Linkuri accesibilitate

Mai multe explozii s-au auzit din direcția unei baze aeriene militare rusești de lângă Novofedorivka, Crimeea (Foto: Reuters)
Mai multe explozii s-au auzit din direcția unei baze aeriene militare rusești de lângă Novofedorivka, Crimeea (Foto: Reuters)

Războiul din Ucraina | Atac ucrainean asupra unei baze aeriene din Crimeea. Satelit iranian lansat de Rusia

Războiul din Ucraina a ajuns în cea de-a 167 zi. Cu toate avertismentele internaționale, forțele ruse au continuat bombardamentele la centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa. Ucrainenii au transmis că rachetele au lovit depozitul de containere cu combustibil nuclear uzat de la centrală.

11:56 10.8.2022

Premierul Ciucă: Nu avem date care să justifice îngrijorarea privind situaţia de la centrala nucleară de la Zaporojie

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, până în acest moment, Guvernul nu are date care să justifice îngrijorarea privind situaţia de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina, adăugând că autorităţile de la Bucureşti monitorizează permanent datele legate de mediu în acest caz.

„În ultimele zile, pe fondul evenimentelor din Ucraina din zona centralei nucleare de la Zaporojie, au existat o serie întreagă de date şi informaţii referitoare la pericolul pe care îl poate reprezenta un eveniment la această centrală. Până în acest moment vreau să asigur şi să dau, de asemenea, garanţii cetăţenilor că nu avem date care să justifice niciun fel de îngrijorare. Monitorizăm permanent toate datele legate de mediu şi suntem în permanentă legătură cu autorităţile europene de specialitate precum şi cu partenerii noştri din Ucraina", a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.

El a adăugat că instituţiile statului au luat toate măsurile pentru a informa în timp util şi pentru protejarea populaţiei.

5 lucruri despre centrala nucleară Zaporojie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:16 0:00

XS
SM
MD
LG