Politicienii AUR au o problemă cu presa prin ricoșeu. De fapt, ei au o problemă foarte gravă cu propriul lor electorat căruia îi ascund adevărul, același electorat pe care-l mint și-l manipulează”, este de părere Cristina Guseth, activistă la Freedom House cu o experiență importantă în relația cu presa locală.
AUR a avut mai multe derapaje, în ultimele luni, spune jurnalista Codruța Simina. Într-unul dintre ele a încercat să definească presa drept un “dușman al poporului”, pe modelul deja folosit de Donald Trump în SUA, prin postări pe rețele sociale de tipul: „cine minte mai tare, presa sau Guvernul?”.
AUR nu face decât să anunțe că refuză jocul democratic și nu acceptă și nici nu respectă rolul presei în societate.Codruța Simina, jurnalist și fact-checker
„Putem să ne întrebăm pe bună dreptate cum ar arăta o țară în care un astfel de partid ajunge la guvernare și decide că nu mai e nevoie de presă, poate să informeze el cetățenii. E suficient să ne uităm spre Federația Rusă zilele astea ca să înțelegem unde duc aceste derapaje.”
Una dintre țintele din presă ale AUR a fost publicația G4Media. Liderul partidului a lansat un sondaj pe Facebook despre cine din presă e „mai toxic decât G4 Media”.
Cristian Pantazi este redactor-șef al publicației online. Consideră că AUR se ferește de presă dintr-un reflex comun cu cel al Federației Ruse: „teama de adevăr, teama că ziariștii vor relata de la fața locului realitatea despre acest partid extremist, cu discurs xenofob, antieuropean, cu lideri prolegionari pe față.”
Prin interzicerea accesului la culisele alegerilor, AUR nu vrea decât să scape de coșmarul unor relatări care ar prezenta partidul așa cum este. „O astfel de atitudine e sfidătoare la adresa presei, dar mai ales la adresa electoratului, pentru că presa servește interesului public”, mai spune Pantazi.
Munca oamenilor politici se desfășoară în văzul public, și aici trebuie să intre și congresul AUR, e de părere și Cristina Lupu, director general al Centrului de Jurnalism Independent.
„Transparența ajută la buna guvernare, ne ajută pe noi să înțelegem cum gândesc oamenii politici și cum se definesc strategiile de partid. Ce nu înțeleg politicienii - vorbim acum despre cei de la AUR, dar nu sunt singurii care au problema asta - e că jurnaliștii sunt acolo în numele nostru. Că întrebările pe care le pun sunt în numele cetățenilor, chiar și în numele votanților AUR. Că libertatea de exprimare include și accesul la informații”, precizează Cristina Lupu.
Mihai Nicolae este director al publicației locale Observatorul prahovean. Spune că atitudinea de la centru a partidului AUR se reflectă și mai bine în teritoriu. Nu se oprește la AUR, e transpartinică. Pandemia și războiul au accentuat clivajul dintre presă și clasa politică, o ruptură care se reflectă de ani în calitatea presei și numărul de ziariști și publicații locale care supraviețuiesc cu greu.
„Mai ales în ultimele luni, relația nu există. Singura ar fi trimiterea de comunicate de presă, comunicate care sunt, în majoritatea covârșitoare, materiale de PR, total rupte de realitate”, a declarat Mihai Nicoale pentru Europa Liberă.
În schimbul unei relații firești cu presa, Nicolae sune că politicienii prahoveni prefera sa sponsorizeze conținut pe social media pentru a-și promova mesajele fără ca ele să fie comentate sau analizate de jurnaliști.
„Ziarist neonazist”
După ce a anunțat o conferință de de presă în care a cerut jurnaliștilor să trimită întrebările înainte, „ca să aibă prioritate la a primi răspuns”, Ambasada Federației Ruse a anunțat că schimbă formatul pentru că avea „informații despre viitoarele acțiuni provocatoare și violente împotriva participanților briefing-ului, anunțate în spiritul organizațiilor neonaziste”.
Este o minciună uluitoare, ca și în cazul acuzațiilor identice aduse Ucrainei. O minciună atât de gogonată, atât de nesimțită, că ți-e și greu să o respingi. E pur si simplu arsenalul politic al unui stat în derivă morală, un stat în care minciuna și falsul sunt instrumente de bazăCristian Pantazi, redactor-șef G4 Media
Nu e prima dată când Ambasada Rusiei solicită să știe dinainte întrebările jurnaliștilor pentru conferința de presă. O face frecvent, dar până acum s-a oprit doar la această practică.
„Aș zice că această atitudine de a controla comunicarea se încadrează în practica generală a autorităților din Rusia la adresa jurnaliștilor. Vor să controleze presa și conversația, preferă întrebările pe email pentru a controla răspunsurile și, poate, pentru a se asigura că nu sunt întrebări la care nu vor să răspundă. Sau că răspund doar la întrebările la care au chef”, arată Cristina Lupu.
Diferită, de data aceasta, a fost reacția publicului larg pe rețelele sociale - sutele de mesaje furioase, ironice sau dezaprobatoare la adresa Federației Ruse și a războiului pe care îl duce împotriva Ucrainei.
„Autovictimizarea este una dintre tacticile folosite pentru a eluda responsabilitatea asupra propriilor acțiuni. Ca exemplu, au apelat la autovictimizare și în cazul otrăvirii lui Alexei Navalnîi, și în cazul doborârii avionului MH17”, spune Codruța Simina.
Ea crede că anunțul prin care se lasă impresia că ziariștii sunt neonazisti este confuz, iar oficialii ruși ar trebui să aducă anumite clarificări. „Dacă e cazul, să depună dovezi pentru ceea ce susțin la autoritățile române și să ceară o anchetă.”
Este un fenomen inacceptabil într-o democrație europeană și care trebuie taxat ca atare spune Pantazi, în timp ce Cristina Guseth crede că gestul de a acuza totă presa de nazism ar putea fi catalogat drept o gafă diplomatică, „în loc să selectezi întrebările sau să selectezi câțiva prieteni din presă care au fost la spectacolul lui Puric de la TNB. De unde se vede că si propaganda Kremlinului poate da rateuri”.
Controlul presei prin fakenews
Devierile AUR sau ale Ambasadei Rusiei nu sunt singulare. Autorități ale statului sau parlamentari încearcă sistematic să controleze ce se întîmpla în presă. Publicitatea plătită pe rețelele de socializare nu este suficientă. De la izbucnirea războiului din Ucraina mai multe inițiative legislative au avut rolul de a pune presa „la locul ei”, fie prin incriminarea delictului de opinie, fie prin încercarea de înființare a unui organism controlat de stat care ar avea rol principal de a decide ce informație e falsă și care nu.
Există persoane deranjate de ziariștii prea băgăcioși, prea insistenți în aflarea unor informații care pot deranja.Cristian Pantazi, jurnalist
„E clar că există o presiune tăcută, dar puternică din mai multe zone ale statului pentru limitarea libertății de exprimare, pentru intimidarea ziariștilor, pentru limitarea instrumentelor pe care presa la are la dispoziție. Această presiune vine la pachet cu sumele uriașe investite în presă de principalele partide guvernare, PSD și PNL, care duc la o tăcere totală într-o anumită parte a presei în legătură cu aceste derapaje”, spune redactorul-șef al G4Media.
E o perioadă complicată care durează de câțiva ani, arată Cristina Lupu. Ea spune că numărul politicienilor sau a angajaților din administrația publică care nu înțeleg rolul jurnaliștilor a crescut constant. La asta, se adaugă scăderea resurselor din publicitatea comercială.
„Supraviețuirea instituțiilor media este incertă, contextul acesta în care ideea de securitate națională poate ascunde abuzuri la adresa presei este și el prezent”.
În presa locală, lucrurile merg și mai departe. Nu doar că există nenumărate situații în care jurnaliștii sunt acuzați de fake-news de către cei împotriva cărora scriu, dar există și încercări repetate de decredibilizare personală.
„O informație corectă este greu de manipulat. Mult mai greu, atunci când este susținută de o semnătura puternică. În consecință, catalogarea, etichetarea grupului, sunt instrumente utile celor interesați în manipularea informației sau punerea în discuție a credibilității unui autor sau a unui organ media”, arată Mihai Nicolae.
El e de părere însă că, deși pare Cenușăreasa, presa locală are avantajul că, o dată ce jurnalistul își câștigă notorietatea pe plan local, el e mai greu de compromis.
Pantazi spune că, în fața acestor încercări de slăbire a presei, ziariștii trebuie să denunțe constant aceste atitudini, să le documenteze și să scrie, să încerce solidarizarea în fața presiunilor și tentativelor de intimidare, iar Codruța Simina e de părere că o asociere sănătoasă a jurnaliștilor independenți ar putea să ajute breasla să treacă prin momente ca acestea.
