Reprezentanții Autorității de Supraveghere Fiscală (ASF) au declarat luni, în Parlament, că soluția pentru ca polițele auto să nu se scumpească în perioada următoare este plafonarea prețului, timp de șase luni, la nivelul celor din martie 2022. Între timp, reprezentanții Euroins au anunțat că vor da în judecată statul român.
Membrii ASF au confirmat că au trimis la Ministerul Finanțelor un proiect de Hotărâre de Guvern care să prevadă acest lucru. Asta va însemna, spun ei, ca prețurile RCA să se ieftinească cu 30% față de cele actuale.
Declarațiile membrilor ASF au fost făcute în audierile de la Senat, pe fondul anunțului din 17 martie că ASF a retras autorizația de funcționare și va cere falimentul Euroins.
Tot luni, reprezentanții Euroins au precizat că vor contesta în instanță cererea de intrare a faliment cerută de ASF.
Parlamentarii prezenți la audieri au întrebat reprezentanții ASF cum s-a ajuns ca Euroins să poată vinde asigurări pe piață în condițiile în care se știa că are probleme.
Reprezentanții ASF au dat vina pe colaborarea foarte proastă pe care au avut-o cu Euroins și pe procedurile legale care trebuie respectate.
Președintele ASF, Nicu Marcu, a declarat că legea actuală nu le-ar fi permis acțiuni mai eficiente decât cele pe care le-au luat deja.
„De fiecare dată, toate elementele găsite care probau sau dădeau indicii de infracțiuni au fost trimise la parchet”, a spus în comisie Nicu Marcu.
El a adăugat că „s-a ajuns aici din cauza că aceste companii [n.r. Euroins, City Insurance] au fraudat. Utilitatea ASF este că le-a depistat, altfel nu am fi ajuns aici. Aceste companii stăteau cu dosare sub masă pe care nu le înregistrau. Aceste companii nu și-au înregistrat dosarele din instanță pe care le aveau în contabilitate și a trebuit să investigăm toate aceste lucruri.”
Vicepreședintele ASF, Cristian Roșu, a declarat că în cazul Euroins vor fi aproximativ 140 de mii de dosare de daună RCA în valoare de 250 de milioane de euro care vor trebui plătite de la FGA (Fondul de Garantare a Asiguraților).
Vicepreședintele ASF, Cristian Roșu, a spus în comisie că în cazul City Insurance s-au plătit 80.000 de cereri de plată. În total sunt 240.000 de cereri de plată la City, din care aproximativ 70-80.000 sunt cereri de restituire a primei, și dosare de daună sunt 170-180 de mii. Restituirea lor se va face în aproximativ 2 ani.”
Opoziția cere revocarea conducerii ASF
Audierile de la Senat au loc după ce USR a cerut vineri revocarea din funcție a conducerii ASF pe motiv că a gestionat defectuos problemele Euroins. Sub actuala conducere ASF, piața asigurărilor a fost zguduită de falimentul unui jucător important, City Insurance și intrarea în insolvență a Euroins Romania.
USR a depus vineri o solicitare oficială la Parlament pentru revocarea din funcție a actualei conduceri a ASF, care „a privit pasivă cum milioane de români au fost păgubiți de companiile de asigurări”. Președintele USR, Cătălin Drulă acuză conducerea Autorității că a permis ca milioane de români să fie păgubiți de companiile de asigurări:
De cealaltă parte, președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că solicitarea USR este un demers populist al opoziției: „Românii, în acest moment, chiar dacă e nevoie de niște delimitări, nu așteaptă ca prima reacție să fie demiterea. Sunt ferm convins că Parlamentul va lua deciziile corecte în perioada următoare”.
Audierea conducerii ASF vine după ce vineri Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis insolvența Euroins și a anunțat că va cere falimentul firmei de asigurări. În replică, reprezentanții Euroins România au anunțat că vor contesta decizia ASF.
Peste 2,5 milioane de români au polițe RCA și aproximativ 125 de mii au polițe de asigurare obligatorie pentru locuințe la Euroins.
În cazul falimentului City Insurance, peste 1,4 milioane de români au fost afectați.
Acționarii companiei cu capital majoritar bulgăresc Euroins au anunțat luni într-o conferință de presă la București că vor contesta în instanță decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere a licenței de funcționare pentru compania de asigurări.