Un asteroid care lovește Piața Unirii în chiar prima zi de TIFF. Acesta era planul inițial al organizatorilor în ceea ce privește clipul de promovare, o parodie după „Don't Look Up”.
Însă, din momentul în care Rusia a invadat Ucraina, Tudor Giurgiu, președintele festivalului, a spus că era inadecvat.
„Pentru cea de-a 21-a ediție a festivalului am decis să punem în focus nu doar cineaștii ucraineni și vocile lor puternice, dar să transmitem și miilor de refugiați ucraineni o invitație de a lua parte la TIFF. Acesta este răspunsul nostru în fața absurdului care definește orice război”, a spus el.
Prin urmare, posterul manifest al ediției cu numărul 21 înfățișează o mână care ține, ca pe o armă, o cameră de filmat. Sloganul era inevitabil, o trimitere transparentă la protestele unei întregi generații de americani împotriva războiului din Vietnam: „Make films, not war!”.
Așa că în programul festivalului au fost incluse trei producții ucrainene:
- Reflection (Valentyn Vasyanovych, 2021), prezent în selecția oficială a Festivalului de la Veneția în 2021 - povestea unui chirurg ucrainean capturat de soldații ruși în zona de conflict din estul țării.
- Rhino (Oleh Sentsov, 2021), prezentat deja la Veneția și Varșovia - despre ascensiunea unui tânăr în mafia ucraineană a anilor '90.
- Pamfir (Dmytro Sukholytkyy-Sobchuk, 2022), lansată la Cannes, anul acesta - cronica unei înfrângeri asumate: un cetățean care încearcă să-și întrețină cinstit familia, undeva într-o zonă rurală a Ucrainei, cade victima corupției locale.
Cât privește invitația adresată refugiaților de a lua parte la TIFF, cetățenilor ucraineni li s-a asigurat accesul liber la evenimente și proiecții.
Am remarcat interesul pentru Ukrainian Street Food Day. Un eveniment eminamente caritabil - toate fondurile strânse în urma acestui eveniment fiind donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților - desfășurat pe 20 iunie, pe strada Potaissa, în centrul Clujului.
Invitat special a fost chef Adrian Hădean, cunoscut pentru implicarea sa constantă în cauze sociale care implică mese calde. Întrucât n-am remarcat multe bonete de bucătar - practic, niciuna - l-am întrebat pe Adi Hădean alături de cine a gătit el, de fapt, la Ukrainian Street Food Day.
Adrian Hădean: Din comunitatea de refugiați ucraineni care se află acuma în Cluj au venit niște doamne, niște gospodine, și am gătit împreună cu ele. Adică e ca și cum aș fi făcut mâncare împreună cu mama.
Reporter: Ce anume ați gătit?
Adrian Hădean: Un borș. Cu multă sfeclă, dar și cu coaste de porc și cu varză. E o anume versiune de borș ucrainean, pe care eu, unul, n-am mai întâlnit-o până acum. De fapt, toate borșurile ucrainene pe care le-am mâncat până acum erau fără carne. M-am și mirat când mi-a spus Marina - o doamnă de acolo care știe câteva boabe de engleză și cu care am ținut eu legătura - că rețeta are coaste de porc. Dar l-am făcut așa - într-o căldare din asta de 60 de litri - și a fost foarte bun.
Pe lânga asta, au venit oameni din comunitatea refugiaților ucraineni cu ce au gătit ei acasă, mă rog, acolo unde stau ei acum: mâncăruri tradiționale, niște plăcinte, niște colțunași, plus articole de artizanat pe care le-au vândut acolo, ca să adune niște bănuți de care sigur au nevoie.
Reporter: A fost bine, dar cumva discret, așezat, ardelenește.
Adrian Hădean: Valul de emoție s-a estompat, e clar. Războiul a început să nu mai facă rating la televizor, iar acțiunile și sentimentele sunt un pic mai potolite.
Știu însă că în lunile trecute - mai ales în primele 60-70 de zile ale războiului - la Cluj au avut loc mai multe evenimente similare, iar oamenii au contribuit masiv, cu bani, cu donații, cu ce au putut. S-au adunat sute de camioane de marfă cu ajutoare, cu echipamente medicale care au fost trimise în Ucraina.
Am prieteni buni care au făcut de mai multe ori drumul ăsta, până în zona de front sau fix în spatele lui. Chiar noi am trimis niște camioane cu mâncare în Ucraina prin intermediul unor amici din Cluj care aveau posibilități logistice.
Reporter: Cam despre asta e vorba la „Solidar Social”. E un mesaj, s-a transmis.
Adrian Hădean: N-a fost un scop pentru noi. Să afle lumea ce-am făcut noi. Atunci când era nevoie, când era stringent, pentru că intrau în țară mii de refugiați în fiecare zi, cred că am presat mult și am transmis informația destul de bine. Ca dovadă, a funcționat: am făcut peste 100.000 de porții de mâncare caldă pentru refugiați.
Lângă noi încă se află refugiați din Ucraina. Care încă au nevoie de ajutor
Uite, ca o comparație, în programul nostru „Solidar social”, care distribuie mâncare caldă în niște centre din România, la București, la Petrila și așa mai departe, unde vin oameni nevoiași, în doi ani de activitate am livrat 500.000 de porții. Iar în perioada de început a războiului, în primele două luni, mai exact, am făcut 100.000 pentru refugiați. Deci, iată, ritmul de producție a fost mult accelerat.
Reporter: Mi-ar plăcea să văd, data viitoare, și niște bucătari locali gătind alături de tine. Clujul are o scenă gastronomică remarcabilă, pe alocuri.
Adrian Hădean: Da, dar până la urmă ne-am organizat foarte bine noi cu noi și cu prietenii noștri de la Institutul Român pentru Pace (PATRIR), o organizație non-guvernamentală chiar de aici, din Cluj-Napoca. Ei au multă experiență în zone de conflict și au căile lor, bătute deja, și conexiuni în comunitatea ucrainenilor.
Practic, ei le-au găsit și le-au adus pe doamnele alături de care am gătit eu. Cert este că noi, împreună, am făcut această acțiune în primul rând ca să nu uităm. Să nu uităm noi, românii - care români, uită-te și tu la televizor, între timp s-au luat cu altele -, să nu uităm, așadar, că aici, lângă noi, încă se află refugiați din Ucraina. Care încă au nevoie de ajutor. De o comunitate în care să se integreze, cumva, chiar dacă cei mai mulți dintre ei, fiind în tranzit către altă țară, o fac doar temporar.
Articol scris de Dragoș Vasile
