Premierul Nicolae Ciucă a declarat după ședința de Guvern de joi că s-a luat decizia de compensare a prețurilor la carburanți. Soluția găsită nemulțumește PSD, care, pentru prima oară, îl critică deschis pe premier.
Decizia luată împreună cu „specialiștii” este aceea a unei sume fixe de 50 de bani la litru, care se va aplica direct de la pompă. Măsura va fi valabilă timp de trei luni.
Jumătate din această reducere va fi decontată de la bugetul de stat, impactul bugetar fiind de 2 miliarde de lei și se va aplica tuturor consumatorilor, nu doar transportatorilor.
Compensarea va fi evidenţiată pe fiecare bon fiscal la alimentarea cu combustibil.
„Pentru ca cetăţenii români şi firmele să plătească mai puţin pentru carburant, am identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare, în sumă fixă de 50 de bani, care se va aplica direct la pompă”, a spus premierul.
„În sprijinul parteneriatului între societatea civilă şi Guvern, între guvern şi populaţie precum şi mediul de afaceri, am luat decizia să aplicăm această măsură, o măsură care a fost de asemenea adoptată şi de alte ţări. Este o măsură care implică atât responsabilitatea Guvernului cât şi responsabilitatea companiilor din industria petrolieră, Am spus că e o măsură care se aplică şi în alte ţări, vorbim de Spania şi Franţa”, a declarat Nicolae Ciucă.
Premierul a afirmat că, la finalul acestei perioade de 3 luni, se va analiza dacă va fi necesar un set nou de măsuri.
„Avem de asemenea la îndemână un instrument util, mă refer la OUG privind combaterea efectelor speculative. Prin acestea vom asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor, împotriva creşterilor nejustificate ale preţurilor. Măsurile pe care noi le luăm şi care fac parte dintr-un mecanism eficient pentru următoarele 3 luni nu afectează în niciun fel bugetul de investiţii. Guvernul va păstra ţinta de 7% din PIB pentru investiţii, respectiv 88 de miliarde de lei”, a arătat Ciucă.
Discuțiile pe această temă în coalitie durează de câteva luni din cauza neînțelegerilor dintre PSD și PNL.
În timp ce social democrații ar fi dorit o plafonare a prețului la combustibil sau limitarea adaosului pe lanțul comercial, liberalii s-au opus plafonării prețului la o sumă fixă.
PSD e nemulțumit de decizia premierului
De altfel, într-o reacție venită imediat după anunțul făcut de premier, PSD adoptă o poziție critică.
„Respectăm decizia premierului, dar credem în continuare că alternativa PSD ar fi fost mai bună și ar fi condus la rezultate mult mai apropiate de așteptările românilor. În plus, în multe alte țări europene, soluția compensării a funcționat doar câteva săptămâni, după care prețurile au revenit și au ajuns chiar la niveluri mai mari.
De aceea, dacă operatorii din piață vor crește din nou prețurile peste ceva timp, atunci PSD va reveni in Coaliție cu propunerea unui preț maximal sau a limitării adaosului comercial”, spune PSD într-o postare pe Facebook-ul partidului.
USR: Compensarea este o nouă bătaie de joc a actualei coaliții
USR a reacționat dur față de decizia compensării cu o,5 bani la litru a combustibililor, despre care spune că este cea mai proastă soluție. În plus este o soluție târzie, care nu va rezolva problema creșterii prețurilor.
„Este de sublinat aici ipocrizia PSD care, deși afirmă clar că premierul a luat o decizie greșită, nu mișcă un deget pentru a îndrepta situația în folosul oamenilor”, spune USR într-un comunicat.
„Este șocantă încăpățânarea PSD-PNL de a lua măsuri proaste pentru a răspunde unor probleme reale. Practic, statul va da doar jumătate din cât a încasat suplimentar din TVA-ul la carburanți de la începutul anului, prin mecanisme complicate. În același timp, vorbim de o sumă fixă: 0,5 lei/litru. Dacă prețul crește în continuare, această reducere se diminuează ca pondere în prețul final și oamenii vor simți din ce în ce mai puțin în buzunare reducerea aceasta”, a declarat deputata USR Cristina Prună.
USR susține că propunerea avansată de partid- reducere a TVA-ului de la 19% la 5%- ar fi redus prețul la pompă cu peste 1 leu.
Unul dintre motivele pentru care PNL s-a opus plafonării este legat de teama că aceasta ar conduce la o penurie de combustibil, care s-ar putea tranzacționa ulterior la un preț mult mai mare, dar în afara cadrului legal.
Singurul reprezentant al PNL care a reacționat în mod oficial la propunerile PSD a fost Florin Cîțu, președintele Senatului.
„Este o prostie comunistă. În 1990, oamenii au ieșit în stradă pentru a nu mai avea prețuri controlate, care au dus în comunism la penurie”, a fost reacția lui Cîțu la propunerile venite din partea partenerilor de Coaliție.