România a urcat în ultimul deceniu în topul celor mai importanți producători de miere de albine din Uniunea Europeană. Apicultorii români sunt în top alături de colegi din Spania și Ungaria. Cu toate acestea, o mare parte din miere este exportată vrac, pentru că în țară nu sunt destule unități de prelucrare. Mai departe, mierea românească este amestecată cu cea chinezească, după care uneori se întoarce, în borcane frumos colorate, pe rafturile magazinelor.

Mierea autohtonă a devenit în ultimii ani unul dintre produsele reprezentative ale României, țara fiind unul dintre liderii producției de miere din Uniunea Europeană.

România este, însă, o țara a paradoxurilor și în acest domeniu. Doar o mică parte din producțiile record ajung să fie vândute ca produse de calitate. În rest, apicultorii se chinuie s-o vândă ieftin, repede și la vrac, la intermediari care apoi o exportă. Motivul: în România nu prea sunt fabrici care prelucrează mierea de albine.

Un produs de top

În ciuda acestor piedici, România a intrat în topul celor mai importante 20 de state producătoare de miere începând cu anul 2011.

„Cu un an înainte, în 2010, s-au obținut cam 15.000 - 18.000 tone, apoi în 2011 am avut peste 21.000 de tone”, își amintește Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România.

El însuși este un producător de miere de albine. De atunci, România a fost chiar de două ori liderul UE în ceea ce privește producția anuală de miere de albine, în 2015 și 2018.

Specializarea apicultorilor români în deceniile de după Revoluție, dar și investițiile acestora în albine și stupi, a dus la saltul de producție. În plus, tot mai mulți au început să practice apicultura pastorală: să mute stupii pe parcursul unui an pentru ca albinele să aibă parte de polen tot mai mult.

„Camioanele cu stupi sunt mereu mutate lângă câmpurile cu flori, lângă livezi, luncile cu salcâmi. Apicultorii au înțeles că nu pot obține o producție mare și de calitate dacă țin stupii doar în curte sau lângă o livadă”, ne mai explică Ioan Fetea.

Așa s-a ajuns ca România să se bată anual cu Spania și Ungaria în topul producătorilor de miere din Uniunea Europeană, iar în clasamentul mondial să urce în Top 20.

China este principalul producător de miere al planetei, obținând anual în jur de 300.000 de tone, fiind urmată la distanță mare de Argentina, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ucraina (până la startul invaziei ruse), având fiecare producții în jur de 80.000 tone pe an.

În ultimul deceniu, România a a început să aibă producții anuale spre 30.000 de tone de miere, urcând pe podium.

Recordurile au fost atinse în 2015 și 2018 când s-a obținut chiar cea mai mare producție de miere la nivelul statelor membre în UE, cu o producție de 35.000 de tone în anii respectivi. La nivelul pieței comune se produce cam 250.000 de tone de miere de albine.

Și calitatea este de top

România se află pe locul doi în topul celor mai mari crescători de albine din UE, cu 2 milioane de stupi, peste 10% din numărul total.

Spania este pe primul loc, cu 2,5 milioane de stupi. La nivelul Uniunii Europene există 18,5 milioane de stupi.

Din totalul producției, jumătate este reprezentată de mierea polifloră, mierea de salcâm reprezintă 35%, iar cea de tei – 15%.

„Mierea românească este o miere de o calitate mare față de importul pe care-l aducem din China. Datorită zonei melifere pe care o avem, datorită pădurilor, care nu se stropesc”, explică Bogdan Șoian, un apicultor din Ardeal.

Anul 2022, explicat de un apicultor

Răzvan Coman, apicultor și el, spune că 2022 a fost un an relativ modest prin faptul că producția de miere obținută la nivelul țării a fost la jumătate față de anii anterior.

În schimb, cheltuielile generate de condițiile climatice, care au determinat mai multe hrăniri realizate de apicultori în stupină, au crescut.

„Culturile de rapiță s-au dezvoltat doar pe jumătatea suprafețelor din anii anteriori. După rapiță a avut loc înfloritul salcâmului. În primăvară a fost frig, au fost ploi, salcâmul a fost calamitat în procent de 60, apoi a venit această secetă cruntă, florile s-au ofilit. După salcâm ar fi trebuit să fie culesul la tei, dar, față de anii precedenți, a fost o lipsă totală a acestui cules”, ne povestește specialistul.

Dar generarea nectarului la această specie se manifestă doar în zone microclimatice distincte. Spre exemplu, dacă anul trecut acest lucru s-a întâmplat doar în Gorj, Vâlcea, anul acesta în aceleași regiuni producțiile de miere de salcâm nu au fost extraordinare. S-a obținut chiar foarte puțin aici, dar în restul teritoriului a fost mai bine”, povestește Răzvan Coman.

„Anul acesta, doar cei care au deplasat familia de albine au obținut producție”, mai adaugă apicultorul.

Cu toate că floarea-soarelui nu a avut o dezvoltare spectaculoasă din cauza secetei, în jumătatea lui iunie ploile deja încetaseră, iar produțiile de miere au fost bune.

„Floarea-soarelui, dintr-un milion și ceva de hectare, mai mult de jumătate a fost ofilită şi nu s-a putut valorifica. Au fost și zone geografice unde s-a putut recolta ceva miere, dar nu la nivelul producției normale, în condițiile în care floarea-soarelui dă 40-45% din producţia medie anuală. În plus, consumul de miere al românilor este redus”, este și bilanțul făcut de Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România.

Războiul din Ucraina a afectat și producția de miere

2022 este un an prost pentru producătorii autohtoni. S-a înregistrat o producție cu minimum 40% mai mică decât în anul precedent. Unii apicultori susțin că producția a fost chiar și cu 60% mai mică.

Trei au fost motivele care pot explică recolta slabă: războiul din Ucraina, criza economică și seceta. Urmarea: producția limitată a dus la prețuri mai mari.

Prețul mierii de albine este influenţat de conflictul din Ucraina, principalul producător din Europa. Apicultorii români spun că producția din ţara vecină a scăzut semnificativ de la declanșarea războiului.

În plus, valul de scumpiri din ultima perioadă a determinat majorarea preţului aplicat de cei care deţin stupi.

„Preţul a crescut, nu ştiu, să spunem efectiv de la un 25 lei per kilogram, vorbim la preţul cu amănuntul, preţ pe care îl practică apicultorul, producătorul până la un 30 de lei, poate, în unele cazuri, un pic mai mult per kilogram. E posibil ca procesatorii să nu aibă efectiv de unde acumula cantităţile necesare pentru care au şi ei contracte la rândul lor şi vor oferi producătorului român un preţ corect”, susține Ioan Bănuleț, un apicultor din Giurgiu.

Seceta a fost un alt factor care a afectat producția. Culturile de floarea soarelui, salcâmii și livezile au avut de suferit de pe urma lipsei precipitațiilor, ceea ce a făcut ca mai puține flori să ajungă să polenizeze. Apicultorii au sperat să fie ajutați de Ministerul Agriculturii, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

„Au fost alte sectoare agricole mai calamitate decât noi şi anul acesta nu vom primi ajutoare de minimis. Ceruserăm 40 de milioane de euro. Dacă se dădeau 10% erau 4 milioane de euro. Era bine şi 10%, având în vedere că, din iunie, noi le dăm siropuri şi turte albinelor, deci avem costuri", adăugă și Ioan Fetea.

Importuri masive

Acesta mai subliniază că anul prost va face ca importurile de miere să crească, inclusiv în România. Într-un an bun, jumătate din cantitatea consumată de UE, undeva la peste 500.000 de tone este importată din China și Ucraina.

Altfel spus: 250.000 de tone sunt importate din China de țările membre ale pieței comune europene. Războiul din statul vecin a făcut ca importurile să vină în proporție de 90% din China.

Chiar și în anii cu producții record pentru România, aproape jumătate din mierea comercializată în magazinele alimentare din marile orașe vin din import. Asta cu toate că am putea asigura consumul din producția proprie, spune Fetea.

De ce consumă românii atât de multă miere de import? Ne explică același Ioan Fetea.

Mierea scoasă din stupi nu poate fi vândută direct consumatorilor. Trebuie prelucrată. „Lipsa antreprenorilor care să prelucreze mierea albinelor îi obligă pe apicultori să își vândă mierea vrac. În schimb, noi cumpărăm marfă din China sau Ucraina, care are o calitate mult mai slabă”, ne spune acesta.

Circuitul mierii în economie

„Cea mai mare parte a mierii pleacă de la apicultori neprocesată, la un preț foarte mic. O exportă în Europa, din cauza faptului că nu avem procesatori de miere în România. Statul nu ajută cu chestia asta. De-aia se exportă mult vrac”, ne spune și apicultorul Bogdan Șoian

Exporturile de miere se ridică la 50% din producţia totală anuală de miere, de circa 30.000 de tone, conform datelor asociațiilor de specialitate. Mare parte din exporturile de peste 15.000 de tone ajung în Germania, în jur de 80%. Mierea românească mai este exportată și în Spania, țările nordice din Europa, dar și în Orientul Mijlociu.

În cifre, până în 2022, apicultorii români au vândut la export cu maximum 8 lei un kilogram de miere vrac. Pe rafturile a trei supermarketuri unde Europa Liberă a consultat oferta de miere nu se găsea un borcan de 200 de miligrame mai ieftin de 13 lei.

În plus, ne atrage atenția Ioan Fetea, comercianții nu au obligația să precizeze cât la sută din mierea din borcan este românească. Mai exact, deși pe mai toate borcanele scrie „Miere din România”, Ioan Fetea are îndoieli că aceste produse au o concentrație mare de miere autohtonă. Asta pentru că, în opinia apicultorului, culoarea produselor de la raft diferă prea mult față de tipurile de miere realizate în România.

Există și fenomenul potrivit căruia puținii procesatori autohtoni importă miere din China și Ucraina, o amesteca cu cea din România și o exportă în UE. Legea etichetării nu îi obligă să treacă și proporțiile, ci doar țara de origine.

„Există si partea necurată a sectorului apicol, care ține de acei samsari, care vin și merg pe la toți producătorii care au sau nu au acte. Important e să aibă miere și să fie disperați să vândă”, ne spune și Gabriel Postolache, președintele cooperativei Stupinele Bistriței.

Mihai, un apicultor, militează ca produsele românești să rămână în țară. ,„Succesul este să închizi lanțul: de la producător la consumator prin cea mai scurtă cale și neapărat să nu faci rabat de la calitate. Trebuie să mergi cu albina în zona montană. Albinele mele nu văd culturi agricole”, precizează Bogdan Șoian.

Pesticidele ucigașe de albine

Tot la începutul deceniului trecut, odată cu ascensiunea României printre liderii comunitari la producție de miere, Uniunea Europeană a restricționat, pentru prima dată, utilizarea semințelor atinse de insecticidele care distrug albinele.

Apoi, în 2018, Comisia Europeană a interzis total neonicotinoidele, sau neonicele, în după ce îngrijorările cu privire la impactul lor asupra albinelor au dus la restricții inițiale.

România, prin Ministerul Agriculturii, a ocolit în mod sistematic interdicția, recurgând la un mecanism de exonerare prevăzut în principala lege a UE privind pesticidele, conceput ca o măsură de ultimă instanță pentru a salva o recoltă aflată în pericol.

Mai exact, Ministerul Agriculturii susține că neonicele sunt singurele mijloace eficiente de a proteja culturile de infestările devastatoare de insecte. În schimb, asociațiile de apicultori spun că guvernul ignoră alternativele existente și acceptă toate cererile de derogare depuse de influente grupuri agricole și agrochimice.

Într-un raport din 2017, trei ONG-uri din UE și Romapis, federația română a asociațiilor de apicultori, au indicat România drept „campioana UE” a derogărilor în materie de neonice și au cerut Comisiei Europene să înceteze „inacțiunea deliberată” și să ridice problema „abuzurilor” Bucureștiului, așa cum prevede legislația UE.

Dar, după cinci ani, nu a fost luată nicio măsură semnificativă, deoarece, la nivelul UE, nimeni nu supraveghează cu adevărat.

Problema este departe de a fi prezentă numai în România. Aproape fiecare țară din UE folosește, în mod obișnuit, aceste așa-numite autorizații de urgență pentru a folosi pesticidele interzise care îi mențin producțiile specifice.

Scutirile continue ale Franței și Belgiei pentru utilizarea neonicelor contribuie la asigurarea poziției UE ca principal producător mondial de sfeclă de zahăr; Spania, campioana UE în pomicultură, le folosește pentru a permite fermierilor de culturi populare, cum ar fi pepenii sau căpșunile, să folosească 1,3-dicloropropen, un fungicid atât de toxic, încât nu a primit niciodată aprobarea UE; iar țări precum Danemarca acordă asemenea autorizații pentru pruducția de neonice atât pentru exportul în UE, cât și în afara UE, arată o analiză a publicației Politico.

Cu toate acestea, situația este deosebit de dăunătoare pentru apicultorii români, deoarece neonicele au fost folosite pentru a cultiva câmpuri întinse de floarea soarelui, porumb și rapiță, toate fiind considerate culturi foarte atractive pentru polenizatori.

Utilizarea semințelor interzise, susțin apicultorii, servește doar intereselor unui număr mic de cultivatori puternici și celor ale unui guvern care nu dorește să renunțe la poziția sa de mare exportator de cereale.

Constantin Dobrescu, vicepreședinte Romapis, a spus că folosirea continuă a neonicelor joacă „un rol major” în ratele „dezastruoase” de pierderi de colonii cu care se confruntă apicultorii în fiecare an.

Potrivit cifrelor COLOSS, un grup internațional de cercetare care monitorizează decesele albinelor, apicultorii din România și-au pierdut 32,5 la sută din coloniile lor în perioada de iarnă 2020-2021, o cifră despre care Dobrescu a spus că este printre cele mai mari din Europa.

Povestea unui apicultor

Mihai Grama este unul dintre cei mai cunoscuți apicultori din România în rândul comunității care practică această îndeletnicire. Mihai a copilărit la Orșova, locul unde alături de bunicul său, Dumitru Moldovan, a pătruns în minunata lume a apiculturii. Acum trăiește în Reghin, județul Mureș.

El a ajuns să producă miere din orice tip de floare care permite polenizarea. A făcut miere de răchită (salcie căprească), dar și miere de păpădie, miere de păducel, salcâm, zmeură, tei, mană de stejar pe care a făcut-o doar de câteva ori, mană de brad și mierea de iarbă neagră, care este un produs unicat în România.

Mihai Grama a copilărit la Orșova, locul unde alături de bunicul său, Dumitru Moldovan, a pătruns în minunata lume a apiculturii.

Însă produsul care a ajuns să fie identificat cu Mihai Grama este „mierea de iarbă neagră” așa cum a fost denumită de apicultor și de cei din domeniu.

Mierea de iarbă neagră (sau Negruș, așa cum este denumită iarba de culoare închisă care crește în anumite zone de la altitudini din Munții Apuseni) este o miere premium, rară, care se produce în cantități mici. Această miere nu este lichidă precum celelalte sortimente cunoscute, ci are o consistență gelatinoasă.

În momentul de față, Mihai Grama ne spune că are aproximativ 200 de familii de albine, pe care le duce în fiecare an în diferite zone de munte pentru a obține o miere de cea mai bună calitate, fără chimicale.

În ceea ce privesc recomandările terapeutice, mierea de iarbă neagră este indicată pentru afecțiunile sistemului nervos, anemie, afecțiunile rinichilor, reumatism, gută, împotriva infecțiilor intestinale, este puternic antiseptic al căilor urinare, are proprietăți antioxidante mult mai intense decât alte sortimente de miere.