Linkuri accesibilitate

O femeie din Mariupol a ieșit dintr-o maternitate bombardată (Foto AP/Evgheni Maloletka)
O femeie din Mariupol a ieșit dintr-o maternitate bombardată (Foto AP/Evgheni Maloletka)

Războiul lui Putin | Începe primul proces pentru crime de război din Ucraina. Zelenski, dispus să vorbească cu Putin

Războiul lui Putin a intrat în cea de-a 79-a zi, iar singura „victorie” este că Finlanda și Suedia vor adera la NATO.

Rușii avansează timid în est, iar apărătorii ucraineni din uzina Azovstal din Mariupol încă rezistă.

Uniunea Europeană va oferi Ucrainei un sprijin militar suplimentar de 500 de milioane de euro, a anunțat șeful diplomației UE, Josep Borrell.

În Ucraina începe primul proces pentru crime de război. Sergentul rus Vadim Șișimarin, 21 de ani, va apărea vineri în fața fața judecătorilor, acuzat că a ucis un bărbat de 62 de ani în regiunea Sumî din Ucraina.

Forțele ucrainene ar fi reușit să blocheze o tentativă a rușilor de a traversa un râu în estul țării pe un pod de pontoane și au reușit să distrugă zeci de vehicule blindate și tancuri și să blocheze avansul rușilor în apropiere de Lisiceansk.

Comisia Europeană a prezentat joi un set de acțiuni menite să ajute Ucraina să-și exporte produsele agricole.

13:06 13.5.2022

Primul proces din Ucraina pentru crime de război pentru un soldat rus începe azi la Kiev

Sergentul rus Vadim Shishimarin, 21 de ani, va apărea vineri în fața fața judecătorilor în primul proces pentru crime de război de când Rusia a invadat Ucraina în februarie, relatează CNN. El este acuzat că a ucis un bărbat de 62 de ani în regiunea Sumy din Ucraina, potrivit Procuraturii Generale a Ucrainei.

Ancheta susține că Shishimarin a împușcat mortal un civil neînarmat care mergea pe o bicicletă de-a lungul drumului în satul Chupakhivka pe 28 februarie. Potrivit procurorului, trupele ruse au intrat în sat cu o mașină furată cu roțile găurite, după ce convoiul lor a atacat de forțele ucrainene.

Când au văzut un bărbat mergând cu bicicleta acasă în timp ce vorbea la telefon, cineva din grup i-a ordonat sergentului să-l omoare pentru a nu raporta armatei ucrainene. Shishimarin ar fi tras un Kalașnikov de mai multe ori în bărbat, spun procurorii.

„Shishimarin este în prezent în custodie. Procurorii și anchetatorii SBU au strâns suficiente dovezi cu privire la implicarea lui în încălcarea legilor și obiceiurilor războiului, combinată cu crima premeditată”, a declarat procurorul general ucrainean Iryna Venediktova într-o declarație pe Facebook.

12:48 13.5.2022

Rusia spune că a lovit rafinăria de petrol de la Kremenciuk

Forțele ruse au atacat o rafinărie de petrol din orașul industrial Kremenciuk din centrul Ucrainei, distrugându-i capacitatea de producție și rezervoarele de combustibil, a anunțat Ministerul rus al Apărării, potrivit BBC.

De asemenea, Ministerul Apărării a mai spus că forțele ruse au doborât o aeronavă ucraineană Su-27 în regiunea Harkov.

Atacurile au loc în momentul în care Ucraina spune că forțele sale au recucerit sate de la nord-est de Harkov, împingându-le înapoi spre graniță.

Armata rusă a tras asupra orașului Dergachiv din regiune, unde avea sediul un cartier general umanitar, a declarat consiliul său municipal. Două persoane au fost ucise și patru au fost rănite în atac.

„În acest sens, astăzi nu va exista ajutor umanitar”, a declarat Consiliul orășenesc Dergachiv într-un comunicat.

O rachetă rusească a lovit, de asemenea, teritoriul aeroportului Harkov, iar bombardamentele au fost efectuate în regiunea Saltivka, rănind trei persoane, a declarat guvernatorul regional al Harkivului, Oleg Sinegubov.

BBC spune că nu a putut verifica în mod independent aceste afirmații.


12:06 13.5.2022

Povestea cutremurătoare a mamei şi a fetiţei care au rămas fără picioare în atacul rusesc asupra gării Kramatorsk


Spitalul de Urgenţă din Liov a publicat pe pagina de Facebook povestea unei minore de 11 ani şi a mamei sale care şi-au pierdut picioarele în urma bombardamentului cu rachetă, care s-a petrecut pe 8 aprilie, la gara Kramatorsk.

Mama și fetița ei rămase fără picoare în atacul rusesc asupra gării din Kramatorsk
Mama și fetița ei rămase fără picoare în atacul rusesc asupra gării din Kramatorsk

O familie din Novgorodsʹkogo, în Doneţk. Tatăl copiilor a murit, tatăl vitreg a plecat la război. La începutul lunii aprilie, mama, Natalia, a decis să-şi scoată copiii din bombardament. Au ajuns la gară cu valizele. În timp ce aşteptau trenul, fata i-a cerut mamei să meargă pe peron să ia un ceai, care era pregătit de voluntari. Iaroslav a fost lăsat să păzească lucrurile, înăuntru.

Natalia, care încă nu-şi poate ierta acea plecare după ceai, îşi aminteşte: când a deschis ochii, totul era sânge. Apoi a văzut că fiica ei nu are picioare. «Şi după ce am leşinat, m-am trezit şi mi-am dat seama că şi eu rămăsesem fără unul», spune ea.

Familia se află în Spitalul nostru de copii Sf. Nicolae de câteva săptămâni. Răniţii au fost trimişi aici cu un tren de evacuare. Acum copiii şi mama zâmbesc deja, pentru că sunt în sfârşit în siguranţă. Voluntarii şi vedetele vin la ei cu cadouri. Încă o veste bună: foarte curând familia va merge în Statele Unite, pentru proteză şi reabilitare”, se arată în postarea publicată de Spitalul de Urgenţă din Liov pe pagina de Facebook.

11:46 13.5.2022

Nou asalt al rușilor la Azovstal

Trupele rusești au încercat din nou vineri să pătrundă în oțelăria Azovstal, acolo unde ultimii luptători ucraineni din Mariupol continuă să reziste, a precizat primarul orașului Peter Andriușchenko.

De altfel, Statul Major al Armatei Ucrainei, spune că Rusia a continuat bombardamentele asupra complexului, blocând orice ieșire pentru soldații ucraineni.

Purtătorul de cuvânt al armatei, Oleksandr Shtupun, a declarat, citat de BBC, că Rusia încearcă să preia „controlul deplin asupra orașului și să suprime rezistența apărătorilor ucraineni”.

”Situația devine tot mai complicată pe zi ce trece”, a spus și primarul orașului Mariupol.

Apărătorii ucraineni continuă să reziste în condiții grele, după ce civilii au fost evacuați.

Soldații au făcut apel în repetate rânduri la liderii de la Kiev și occidentali să găsească o cale pentru a-i extrage din oțelăria asediată de armata Moscovei.

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG