Linkuri accesibilitate

Doctoriță din Craiova, judecată pentru eliberarea a aproape 1000 de certificate COVID false 


Imagine generică cu procesul de vaccinare din perioada pandemiei de Covid. 
Imagine generică cu procesul de vaccinare din perioada pandemiei de Covid. 

Procurorii anticorupție au trimis-o în judecată luni pe doctorița Ecaterina Venera Vatan din Craiova. Ea este acuzată că a luat bani pentru eliberarea de certificate de vaccinare COVID. 

Procurorii susțin că, în doar trei luni, în perioada octombrie 2021-ianuarie 2022, medicul de familie Ecaterina Vatan, autorizată să vaccineze împotriva COVID, ar fi pretins și primit mai multe sume de bani, de la un număr de 926 persoane cărora le-a facilitat obținerea adeverințelor de vaccinare, fără ca acestea să se fi vaccinat efectiv.

Pentru fiecare certificat pe care așa-zișii beneficiari l-au primit, doctorița solicita 200 de lei prin intermediul a doi intermediari care sunt și ei cercetați în acest dosar. Suma totală care ar fi ajuns la cadrul medical se ridică la 185.200 lei. Femeii i-ar fi revenit și sarcina de înscrierea a persoanelor respective în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și la eliberarea adeverințelor care atestau în mod fals că acestea erau vaccinate.

Procurorii spun că, pe lângă banii primiți drept mită, Vatan Venera Ecaterina ar fi solicitat și obținut de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, contravaloarea „administrării” vaccinului în cazul celor 926 persoane - suma totală de 37.720 lei.

Anchetatorii au mai stabilit și că Vatan Venera Ecaterina după ce ar fi intrat în posesia carnetelor cu tichete de masă ar fi dat, în mod nelegal, unuia dintre intermediari un număr de 190 carnete cu câte 5 tichete de masă die are, în valoare totală de 19 mii de lei pentru a dispune de ele în interes personal.

Vaccinarea falsă sau vaccinarea la chiuvetă a fost un fenomen întâlnit frecvent în primele luni de la implicarea medicilor de familie în procesul de imunizare împotriva COVID. Doar DNA a încheiat zeci de înțelegeri de recunoaștere a vinovăției în ultimul an în privința unor medicii din toate colțurile României.

  • 16x9 Image

    Oana Despa

    A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 - România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

XS
SM
MD
LG