Pentru a marca Centenarul Marin Preda, la Iași, în cadrul festivalului Serile Filmului Românes au fost gândite o serie de evenimente. Ele au debutat cu proiecția filmului „Moromeții”, în prezența regizorului Stere Gulea, a actorului Dorel Vișan și a unuia dintre fii lui Marin Preda, Alexandru.
Înainte de proiecția filmului, Stere Gulea a primit din partea SFR un premiu de excelență pentru întreaga carieră, regizorul alegând să-l dedice memoriei scriitorului despre care a afirmat că este convins că „veghează din sală”.
În interviul pentru Europa Liberă, Stere Gulea vorbește despre inteligența țăranului întruchipat în „Moromeții”, de cum exista o dezbatere autentică la sat și cum am ajuns la „o stare de confuzie periculoasă în ultimii ani”.
La începutul anului viitor, Stere Gulea va începe filmările la „Moromeții 3”, în care va cuprinde povestea care precede desfășurarea acțiunii din primele două pelicule, propunând să realizeze „un fel de saga”.
Europa Liberă: La Europa Liberă, Arta respiră în Libertate! Câtă libertate mai simțiți că are arta astăzi?
Stere Gulea: Ea are tot timpul condiționări de tot felul, în toate epocile, toate regimurile! Diferite, evident! Nu se compară libertatea artei în democrație cu așa-zisa libertate a artei într-o dictatură.
În același timp, uneori, ajung la concluzia că și constrângerile sunt un mod de a te ajuta, de a te pune în situația să cauți soluții, pe care altfel, din comoditate, nu le-ai găsi. Cred că trebuie să ai constrângeri – dacă nu sunt auto-constrângeri, trebuie să vină de undeva ca să faci efort și să găsești soluția optimă și să depășești soluțiile facile.
Europa Liberă: Cât de actual mai este „Moromeții” pentru generația de azi?
Mi-e greu să spun lucrul ăsta, eu fiind atât de implicat de la facerea primului film și apoi recidivând cu al doilea, iar acum sunt pe cale să fac pre-Moromeții (n.r. este în pregătire filmul „Moromeții III”).
Mi-e greu, nu sunt într-o poziție de a evalua! Ce e interesant – reacțiile după ce oamenii apucă să vadă filmul. Vobesc de tineri! Nu se așteaptă, nu au de unde să știe ce e înauntru! Vorbim de roman, de la care plecăm – trebuie să spunem asta, ca să nu se uite. Este o lume atât de diversă, de vie și autentică, dar și bine redată. Personajele sunt memorabile, în marea lor majoritate, ceea ce este o problemă de creație. Este talentul lui Marin Preda.
Există o prejudecată, un handicap: literatură cu țărani, un film cu țărani. E o imagine veche, simplistă, de rudimentarism, de lume violentă. Rebreanu, cu „Ion”, a cam încetățenit imaginea asta – dar să nu-l ponegrim acum pe Rebreanu pentru capodopera „Ion”. Există în continuare o reticență: ei, să văd țăran?! Un snobism!
Europa Liberă: Mai există astăzi țăranii din „Moromeții”?
Stere Gulea: Bun, nu mai sunt țărani – sunt semi-țărani: oameni care locuiesc la țară, pentru că ei nu mai fac agricultură, nu mai au vite, nu mai au tot ce înseamnă o gospodărie țărănească cu toate ale ei. Nu mai e viața aia… s-a dus! (…)S-au pierdut niște valori…
Europa Liberă: Vorbim de standarde de un anumit fel...
Stere Gulea: Adică toată această viziune a unei bunăstări, dar în același timp s-au pierdut niște valori. Eu poate idealizez. Eu mă gândesc la acest personaj pe care l-a făcut Marin Preda - Ilie Moromete. Dacă stai și citești și vezi personajul, este un personaj extraordinar de inteligent și de complex.
El are o replică extraordinar de tăioasă și vezi că de fapt el nu suporta prostia. E ceea ce condamna cu limbajul lui, cu replica lui! Prostia e peste tot: și la oraș și la țară! Oamenii ăștia, ăia cărora Dumnezeu le dăduse minte, judecau după mintea lor, ceea ce în comunitățile citadine cam dispare. Ei aveau acolo un spațiu în care să se desfășoare. Ei aveau acolo fierăria, un spațiu unde ăia care aveau minte dădeau drumul și era un spectacol al lor. Toate replicile, contrele..
Europa Liberă: Vorbind de un spațiu pentru exprimare, v-am văzut și în Piață. V-am văzut la proteste. Credeți că mai au putere protestele să schimbe ceva?
Stere Gulea: Păi a venit și pandemia… Ceva s-a schimbat în societatea românească! Și eu simt! Nici nu-mi dau seama, e o stare de confuzie periculoasă în ultimii ani. Erau și tembelismele de tip Dragnea, cu prostiile lor, pe urmă cu Veorica (n.r., se referă la Viorica Dăncilă, fost prim-ministru al României)… dar prostii și tembelisme sunt și acuma.
Europa Liberă: De ce nu mai protestăm? Ați mai ieși la proteste?
Stere Gulea: Nu știu! Sigur, dacă ar fi ceva care simt că are noimă, așa cum sunt, cu problemele reumatice pe care le am, aș ieși! Dar deocamdată nu știu ce se întâmplă… e o amorțeală!
Europa Liberă: Credeți că ne-am pierdut liderii? Oamenii care să dea o direcție?
Stere Gulea: Mai sunt… Atunci existau, exista o mișcare, era o societate civilă destul de puternică și active (n.r. perioada protestelor pentru Ordonața 13). Dar au intrat în politică, politica te cam terfelește. Nu știu de ce, dacă peste tot e la fel. În bună măsură peste tot e la fel, dar nu obligatoriu.
Europa Liberă: Ce părere aveți despre liderii de azi, despre cei care conduc România?
Stere Gulea: O părere proastă! Proastă pentru că mi se par și mediocrii, comozi, lipsiți de idei! E ceva de nivel foarte jos!
Nu pot să spun că la ora actuală avem lideri . Dom'le, peste tot politica presupune compromisuri, nu intelectualii sunt buni pentru politică. Dar nu știu, să văd că țintești mai sus decât micile aranjamente pentru tine, pentru grupul tău, pentru partidul tău și așa mai departe.
Ori la ora actuală am impresia că asta este: adică să ne aranjăm, să fim bine, să punem batista pe țambal. Da dom'le, nu e grozav, dar decât mai rău.... Da, sunt niște lideri mediocri total, în frunte cu președintele.
Europa Liberă: Ați simțit nevoia să faceți „Moromeții 2”, acum „Moromeții 3”, după ce „Moromeții 1” a continuat să aibă la fel de multă putere. Nu vă este teamă cu aceste continuări că diluați mesajul?
Stere Gulea: Ba da, sigur că este un handicap, dar atunci nu mai faci nimic. Riști, sigur că riști!
Am riscat am riscat în primul rând cu „Moromeții I”, cum zice Preda, toți mă vedeau în șanț. Adică el are replica asta pentru cei care plecau de la țară. (…)
Al doilea, bun, m-am aventurat… Al doilea a avut un succes de public foarte mare, chestie care m-a mirat.
Europa Liberă: Vă place cum a ieșit „Moromeții 2”?
Stere Gulea: Am rezerve și care rezerve se referă la mine, la scenariu. Cred că nu am făcut cel mai bun lucru pe care puteam să-l fac. Rezervele vin și de la faptul că am pus prea multă materie și nu am dezvoltat-o – am lăsat loc – nu am tranșat de la început care e povestea, a lui Ilie Moromete sau a lui Niculae, și asta s-a simțit.
Era povestea lui Niculae, dar personajul lui Moromete era mult mai puternic și interesant și te trăgea și interpretul… și nu numai. De aici și dezechilibrele care cred că sunt imputabile celui de-al doilea. Dar succesul ăla de public de care v-am spus m-a făcut să zic „dom'le, poate ar trebui riscat și făcut și al treilea și să fie un fel de saga”. De fapt, asta și sper să fie.
Noi nu avem o saga, cel puțin în cinema și nici în literatură. Sper să nu repet neîmplinirile și la al treilea.