„Închisoarea tăcerii” de la Râmnicu Sărat a reprezentat unul dintre centrele concentraționare cele mai dure din România comunistă. Printre cei care au suferit aici din cauza regimului de izolare totală sunt și numeroși lideri țărăniști.
În democrație, autoritățile au încercat să transforme clădirea în muzeu. A trecut mai bine de un deceniu de la primii pași în acest sens și singurul rezultat vizibil e o clădire în care intră apa pentru că nu mai are acoperiș.
Pe scurt:
- Ansamblul a fost răscumpărat de Ministerul Culturii de la o firmă și dat în administrare, în 2007, Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (actualul IICCMER). Fără vreo explicație, un colț din curtea închisorii rămâne în proprietatea unui societăți cu acționari ascunși și înregistrată în Cipru.
- Bucata de teren uitată la achiziția inițială este recuperată de stat abia cinci ani mai târziu, căci bloca orice posibilă dezvoltare a unui muzeu cu ajutorul fondurilor europene.
- IICCMER plătește apoi 400.000 de euro pentru a fi proiectate planurile unui muzeu-memorial și pentru pregătirea dosarului de amenajare cu bani europeni. Conducerea IICCMER realizează însă în scurt timp că proiectul nu era eligibil pentru nicio linie de sprijin venită de la UE.
- În lipsa unei finanțări, clădirea închisorii de la Râmnicu Sărat se deteriorează, iar autorizațiile necesare proiectului memorialului au expirat. În disputa între doi președinți ai IICCMER este sesizată și Direcția Națională Anticorupție.
- Proiectul transformării în muzeu este acum înscris într-o cursă contra-cronometru pentru a fi terminat până în 2026, cu ajutorul banilor din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
La începutul lunii februarie 2020, un vânt puternic a luat pe sus acoperișul fostului penitenciar de la Râmnicu Sărat. Clădirea veche de 120 de ani, monument istoric, este în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Instituția publică aflată în subordinea Guvernului e specializată în cercetarea trecutului comunist al României.
O fotografie ajunsă în posesia Europa Liberă arată apa care pătrunde în clădire, prin tavan, când plouă mult sau se topește zăpada.
Conducerile succesive ale IICCMER și-au propus, din 2007, să o transforme într-un memorial dedicat victimelor represiunii comuniste.
Un angajat din cadrul institutului, care a stat de vorbă cu Europa Liberă România sub protecția anonimatului pentru a povesti deschis despre toate problemele observate de-a lungul anilor, remarcă la limita superstiției că acoperișul a fost distrus de natură în 5 februarie. Aceasta e ziua în care, în anul 1963, murea într-o celulă rece de la Râmnicu Sărat liderul Ion Mihalache, fondator al Partidului Național Țărănesc.
Din februarie 2020 acoperișul a rămas distrus, fără nicio intervenție de urgență din partea IICCMER.
Iată cum arată închisoarea într-o filmare din dronă făcută de Europa Liberă în luna februarie 2022:
Un mandat fără acoperitoare
Când acoperișul a fost luat de vânt, la conducerea IICCMER venise de două săptămâni Alexandra Toader. Ea fusese numită, la mijlocul lunii ianuarie 2020, de premierul Ludovic Orban, căci funcția de președinte executiv al acestei instituții este la semnătura prim-ministrului.
După un mandat de doar doi ani, în ianuarie anul acesta, Alexandra Toader și-a anunțat demisia. Ea se plângea într-o postare publică de „piedici constante din partea anumitor instituții ale statului sau atacuri virulente la adresa vieții private”.
Înainte de acest moment, unii dintre angajații din IICCMER au trimis o scrisoare publică în care o acuzau pe Alexandra Toader de abuzuri și îi cereau celui ajuns între timp premier, Nicolae Ciucă, să o schimbe din funcție. Printre reproșurile aduse era și cel legat de faptul că închisoarea Râmnicu Sărat se degrada în lipsa acoperișului.
Contactată de către Europa Liberă, Alexandra Toader nu a răspuns solicitărilor de interviu pentru acest articol.
Într-un comunicat din februarie 2021, în perioada în care Alexandra Toader încă era la conducerea instituției, se afirmă că IICCMER ar fi solicitat Guvernului și ar fi și primit, în septembrie 2020, o finanțare de 100.000 lei pentru intervenția de urgență asupra acoperișului.
De asemenea, în noiembrie 2020 s-ar fi primit de la o firmă și o ofertă finală pentru proiect și lucrări la acoperiș.
Acestea sunt singurele date publice despre ce demersuri au fost făcute pentru repararea acoperișului, dar nicio informație de ce până la urmă nu s-a mai întâmplat nimic.
După demisia Alexandrei Toader, Europa Liberă a cerut clarificări și de la conducerea interimară a IICCMER.
Dintr-un răspuns semnat de vicepreședintele instituției, Adrian Niculescu, pare că birocrații au reușit mai degrabă să construiască un acoperiș de hârtii pentru clădirea de patrimoniu.
În document se arată că banii primiți de la Guvern în septembrie 2020 și menționați în comunicatul public nu au fost de folos pentru că imobilul este monument istoric.
„Timpul rămas până la sfârșitul anului a fost insuficient pentru achiziționarea proiectului tehnic (documentației de intervenție de urgență) în vederea desfășurării lucrărilor de intervenție (și, implicit în vederea utilizării fondurilor alocate pentru exercițiul financiar 2020)”, a fost răspunsul instituției.
Așa că IICCMER a cerut din nou guvernului, pentru anul 2021, o sumă de 600.000 lei care să fie folosită pentru elaborarea respectivului proiect tehnic și începerea lucrărilor efective.
Cum se scurge timpul printre articole bugetare
- În martie 2021, când au primit bugetul, cei de la IICCMER spun că li s-au alocat doar 50.000 de lei din suma de 600.000 de lei solicitată. Mai mult decât atât, alocarea ar fi fost făcută la un articol bugetar greșit.
- A fost nevoie de trei solicitări pentru ca suma să fie trimisă la alineatul bugetar corect, după cum ne-au transmis reprezentanții IICCMER. Corecție care s-ar fi întâmplat abia după patru luni luni, în iulie 2021. La sfârșitul lunii iulie a fost încheiat contractul de servicii pentru elaborarea documentației tehnice necesare intervenției de urgență.
- Proiectul a fost primit după o lună și trimis spre avizare la Ministerul Culturii, pentru că fosta închisoare e clădire de patrimoniu. La acest minister documentele ar mai fi stat două luni și jumătate. După aceea, se precizează în răspunsul IICCMER, instituția a mai făcut patru adrese la Secretariatul General al Guvernului pentru a cere banii necesari lucrărilor, ultima solicitare fiind din 17 ianuarie 2022, chiar ziua în care Alexandra Toader și-a anunțat demisia.
- IICCMER ne-a transmis că, până la sfârșitul lunii februarie 2022, nu a fost primit răspuns la niciuna dintre solicitările de alocări de bani pentru începerea lucrărilor de urgență la acoperiș.
Apeluri din Râmnicu Sărat
Inacțiunea celor de la București a constatat-o și primarul orașului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan. Într-o întâlnire din această iarnă cu reporterul Europa Liberă, primarul spunea că a trimis sesizări la IICCMER ca să atragă atenția asupra situației jalnice a clădirii.
„Ea și așa era într-un stadiu avansat de degradare, dar, odată cu distrugerea acoperișului, procesul acesta de degradare s-a intensificat”, declara Sorin Cîrjan.
„Mă doare sufletul că văd ce se întâmplă. În ochii râmnicenilor eu sunt vinovat. Și din fonduri proprii am fi dispuși să participăm, numai că nu avem cum”. Edilul spune că a dat cât se poate de repede toate autorizațiile cerute pentru clădire.
Scurtă istorie a monumentului
Închisoarea de la Râmnicu Sărat are peste 120 de ani vechime. Aici au fost încarcerați până în 1938 deținuți de drept comun, iar în timpul dictaturii regelui Carol al II-lea au fost aduși primii deținuți politici, conducători ai Mișcării Legionare, cum ar fi Corneliu Zelea Codreanu.
Pe aici au trecut și lideri comuniști ca Ana Pauker. După instalarea regimului comunist în România, în celulele de aici au fost închiși, printre alții, reprezentanți ai Partidului Național Țărănesc, precum Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu.
Uluit de tot ce se întâmplă e și președintele organizație locale a Asociației Foștilor Deținuți Politici, Constantin Vasile.
Într-un interviu recent, acesta ne spunea că ar vrea ca IICCMER și autoritățile să facă ceva pentru că acoperișul e foarte important și protejează clădirea: „să stopeze demolarea, să nu mai intre ploaia”.
Clădirea va mai rămâne așa până încep lucrările cu bani din PNRR
După un hiatus de aproape două luni în conducerea IICCMER, în martie anul acesta, premierul Nicolae Ciucă l-a numit în funcția de președinte executiv al instituției pe liberalul Daniel Şandru, apropiat de liderul organizației PNL Iași, Alexandru Muraru.
Daniel Șandru a fost înainte coordonator al Departamentului Centenar din cadrul Guvernului României și director interimar al Operei din Iași.
Noul președinte al IICCMER, Daniel Șandru, ne-a declarat că prioritatea zero a mandatului său este „revitalizarea proiectului Memorialul Râmnicu Sărat”, adică transformarea închisorii în muzeu cu ajutorul fondurilor din PNRR, unde proiectul este inclus cu o finanțare de aproximativ 10 milioane de euro. Ar trebui să fie gata în iunie 2026.
Într-un prim interviu în această primăvară, Daniel Șandru ne-a spus că ar milita mai degrabă pentru lucrări de urgență ca acoperișul să fie reparat înainte de începerea lucrărilor prin PNRR, dar nu era încă nimic bătut în cuie. Acesta se arăta îngrijorat că „nu știm sub aspect temporal, sub aspectul vremii, ce se poate întâmpla până în primăvara anului următor.”
Hotărârea urma să fie luată după o vizită a unei comisii guvernamentale la fața locului, din care se facă parte și liderul organizației PNL Iași, Alexandru Muraru. De altfel, el este și reprezentant special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei.
La câteva săptămâni distanța, Daniel Șandru ne-a comunicat că decizia fermă este ca totul să fie prin PNRR.
„Reparația acoperișului va intra în formula PNRR tocmai fiindcă se evită dubla finanțare. Este o cerință legală și vizează toate proiectele din PNRR. Nu putem finanța cu bani de la bugetul de stat și apoi, după ce semnăm un contract de finanțare prin PNRR, să alocăm iarăși o sumă de bani pentru repararea acoperișului.”
Începerea lucrărilor de construcție a muzeului de la Râmnicu Sărat este planificată pentru martie 2023. Prin urmare, va mai trece o iarnă în care clădirea nu este acoperită.
Privatizarea unui loc al suferinței
Penitenciarul a fost închis oficial în aprilie 1963 și a fost folosit ulterior ca depozit, conform datelor publicate de IICCMER.
Într-un răspuns scris pentru Europa Liberă, Marius Oprea, istoricul care a fondat actualul IICCMER, își amintește că, până prin 1991, clădirea închisorii a aparținut fostei Întreprinderi Județene de Valorificare a Fructelor și Legumelor.
Documentele și datele consultate de Europa Liberă din multiple surse arată că după aceea lucrurile s-au încurcat.
Potrivit documentelor cadastrale, în 1994, firma din Buzău numită Coral Distribuție SA a devenit proprietara clădirii principale a închisorii și a unei mari părți de teren. Societatea deținea în total 6.463 de metri pătrați, dar aceasta nu era întreaga suprafață a complexului.
Cu rugămintea de a nu-i publica numele, unul dintre vechii acționari ai Coral Distribuție SA ne-a spus că „transferul” s-a petrecut la privatizările din anii '90, când firma sa a cumpărat respectiva suprafață și clădirea principală a închisorii.
Din motive pe care nu am reușit să le clarificăm, un colț al curții închisorii a ajuns în proprietatea altei firme. Respectivul colț se întindea până la accesul în curtea închisorii.
Pentru a complica și mai mult situația, colțul era împărțit, la rândul lui, în două parcele.
Planul de mai jos arată situația terenului. Ce e hașurat cu negru a fost în proprietatea Coral Distribuție SA. În mijloc e schița clădirii principale a închisorii. Cu roșu și albastru e colțul problematic împărțit în două bucăți, reprezentate de cele două culori distincte.
Parcela albastră
Din ce își amintește acționarul de la Coral Distribuție SA, parcela pe care o vom numi „albastră”, cu suprafața de 989 de metri pătrați și pe care se află câteva clădiri anexe, a aparținut inițial întreprinderii comuniste „I.C.S. Mixtă Râmnicu Sărat”.
Documente consultate de Europa Liberă în Monitorul Oficial arată că, după căderea comunismului, acesta a devenit societatea Rîmnic SA. După o fuziune cu o altă companie și o reorganizare, ea va ajunge societatea Romarta SA.
Un off-shore deținea un colț de închisoare
Datele platformei Confidas indică ca principal acționar al Romarta SA o companie numită Broadhurst Investments Limited și înregistrată în paradisul fiscal din Cipru.
Broadhurst Investments LTD, potrivit relatărilor din presă, a fost strâns legată de omul de afaceri Andrei Cristian Siminel, unul dintre cei mai activi jucători de pe piata de capital din România, cu investiții într-o mulțime de domenii.
Drumul sinuos al lotului albastru din curtea fostei închisori nu se oprește aici. Terenul și clădirile anexe din colțul fostului penitenciar comunist au fost „plimbate” în cadrul unui alt șir de cinci divizări, fuziuni și schimbări de formă juridică ale unor societăți.
Ultima companie din traseu: Bil Giulești Proprietăți SA, controlată de același off-shore din Cipru.
Parcela roșie
Capitalismul sălbatic românesc a mai rezervat închisorii o situație juridică complicată: lotul roșu, cu o suprafață de 944 de metri, avea nu unul, ci doi proprietari.
Documentele cadastrale arată că era deținut de societatea pe acțiuni Bil Giulești Proprietăți și de firma Coral Distribution. Coral Distribution este compania care era și proprietara corpului propriu-zis al închisorii și a celei mai importante părți din curte, adică zona hașurată cu negru din schiță.
Colțul de curte în culorile albastru și roșu a devenit în anii următori unul dintre multele motive ale întârzierii proiectului muzeal de la Râmnicu Sărat.
Răscumpărarea
În mandatul fondatorului IICCMER, Marius Oprea, închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost cumpărată de statul român. Operațiunea a fost făcut prin intermediul Ministerului Culturii, căci institutul nu avea banii necesari, după cum ne-a transmis istoricul Marius Oprea.
Închisoarea a fost cumpărată de la firma Coral SA cu 1.190.000 de lei, adică aproximativ 355.000 de euro, la cursul din decembrie 2006. Contractul a fost semnat în 28 decembrie 2006, potrivit unui răspuns al Ministerului Culturii la solicitarea Europa Liberă.
Jumătate de an mai târziu, clădirea a fost dată mai departe în administrarea IICCMER.
Așadar, din iulie 2007 închisoarea se află în responsabilitatea acestui institut.
Documentele parcurse duc la concluzia că răscumpărarea închisorii de către statul român a vizat doar clădirea închisorii și mare parte din curte, adică părțile deținute înainte de firma Coral SA.
Nimeni dintre cei întrebați din conducerile succesive ale IICCMER nu știe de ce fragmentul din curte deținut de cealaltă firmă, numită Bil Giulești Proprietăți, nu a fost cumpărat și el de statul român în 2006.
Ministrul Culturii de la acel moment, Mircea Iorgulescu, nu a răspuns solicitării de interviu transmise.
Întrebat despre această situație. Marius Oprea, primul președinte al IICCMER, ne-a scris că el nu a fost implicat în tranzacție, căci institutul nu avea acest drept. Cercetătorul își amintește că exista doar o singură firmă care deținea ansamblul (Romarta).
Anii de criză financiară
Odată cu venirea crizei financiare din 2008 au început problemele cu banii, iar Marius Oprea nu mai era văzut cu ochi buni în lumea puterii dominată de fostul președinte Traian Băsescu. Îl atacase public privind legăturile acestuia cu Securitatea.
Au mai fost atunci, potrivit amintirilor sale, ceva fonduri pentru lucrări de întreținere: repararea unor găuri din acoperișul corpului monumentului de la Râmnicu Sărat, curățarea curții și a clădirii.
În anul 2009, Marius Oprea spune că a trimis adrese la Ministerul Culturii pentru a încerca să înceapă lucrările de consolidare cu sprijinul ministerului, căci, în viziunea sa, „responsabilitatea conservării și transformării în muzeu a fostului penitenciar de la Râmnicu Sărat nu poate fi doar responsabilitatea IICCMER”.
El subliniază că în cadrul institutului nu există niciun compartiment capabil să se ocupe de organizarea, supervizarea și achitarea unor lucrări de asemenea anvergură.
„Erau infiltrații în clădire încă de pe atunci”
Din februarie 2010 conducerea IICCMER a fost asigurată de o echipă formată din Ioan Stanomir (președinte executiv) și Vladimir Tismăneanu (președinte al Consiliului științific). Aceștia nu au dorit să acorde interviuri.
Singurul din acea perioadă care a fost de acord: politicianul Mihail Neamțu. Acesta a ocupat funcția director științific pentru aproximativ un an și jumătate la IICCMER. El spune că a cerut bani pentru reabilitarea clădirii din partea guvernului Boc, dar nu a obținut nimic.
„Erau infiltrații în clădire încă de pe atunci”, a declarat acesta pentru Europa Liberă. „Noi nu aveam bani, nu avea bugete și nu aveam baza legală să facem intervenții de urgentă”, adaugă Mihail Neamțu. Afirmă că știa și de problemele cu terenul.
O sursă din cadrul IICCMER ne-a povestit că în perioada aceea conducerea s-a concentrat mai mult pe crearea unui muzeu al comunismului în București, tentativă eșuată tot din cauza unor probleme de proprietate la o clădire vizată.
Reîntregirea proprietății
Andrei Muraru a devenit președinte al instituției în mai 2012, numit de Victor Ponta. În mandatul acestuia a fost cumpărat de către stat colțul din curtea închisorii care rămăsese „pe dinafară” la achiziția din 2006.
Într-un răspuns al IICCMER se arată că, pentru respectiva suprafață de teren, statul român a plătit firmei Bil Giulești Proprietăți SA: 205.560 lei, aproximativ 46.000 de euro.
Andrei Muraru, devenit din 2021 ambasador al României în SUA, ne-a spus că suma a fost stabilită în urma unei evaluări, dar și după negocieri cu firma privată.
Reîntregirea era absolut necesară a mai completat Andrei Muraru pentru că „nu se putea aplica, de exemplu, pentru un proiect pe fonduri europene. Pentru un astfel de proiect ai nevoie ca regimul proprietății să fie în întregime clarificat.”
Prin urmare, doar după cinci ani de la preluarea închisorii de către autorități s-a reușit întregirea proprietății.
Cunoștințe de mulți ani
Într-un document notarial obținut de Europa Liberă, am observat că achiziția din 2012 a bucății de teren afost parafată de notarul Iuliana Scântei.
Ieșeanca Iuliana Scântei va deveni parlamentar PNL și judecător la Curtea Constituțională a României, ca propunere a PNL.
O declarație de avere a fratelui lui Andrei Muraru, liderul PNL Iași, Alexandru Muraru, arată și că Iuliana Scântei i-a donat 10.000 lei în 2016 politicianului Alexandru Muraru.
L-am întrebat pe Andrei Muraru de ce a ales-o tocmai pe Iuliana Scântei ca notar pentru achiziția respectivă:
„Pur și simplu o știam pe doamna Scântei. Are notariat exact lângă Guvern și pur si simplu, așa ne-am gândit. Puteți verifica prețurile. Există o grilă a prețurilor pe care o practică notarii și știu că aceasta a fost discuția să fie prețul minim.”
În timp ce Andrei Muraru conducea IICCMER, a fost sesizat procurorilor cazul lui Alexandru Vișinescu, comandantul penitenciarului Râmnicu Sărat între 1956 şi 1963. Alexandru Vișinescu a fost acuzat și, în 2015, condamnat pentru felul în care a tratat deținuții politici din închisoare.
Între 2008 și 2014 la IICCMER a lucrat și Adelina Țînțariu. În mandatul lui Andrei Muraru a deținut și funcția de director general adjunct. A fost printre cei care s-a ocupat de proiectul închisorii de la Râmnicu Sărat.
Legat de blocajul renovării închisorii, Adelina Țînțariu crede că „s-au și prins niște momente guvernamentale dificile. România trecea prin momente financiare grele în perioada respectivă. (...) Este necesar să ai un sprijin politic, astfel încât și din perspectiva bugetării să se găsească soluții.”
Spune că, în acei ani, în institut a fost făcut un plan pentru găsirea unui surse de finanțare.
Am întrebat-o de ce nu au cerut direct bani de la guvern pentru a începe realizarea memorialului.
Adelina Țînțariu: „Fără un proiect care să arate clar ce să cerem acolo, nu aveam pe ce să cerem bani. Nu puteam sări o etapă. Dați-ne bani, nu știm câți.”
În martie 2014, Andrei Muraru și-a dat demisia de la IICCMER. În acel an a plecat din instituție și Adelina Țînțariu, căci spune că nu s-a potrivit cu stilul următorului lider al instituției.
Visul năruit al fondurilor europene
Noul președinte al IICCMER: teologul Radu Preda. Nici el nu a răspuns solicitărilor de interviu pentru acest articol.
O investigație Să fie lumină arăta nemulțumirile unor subordonați ai acestuia care îl acuzau că venea rar la muncă și că astfel încurca, prin absență, desfășurarea unor programe.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, Cristina Bordaș, fost secretar general în instituție pentru o perioadă din mandatul lui Radu Preda, spune că proiectul transformării în memorial era extrem de costisitor.
„Pentru a nu împovăra statul român cu această mare cheltuială, știind că o să dureze mult mai mult până o să ni se acorde aceste finanțări mari, s-a optat pentru un proiect european.”Cristina Bordaș, fost secretar general IICCMER
Cristina Bordaș a fost și cea care a supervizat partea administrativă a demersului ridicării unui muzeu la Râmnicu Sărat din 2015 până prin aprilie 2018.
În decembrie 2014 a fost demarată o licitație restrânsă, la care a fost primită o singură ofertă din partea asocierii dintre două firme: SC Relians Corp SRL și SC Abral Art Product SRL.
Valoarea contractului: peste 400.000 de euro, la cursul din acel moment.
Tema licitației: „Realizarea documentelor tehnico-financiare necesare accesării surselor de finanțare nerambursabile ale Uniunii Europene pentru proiectul „Memorialul «Închisoarea tăcerii» Râmnicu Sărat și Centrul educațional privind comunismul din Romania”.
Firma de arhitectură din asociere (Abral Art Product) a făcut proiectul muzeului, iar cea specializată în consultanță pentru obținerea fondurilor europene (Relians Corp), documentele necesare depunerii pentru finanțare.
Numai că, după cum spune Cristina Bordaș, într-un an și ceva, conducerea IICCMER și-a dat seama că nu puteau aplica la nicio linie de finanțare europeană, căci institutul nu se încadra ca beneficiar.
O sursă din institut, care a dorit să-și păstreze anonimitatea, ne-a precizat că au fost trimise către guvern sau ministere mai multe solicitări pentru a afla ce vor include liniile de finanțare pe fondurile europene 2014- 2020, dar cei din IICCMER n-au primit niciun răspuns.
Chiar și în aceste condiții, cei 400.000 de euro din bani publici au fost plătiți către asocierea câștigătoare, spune fostul secretar general, căci companiile ar fi făcut lucrurile asumate în contract.
Cristina Bordaș amintește că, la începutul lui 2016, au început la Ministerul Culturii și procedurile de schimbare a categoriei monumentului istoric, adică fosta închisoare să devină monument de grupă valorică A, din categoria B, cum era înainte.
Explicația: „pentru a putea accesa mai rapid fonduri și a putea accesa mai mult”, căci categoria A în privința monumentului e mai importantă.
Un raportul public al IICCMER subliniază că și această procedură a durat luni de zile, din cauza lentorii circuitului de avizare de la Ministerul Culturii.
În timp ce dosarele se adunau, clădirea închisorii continua să se degradeze.
Intervenție de urgență, de frica prăbușirii
Radu Preda anunța într-un comunicat de presă că în august 2017 au început să fie puși stâlpi de susținere pentru plafon sau fațade ale închisorii aflate în risc de prăbușire.
Aceste elemente au rămas și până astăzi. Unele sunt deja rupte căci erau menite să fie temporare.
Din ce își amintește Cristina Bordaș, pentru acele lucrări s-au mai cheltuit cel puțin 20.000 lei.
În același comunicat, IICCMER anunța că are toate avizele necesare consolidării și restaurării monumentului în vederea realizării memorialului.
Problema era în continuare finanțarea.
Neînțelegerile între angajații din institut își spun și ele cuvântul.
În vara lui 2018, își dă demisia secretarul general Cristina Bordaș, care se ocupa de administrarea proiectului. La câteva luni, demisionează din funcția de director al IICCMER, Alin Mureșan, aflat în relații tensionate cu președintele Radu Preda.
Alin Mureșan ne-a declarat că, după plecarea Cristinei Bordaș, Radu Preda ar fi trebuit să se ocupe de punerea lui în aplicare, căci el nu ar fi avut niciodată responsabilități în acest proiect.
Cristina Bordaș spune că Radu Preda are și merite, căci „toate demersurile care s-au făcut au fost și în mare parte datorită lui. Faptul că, în 2018, poate au luat o întorsătură mai latentă așa, se datorează mai multor factori, nu numai domnului Preda.”
Ea spune că și-a dat silința să ducă la bun sfârșit proiectul până și-a dat demisia, dar erau și prea puțini oameni.
Ar fi trebuit să fie cineva angajat ca să se ocupe numai de acesta. Au încercat inclusiv implicarea de către Companiei Naționale de Investiții, dar fără rezultate.
Cheltuieli în 15 ani
După demiterea lui Radu Preda, în luna ianuarie 2020, premierul Ludovic Orban a numit-o la conducerea institutului pe Alexandra Toader. Aceasta a anunțat în decembrie 2021 că a făcut plângere la DNA pentru că au fost cheltuite sume de bani pentru studii și documentații fără ca șantierul să înceapă. Deși nu îi era menționat numele în comunicat, implicit, cel vizat era Radu Preda.
Tot ea anunța că în ianuarie 2020 erau deja expirate toate avizele obținute pentru lucrările de transformare a închisorii în memorial.
Alexandra Toader nu a rămas mult în funcția de conducere, căci după doi ani și-a anunțat demisia. Și în scurta sa conducere proiectul a avansat în ritm de melc. Ba mai mult, clădirea principală a monumentului a rămas și fără acoperiș.
După 15 ani de încercări și a cel puțin 800.000 de euro cheltuiți pentru achiziția închisorii și a terenului sau pentru reparații și proiecte, memorialul de la Râmnicu Sărat nu există decât în niște desene realizate de o firmă de arhitectură.
Noul președinte al IICCMER, Daniel Șandru, promite că va face tot ce este posibil ca proiectul să fie realizat prin PNRR, unde beneficiază de o finanțare de 10 milioane de euro cu TVA inclus.
A fost format și un grup de lucru la nivelul Secretariatului General al Guvernului menit să ajute ca proiectul să fie totuși gata până în 2026.
În discuțiile cu reporterul Europa Liberă, mai multe persoane din institut sau din afara lui au atras atenția însă că finanțarea de 10 milioane de euro pusă în PNRR se raportează la evaluările financiare făcute prin 2015.
Prin urmare, banii s-ar putea să nu fie suficienți, din cauza scumpirii materialelor de construcție, cât și a faptului că edificiul s-a degradat față de cum era la momentul evaluării.
