Președintele Uniunii Salvați România devoalează mecanismele care blochează reforma pensiilor speciale, de care depinde tranșa a treia din PNRR, într-un interviu one2one, pentru Europa Liberă.
Cătălin Drulă: Cazul premierului Ciucă. Acesta, pe lângă salariul pe care îl primește ca prim-ministru, are și pensie specială de 18 mii de lei, pe lună. Militarii, în general, nu câștigă aceste sume. E vorba de cei care și-au dat, cu sporuri nesimțite, cu anumite manevre care se fac înainte de pensionare, în care se îngrașă acolo ultimele șase luni ca să primească în plus.
Europa Liberă: Ce a îngrășat domnul Ciucă?
Cătălin Drulă: Pensia pe care o primește!”
Liderul USR îl acuză și pe președintele PSD, șef al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, de faptul că ar bloca legea prin care sunt desființate pensiile speciale ale parlamentarilor.
„Mai sunt și pensiile speciale ale parlamentarilor. USR are proiect de desființare, iar domnul Ciolacu îl ține în sertar, în sertarul Biroului Permanent. Nu a fost nici măcar trimis la comisii de pesteun an”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă, la Europa Liberă.
Acesta a mai dat un exemplu despre cum foștii parlamentari care își pierduseră dreptul la pensie specială dau statul în judecată și primesc despăgubiri consistente.
„Domnul Gabriel Oprea, de exemplu, ca să punem o față pe aceste sume, a câștigat recent împotriva Parlamentului și i se va da pensia specială pe ultimii doi ani de zile, 250 de mii de lei, peste pensia dumnealui.”
Liderul Uniunii Salvați România propune o rezolvare radicală.
„Soluția pe care USR o are este o contribuție pe întreaga carieră.”.
În interviul one2one de la Europa Liberă, liderul USR spune că Puterea trebuie să-și asume chiar și plecarea din sistemele publice a celor care nu vor să piardă privilegiul de a ieși la pensie mai devreme decât alți bugetari și cu pensii de aproape 2,5 mai mari decât media celorlalți foști angajați la Stat.
În privința disputei legate de Canalul Bâstroe, Cătălin Drulă îi acuză pe politicienii români că au reacționat precipitat.
„Să nu avem politicieni care reacționează cum sare capul de la o sticlă de cola agitată.”
În altă ordine de idei, Cătălin Drulă spune că Ucraina trebuie ajutată cu tot ceea ce are nevoie, iar disputele trebuie discutate după ce va fi pace.
Interviul integral one2one, cu președintele USR, Cătălin Drulă, va fi difuzat, joi, 16 martie, la ora 8.