Ruslan, un fost director de vânzări în vârstă de 41 de ani, care a cerut ca numele său de familie să nu fie dezvăluit din motive de siguranță, a început să învețe mai multe despre războiul cu drone imediat după ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie.
Unitatea lui Ruslan, formată din rezerviști cu jumătate de normă, se afla în apropierea aeroportului Hostomel din Kiev în prima zi a războiului, când parașutiștii ruși de elită i-au luat cu asalt.
În timp ce forțele ucrainene se străduiau să respingă atacul rusesc, unitatea lui Ruslan a aflat că Regimentul 72 Artilerie al armatei ucrainene avea nevoie de ajutor cu identificarea țintelor de la sol.
Deși unitatea lui Ruslan nu avea operatori de drone instruiți, el și camarazii săi au intervenit.
„Unul dintre băieții din echipă avea o dronă”, și-a amintit el. „Eram opt băieți: unul manevra drona, iar ceilalți îl păzeau”.
Șapte luni mai târziu, Ruslan revine prin rotație de pe front pentru a-și perfecționa abilitățile de manevrare a dronelor la școala de drone Kruk din Kiev, parte a unui amplu efort al organizațiilor militare și civile din Ucraina de a pregăti mii de operatori de drone pentru a le pilota în misiuni militare vitale de recunoaștere.
Așezat la o masă de picnic într-o dimineață agitată alături de alți soldați, Ruslan și-a exprimat hotărârea de a învăța mai mult: „Niciodată nu am avut timp să ajungem să învățăm în profunzime comenzile dronei” pe front, a spus el.
„Cea mai importantă problemă”
În timp ce pe rețelele de socializare ucrainene apar în mod regulat campanii de crowdfunding pentru a cumpăra drone unităților armatei, „cea mai importantă problemă pentru noi este lipsa piloților”, a declarat Maks, un instructor în vârstă de 45 de ani de la Dronarium, o altă școală de operatori de drone ce predă lecții pentru personalul militar din Kiev. Maks a ales să nu-și dezvăluie numele de familie din motive de siguranță.
„Există o mare problemă cu operatorii de drone în Ucraina”, a confirmat Anton Frolov, instructorul principal la școala de operatori de drone Kruk. „Nu avem suficient de mulți piloți cu experiență”.
Nevoia de astfel de operatori e imensă din cauza rolului important pe care dronele îl pot juca în descoperirea pozițiilor inamice și a punctelor slabe ale armatei ruse.
„Dacă obținem controlul cerului, câștigăm războiul”, a declarat Frolov.
Chiar și dronele mai puțin avansate, precum cele din comerț, joacă un rol cheie, potrivit comentariului pe rețelele de socializare al lui Samuel Bendett, analist de cercetare la Center for Naval Analyses, cu sediul în SUA.
Războiul dronelor
De la începerea războiului, atât armata Ucrainei cât și cea a Rusiei au trimis pe front drone militare avansate, capabile să zboare până la 300 de kilometri pentru a obține informații sau pentru a efectua lovituri letale.
Totuși, dronele civile sunt folosite și mai des, în special de partea ucraineană.
Costând doar o mică parte din prețul dronelor militare de top, modelele comerciale care au fost construite pentru fotografii și filmări aeriene sunt acum folosite pentru a repera tancurile inamice și depozitele de aprovizionare.
La începutul lunii iulie, armata ucraineană, în parteneriat cu Ministerul pentru Transformare Digitală, a lansat inițiativa Army Of Drones.
Inițiativa strânge bani pentru achiziționarea de drone militare, desfășoară un program pentru donații civile de drone și colaborează cu școli de pilotaj de drone pentru a organiza cursuri de operare a dronelor pentru militari.
Un pilot de dronă pentru fiecare pluton
Chiar mai valoroși decât dronele în sine sunt operatorii de drone calificați, care sunt instruiți pentru a profita la maximum de această tehnologie.
Când a început războiul, mulți entuziaști civili s-au grăbit să devină piloți de drone. Însă lipsa de antrenament a multora a dus la pierderi substanțiale pe front, potrivit lui Maks, instructorul de la școala Dronarium.
„Au avut pierderi foarte mari”, a spus el. „Ei au privit zborul prin prisma condițiilor civile”.
În unele cazuri, Rusia a identificat și apoi a țintit pozițiile operatorilor prin exploatarea unei funcții de siguranță a dronelor concepute pentru a ajuta la aplicarea legii, potrivit declarațiilor ministrului pentru Transformare Digitală, Mihail Fedorov.
Nevoia urgentă de operatori calificați determină obiectivele ambițioase ale Ucrainei când vine vorba de formarea operatorilor de drone. „Intenționăm să formăm aproximativ 2.000 de operatori în următoarele două-trei luni”, a declarat Fedorov pentru Forbes Ucraina în august.
Școlile de drone Kruk și Dronarium primesc donații pentru a-și desfășura operațiunile, precum și un anumit ajutor financiar din partea Ministerului pentru Transformare Digitală.
Școala de operatori de drone Kruk a instruit 400 de operatori din aprilie până în prezent, a declarat pentru Europa Liberă instructorul Frolov. Dronarium a instruit 871 de operatori de la începutul războiului, potrivit informațiilor de pe site-ul web al școlii.
Oleksandr, instructorul șef al Dronarium, care a cerut să nu i se dezvăluie numele de familie, a declarat că școala sa pregătește în prezent aproximativ 400 de operatori pe lună în trei locuri din Ucraina.
El și-ar dori ca fiecare pluton să aibă un operator de drone. Având în vedere că forțele armate ucrainene sunt în număr de 700.000 de soldați pe timp de război, atingerea acestui obiectiv ar necesita mii de operatori instruiți.
Cinci minute
La locația școlii Kruk din Kiev, instructorul Ilia Trokhin, în vârstă de 25 de ani, joacă rolul de sergent instructor pentru un grup de studenți într-o dimineață rece de septembrie.
„Îndepărtează-ți capul de ea”, a strigat Trokhin la un student care exersa lansarea unei drone din palma mâinii sale.
Câteva minute mai devreme, un alt student își tăiase degetul cu lama unei drone care vâjâia.
Trokhin, care a învățat operarea dronelor înainte de război, filmând isprăvile făcute pe snowboard de prietenii săi, a declarat că cel mai puternic indicator pentru cât de bine se va descurca un student la cursul de cinci zile al institutului este nivelul de interes al acestuia.
„Este foarte important ca un cadet însuși să vrea să învețe”, a declarat el pentru Europa Liberă în timp ce perechi de studenți exersau lansarea și aterizarea dronelor.
Instructorii de la Kruk și de la Dronarium, au declarat că este deosebit de important ca elevii să învețe cum să evite detectarea inamică în timp ce își operează dronele. La Dronarium, elevii învață să folosească eficient prelatele de camuflaj pentru a-și ascunde pozițiile.
Operatorii învață, de asemenea, cum să reacționeze în cazul în care unitățile rusești de război electronic preiau controlul dronelor lor. Oleksandr de la Dronarium a declarat că totul depinde de situație: un operator de dronă poate în continuare să piloteze drona atâta timp cât controlează mișcările dronei, chiar dacă pierde accesul la alte funcții. „”
Programul de studii de la școala Kruk include și operațiuni de bombardament pentru studenții interesați. Aceștia manevrează bombele de exercițiu construite special pentru a se potrivi cu greutatea celor încărcate cu explozibili, care sunt folosite în luptă.
Poveștile instructorilor reflectă natura ad-hoc a felului grăbit în care Ucraina instruiește cât mai mulți operatori de drone.
Unul dintre instructorii de la Dronarium, în vârstă de 28 de ani, fusese anterior asistent al unui operator de drone în apropiere de Harkov, deși nu avea niciun fel de experiență practică în pilotarea dronelor. Când operatorul de drone a părăsit batalionul, a fost promovat la rangul de operator, învățându-și meseria la locul de muncă.
Dronarium se antrenează doar pe modele comerciale. Oleksandr dă ca exemplu drona DJI Matrice 30T ca fiind una deosebit de utilă - un model de 10.000 de dolari, vândut mai degrabă pentru utilizări agricole sau industriale decât pentru depistarea soldaților ruși.
Dronele nu sunt folosite imediat după ce sunt despachetate. Fără a da detalii, Oleksandr spune că se fac modificări pentru a proteja dronele de interferențele rusești de pe teren.
Un soldat ucrainean cu numele de cod Akela a confirmat că interferențele sistemelor antidronă ale armatei ruse de pe front sunt extrem de active. Potrivit lui Frolov, durata de viață obișnuită a unei drone civile în luptă este de numai aproximativ cinci minute pe fondul măsurilor active de război electronic ale Rusiei.
Interesul Rusiei pentru drone
Și Rusia încearcă, de asemenea, să obțină drone comerciale pentru a suplimenta modelele sale mai scumpe.
La începutul acestei luni, civilii ruși, împreună cu operatori de „primă linie” din zonele ocupate de Rusia în estul Ucrainei, au organizat o competiție de drone de mai multe zile și o serie de prelegeri în orașul Novgorod din vestul Rusiei pentru a încuraja schimbul de cunoștințe între operatorii militari de drone.
Un canal de socializare asociat cu evenimentul rusesc a postat că una dintre concluziile cheie ale evenimentului a fost că există un „deficit enorm de operatori de drone calificați și un deficit și mai mare de instructori buni”.
Potrivit organizației, participanții la curs spun despre comandamentul militar al Rusiei că evită să dea atenție nevoii de drone.
Între timp, Ucraina avansează cu viteză în ceea ce privește instruirea operatorilor și achiziționarea de drone suplimentare.
„Nu ne-au dat de ales”, a declarat Fedorov pentru Europa Liberă. Indicând spre un scaun din apropiere, el a adăugat: „Dacă acest scaun ar putea să zboare, l-am folosi pe post de dronă”.