Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană încearcă să comunice. Cine înțelege?


Mesajele prea tehnocrate ale Comisiei riscă să adâncească distanța dintre instituțiile europene și cetâțenii de rând.

Modul în care Comisia Europeană comunică cu publicul este prea greu de înțeles, fiind la un grad de dificultate comparabil cu lucrările științifice, arată un nou studiu.

Conform studiului, care a analizat 45.000 de comunicate ale Comisiei publicate între 1985 și 2020, limbajul Comisiei Europene este mult mai inaccesibil decât cel folosit de guvernele europene. Acest lucru ar putea împiedica buna înțelegere a proceselor europene.

„Comunicarea tehnocrată ajunge prea des în mâinile celor care vor să prezinte Bruxellesul ca fiind o mână de elite detașate de cetățeanul european de rând”, scrie Christian Rauh, autorul studiului și cercetător în cadrul WZB Berlin Social Science Center.

Termenii de specialitate, deveniți jargon la Bruxelles, apar adesea în aceste comunicate. Omul de rând nu cunoaște acești termeni și îi interpretează cu greu, conform cercetătorului.

Într-o conferință de presă din octombrie, purtătoarea de cuvânt a Comisiei a răspuns la acest studiu:

„Intenția noastră este să comunicăm cât de clar putem, pentru a transmite presei și cetățenilor o bună înțelegere a chestiunilor la care lucrăm. Cu toate acestea, câteodată avem de-a face cu probleme complexe, care nu pot fi simplificate ușor. Vă pot spune că suntem motivați să comunicăm cât mai clar în fiecare zi. Vom ține cont de acest studiu.”

Cum pot instituțiile europene să vorbească direct cu oamenii?

Europa Liberă a discutat despre neajunsurile și succesele comunicării Comisiei Europene cu Oana Marinescu, consultant în comunicare strategică.

„În clipa în care o politică publică nu este tradusă în cuvinte simple care să fie înțelese de către cetățeni, sau care nu intră pe agenda presei, consecința principală este că cetățeanul nu știe ce face acea instituție pentru el”, explică experta.

În epoca democrației de masă, cetățenii cer și se simt îndreptățiți să primească acces la informație clară despre politicile discutate atât la nivel național cât și la nivel european. În momentul în care acea informație nu există sau este prea complicată, cetățeanul de rând este alienat.

„Se creează o distanță între cetățean și instituție, distanță care nu rămâne nepopulată”, precizează Oana Marinescu.

„Ce anume auzim despre Comisie ridică semne de întrebare pentru modelul european, pentru că în acest spațiu de necunoscut pot să apară narative negative, eurosceptice, care încurajează teoriile conspiraționiste. Acest narativ servește interesele unor puteri precum Rusia și China, care au ca obiectiv strategic scăderea încrederii cetățenilor în proiectul european și în instituțiile statului de drept.”

Experta atrage atenția asupra faptului că această distanță dintre cetățeni și Comisie poate fi exploatată și de guverne care pot prezenta teme concurente. Oamenii ar înțelege mai ușor aceste mesaje pentru că sunt adesea de natură politică sau țin de instituții cu vechime, pe care le cunosc mai bine decât pe cele tehnocrate din ecosistemul relativ nou de la Bruxelles.

Eforturile diplomatice de a împăca fiecare țară din UE riscă să neutralizeze politic declarațiile Comisiei, creând astfel mesaje mai discrete decât cele diseminate de guvernele naționale.

„Contează și profilul președintelui care conduce Comisia. Actuala președintă are niște discursuri destul de puternice care ies din zona tehnocrată. Ea migrează spre discursurile politice”, punctează Oana Marinescu.

Ursula von der Leyen comunică mult mai politic decât predecesorii săi, mai degrabă tehnocrați. Această strategie i-ar putea face discursurile mai accesibile publicului larg.
Ursula von der Leyen comunică mult mai politic decât predecesorii săi, mai degrabă tehnocrați. Această strategie i-ar putea face discursurile mai accesibile publicului larg.

Acul din carul cu fân

O altă problemă care afectează îndeosebi comunicarea Comisiei Europene este volumul de informație pe care instituția o publică în fiecare zi. În efortul de a menține toate procedeele cât de transparente posibil, Comisia riscă să copleșească publicul cu intensitatea comunicării.

Comisia propune între 200 și 300 de noi legi în fiecare an, marea majoritate fiind aprobate. Pe tema acestora și nu numai, Comisia publică în ultimii ani între 50 și 150 de comunicate de presă pe lună.

Experta consultată de Europa Liberă consideră că este esențial ca instituțiile europene să-și păstreze transparența și să continue să comunice despre tot ce face. Aceasta punctează că nu fiecare cetățean trebuie să afle de fiecare inițiativă europeană, dar că totul ține de priorități.

„În comunicarea strategică, se aplică un principiu al priorităților. Trebuie să prioritizezi cea mai importantă informație și la ce public trebuie să ajungă. Comisia trebuie să pună informații pe site, în spațiul public, despre tot ceea ce face. De aici vine volumul foarte mare și este bine că o face. Fiindcă altfel nu am ști ce face Comisia și ar fi și mai multă neîncredere. Trebuie doar să dea cetățeanului uneltele să găsească informațiile necesare pe canalele sale”, a spus Oana Marinescu.

Presa și prezența pe rețelele sociale

Puțini oameni citesc direct comunicatele de presă ale Comisiei; în schimb, marea majoritate află despre noile inițiative europene din presa scrisă, cea online, sau de la televizor.

Precum a punctat și purtătorul de cuvânt al Comisiei, instituția se bazează pe jurnaliști pentru a-i „traduce” mesajele în limbaj accesibil oamenilor de rând și a transmite informația către publicul larg.

„Toată lumea are nevoie de presă”, menționează experta în comunicare strategică. Astfel, ea atrage atenția asupra faptului că studiul publicat recent despre comunicarea Comisiei include doar comunicatele de presă, ci nu și articolele de presă care rezultă în urma acestora sau propria comunicare a Comisiei pe rețelele sociale.

„Există forme de comunicare mai umane decât comunicatele de presă, care pot fi destul de rigide și de tehnice. Odată cu social media, Comisia și-a dezvoltat propriile canale de comunicare și atinge în mod direct cetățenii”, potrivit Oanei Marinescu.

Ce face Comisia Europeană?

Puterile executivului de la Bruxelles nu au fost întotdeauna atât de extinse cum sunt acum. Înaintea Tratatului de la Lisabona (semnat în 2007 și implementat în 2009), puterea executivă aparținea de fapt Consiliului, care reunește în cele două formații ale sale liderii guvernelor statelor membre și miniștrii europeni cu portofolii similare.

Acum, Comisia Europeană are puterea de inițiativă în UE, fiind singurii care pot propune legi la nivel european.

Instituția, la care fiecare stat membru își trimite reprezentanți tehnocrați, are un aparat complex prin care cercetează, scrie și evaluează politicile europene. La Comisie există și un grup mare de oameni care traduc aceste politici în fiecare limbă europeană.

Propunerile legislative ale Comisiei sunt dezbătute de către Parlamentul European și de către Consiliu. Ambele instituții trebuie să aprobe proiectele de lege pentru ca ele să fie implementate.

Cum și-a lărgit Uniunea Europeană portofoliul?

Nici Uniunea Europeană, în sine, nu pătrundea până de curând în atât de multe domenii din viața de zi cu zi. Cu fiecare nou tratat sau nouă extindere, statele membre au hotărât să schimbe structura autorităților europene și să le acorde mai multe puteri, pentru a putea coordona central mai multe aspecte.

Semnarea tratatului care a întocmit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, la 18 aprilie 1951.
Semnarea tratatului care a întocmit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, la 18 aprilie 1951.

În 1951, au fost fondate Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului și Euratom, cu scopul de a face națiunile vest-europene să colaboreze în industrie pentru a evita un nou război mondial. Primii membri au fost Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg.

În 1957, această comunitate a fost transformată în Comunitatea Economică Europeană (CEE), cu scopul de a promova integrarea economică a celor șase țări. Cu timpul, au început să se alăture și alte țări europene. Acestea și-au dorit să coopereze și mai îndeaproape, ceea ce a dus la semnarea Tratatului de la Maastricht care a schimbat CEE în Comunitatea Europeană.

În 1993, odată cu implementarea Tratatului de la Maastricht, s-a stabilit Comunitatea Europeană (care în acel moment includea 12 state), s-a construit piața unică și s-a creat moneda unică Euro. Atunci s-au stabilit câțiva piloni europeni, care defineau clar politicile de care se va ocupa CE și în ce mod o va face.

În 2009, prin Tratatul de la Lisabona Comunitatea Europeană a devenit Uniunea Europeană și a dobândit personalitate legală. Pilonii au devenit competențele care există și în ziua de astăzi.

Uniunea Europeană are competențe exclusive asupra chestiunilor precum uniunea vamală, concurența de pe piața unică, politica monetară a statelor euro și reprezintă împreună toate statele membre în acorduri internaționale. Deciziile din aceste domenii se iau la nivel centralizat și trebuie implementate de fiecare țară.

De domeniul statelor membre țin politicile de educație, industrie, cultură și turism. Aici UE poate sprijini, coordona sau suplimenta munca țărilor dar nu poate interveni direct.

În cazul competențelor partajate, precum politica internă și socială, agricultura, mediul, justiția și transportul, aici acționează atât fiecare stat în parte cât și Uniunea Europeană, de la caz la caz.

XS
SM
MD
LG