Ultimele alegeri pentru conducerea Israelului au avut loc pe 1 noiembrie, însă rezultatul nu a fost unul ușor de pus în aplicare. Israelul s-a aflat în ultimii patru ani aproape tot timpul într-o criză politică.
Anterior alegerilor din noiembrie a mai avut loc o rundă electorală, în martie 2021. Deși ar fi trebuit să conducă țară timp de patru ani, guvernul care s-a format atunci a avut o susținere firavă în parlamentul israelian, fiind votat la limită.
Așa cum era previzibil, acea coaliție, condusă de Naftali Bennet, s-a destrămat în vară. Parlamentul a fost dizolvat în iunie 2022, fiind creat astfel un culoar pentru revenirea la puterea a lui Benjamin Netanyahu.
Acesta a mai condus Israelul în perioadele 1996-1999 și 2009-2021.
Cine va face parte din noul guvern
Partidul Likud al lui Netanyahu a preluat puterea alături de formațiuni de extremă dreapta precum Puterea Evreilor, Partidul Sionist Religios și partidul ultra-ortodox Shas.
Majoritatea reprezentată de noua alianță nu a ușurat însă misiunea lui Netanyahu, care a avut dificultăți să completeze cabinetul de miniștri.
Termenul pe care acesta îl avea la dispoziție pentru formarea noului guvern a fost extins de președinte cu zece zile, pentru a-i permite să finalizeze negocierile.
Pe 21 decembrie, cu doar 10 minute înainte ca timpul să se scurgă, Netanyahu a anunțat pe Twitter: „Am reușit” – făcând public faptul că a reușit să ajungă la o înțelegere cu privire la noua conducere a țării.
Revenirea la putere a lui Netanyahu reprezintă un record, acesta fiind prim-ministrul cu cele mai multe mandate din istoria țării, conducând Israelul mai bine de 15 ani.
Dar faptul că a avut nevoie de atât de mult timp ca să ajungă la un acord a stârnit îngrijorări în Israel.
Unii consideră că Netanyahu nu deține îndeajuns de multă putere în față partidelor aliate din Coaliție și că, din această cauză, ar fi acceptat și va continua să accepte compromisuri mult prea mari.
Iar politicienii din opoziție și Avocatul Poporului au declarat că noul guvern ar putea să reprezinte o amenințare la adresa democrației israeliene, referindu-se la numele controversate de pe lista noilor miniștri.
Itamar Ben-Gvir, liderul partidului Puterea Evreiască, de exemplu, va prelua funcția de ministru al securității naționale, cu puteri asupra poliției atât pe teritoriul israelian, cât și pe teritoriul Cisiordaniei.
Cisiordania este teritoriul de pe malul drept al râului Iordan, fiind în mare parte sub conducerea Autorității Naționale Palestiniene.
Acesta a fost ocupat pentru prima dată de Israel în timpul războiului din 1967. Ocupația continuă până în ziua de azi și a cauzat numeroase dispute și neînțelegeri atât la nivel local, cât și la nivel internațional.
O soluție cu privire la statutul Cisiordaniei este esențială în rezolvarea conflictului dintre Israel și Palestina, iar ocupația israeliană a fost de multe ori descrisă ca o încălcare a normelor internaționale.
Bezalel Smotrich, liderul Partidului Religios Sionist, va prelua rolul de ministru al finanțelor pentru primii doi ani de mandat, în timp de Aryeh Deri, liderul Shas, va deveni ministru de interne în acest timp. După doi ani, cei doi vor face schimb de roluri.
Smotrich va ocupa, de asemenea, un post în Ministerul Apărării, unde parlamentul i-a permis să exercite control asupra politicilor din Cisiordania, inclusiv cu privire la așezările israeliene din teritoriul respectiv.
Înainte ca noua coaliție să preia conducerea, legislatura a trebuit să aprobe noi legi care să permită oamenilor desemnați de Netanyahu la conducerea țării să își preia posturile.
Schimbări legislative
Noile amendamente au fost și promulgate. În acest fel, Aryeh Deri poate să devină ministru în ciuda unei condamnări penale pentru fraudă fiscală, iar Bezalel Smotrich își poate prelua postul ministerial deși a fost acuzat de participare la un complot terorist împotriva populației arabe.
Chiar și Netanyahu este în prezent acuzat într-un proces penal de luare de mită și de fraudă, deși acest lucru nu îl impiedică să-și preia funcția de prim-ministru.
Atât Smotrich, cât și Ben-Gvir trăiesc în așezările israeliene din Cisiordania, construirea acestora de către statul israelian fiind considerată o încălcare a dreptului internațional.
Smotrich a fost arestat în 2005 când participa la protestele împotriva deciziei Israelului de a desființa 21 de așezări din Fâșia Gaza, iar în 2006 a organizat proteste împotriva paradei LGBTQ din Israel. Acesta s-a declarat un „mândru homofob”.
Ben-Gvir a fost condamnat în trecut pentru incitare la ură și la terorism, printre altele cerând expulzarea cetățenilor arabi din Israel.
O astfel de coaliție i-a făcut pe mulți să se teamă că viitorul Israelului va însemna o escaladare a conflictului cu Palestina, va duce la o politică dură față de cetățenii non-israelieni, implementarea unei politici religioase stricte și la o limitare a drepturilor și libertăților cetățenești ale comunității LGBTQ.
Însă Netanyahu declară că „va ține volanul ferm”, încercând astfel să amelioreze tensiunile. „Nu voi lăsa pe nimeni să facă ceva comunității LGBT sau să le refuze cetățenilor noștri arabi drepturile...pur și simplu nu se va întâmpla”.
Noul plan de guvernare
Este greu de descifrat cum va arăta viitorul Israelului și cel al Palestinei, dar Netanyahu a făcut clar un lucru: guvernul său va încuraja dezvoltarea și popularea tuturor părților „pământului Israelului”, în special în Cisiordania, așa cum afirmă un comunicat Likud.
Comunicatul mai arată că situația actuală cu privire la chestiunile de religie și de stat va fi menținută, inclusiv cu privire la locurile sfinte, precum Orașul Vechi.
Orașul Vechi din Ierusalim este considerat un oraș sfânt pentru religia iudaică, cea creștină și cea islamică. Acesta este împărțit în patru părți: Cartierul Armean, Cartierul Creștin, Cartierul Evreiesc și Cartierul Musulman.
Ierusalimul a fost un centru al conflictelor pe tot parcursul istoriilor Israelului și Palestinei: a fost cucerit de Regele David, descris de Tora (textele religioase evreiești) drept al doilea rege al Israelului, apoi de babilonieni și de romani, de creștini și de musulmani, de otomani, iar în final, de britanici înainte de 1945.
După cel de-al Doilea Război Mondial (1939-1945), Ierusalimul a fost prevăzut drept un oraș separat, internațional, conform unui plan de partiție realizat de Națiunile Unite în 1947. Dar, în urma războiului dintre arabi și israelieni din 1948, orașul a fost împărțit: Israelul a preluat conducerea asupra părții vestice a Ierusalimului, în timp ce Iordania a preluat controlul asupra părții estice, care conține Orașul Vechi și cele patru cartiere.
Israelul a ocupat Ierusalimul de Est în timpul Războiului de Șase Zile din 1967 și l-a anexat în mod oficial în 1980, ajungând astfel să conducă întregul oraș, în ciuda criticilor la nivel internațional.
Totuși, în 1994, Iordania și Israelul au semnat un acord de pace. Astfel, Israelul recunoștea rolul special pe care îl joacă Iordania cu privire la locurile sfinte și promitea să respecte rolul acesteia cu privire la locurile musulmane sfinte din oraș.
Familia regală a Iordaniei este considerată încă din 1924 ca fiind custode al locurilor sfinte musulmane și creștine din Ierusalim. Aceasta joacă un rol important în încercarea de menținere a păcii și a echilibrului între diferitele grupuri etnice și religioase care frecventează locurile respective.
Regele Abullah al II-lea al Iordaniei a declarat că există îngrijorări în țara sa cu privire la încercări din partea israelienilor de a-i altera poziția de custode, avertizând că aceasta este o „linie roșie” care nu trebuie încălcată. „Daca unii oameni vor să intre în conflict cu noi, suntem pregătiți”, declara acesta CNN-ului.
Prezentându-se de-a lungul timpului drept un adept al religiei musulmane moderate și un protector al comunității creștine din Ierusalim și din Orientul Mijlociu, regele s-a declarat îngrijorat că poate avea loc o răscoală pe viitor, care ar însemna o situație din care nici israelienii, nici palestinienii nu au de câștigat.
