Noul proiect, depus săptămâna aceasta în Parlament, vine după ce în martie a fost promulgată o lege care mărește pedepsele pentru operațiuni care implică droguri, de la cultivare până la vânzare sau deținere. Pentru drogurile de risc, pedeapsa este acum închisoarea între 3 și 10 ani. Pentru cele de mare risc, pedeapsa este închisoarea între 5 și 15 ani.
Proiectul legislativ depus pe 8 mai în Parlament propune îmblânzirea legii doar pentru consumatorii de canabis care sunt prinși cu maximum trei grame. Inițiatorii legii vor înlocuirea pedepsei penale cu amenzi de până la 3000 de lei, bani care să se ducă în programe de prevenire și asistență a consumatorilor de droguri.
În contextul în care există numeroase studii, recomandări oficiale la nivel internațional și argumente ale specialiștilor în adicții pentru a vedea dependența ca pe o problemă de sănătate mintală și nu ca pe o infracțiune, Europa Liberă a discutat cu un fost consumator care astăzi îi ajută pe alții să se vindece de adicție.
Ce poate fi de ajutor pentru un dependent de droguri
Alex* este unul din facilitatorii grupului Narcoticii Anonimi (NA) de la Cluj și a povestit cum a fost pentru el drumul de la consumul recreativ la dependență și apoi la recuperare.
Europa Liberă: Care sunt metodele despre care știți că funcționează cel mai bine pentru a nu ajunge la dependență de substanțe interzise?
Alex*: În cazul meu, una a fost sportul. Faptul că aveam activități și mai mereu aveam ceva de făcut, asta cumva m-a protejat, mai ales în primele faze ale consumului meu, dar treptat aceste activități au dispărut din cauza consumului.
Europa Liberă: Și din experiențele altor participanți la grupul de suport, știți să-i fi ajutat altfel de metode?
Alex*: Psihologul este una dintre metode. Am fost și eu la diferiți psihologi care ba au trecut și ei prin asta, ba aveau studii în domeniu. Însă n-a fost suficient. Informarea în școli - și de asta am avut parte, dar aia nu prea a funcționat. Altfel nu aveam discuția asta acum cu dumneavoastră.
Europa Liberă: Și oare de ce nu a funcționat informarea în școală? De ce nu a ajuns la dumneavoastră, astfel încât să vă convingă că nu e bine să consumați droguri?
Alex*: Noi, dependenții, negăm de multe ori că avem nevoie de ajutor. Iar în cazul meu, prevenția a apărut în școală fix la începutul consumului meu, iar bineînțeles că atunci încă era totul foarte fain și na, nu credeam că o să fie probleme pe atunci. Deși cei care au venit să ne vorbească în școală au adus și un invitat care a povestit despre consumul lui, circumstanțele și consecințele.
Cum ajungi de la curiozitate la dependență
Europa Liberă: Din ce știți, din ce ați trăit, care sunt motivele pentru care cineva trece de la consum recreativ la dependență?
Alex*: Eu cred că în mod sigur nu este niciodată un singur factor, de fiecare dată sunt mai mulți. Când consumam, ziceam mereu că o fac pentru că părinții mei au divorțat. Apoi am dat vina și pe anturaj, că am ajuns într-un grup în care consumul era predominant, adică oamenii au început să consume și așa am început și eu.
În anturajele astea i-am cunoscut și pe alții ai căror părinții au divorțat sau se despărțiseră de prietenele lor; dar erau în anturajul ăla și unii care consumau și cu toate astea nu au devenit dependenți de droguri și nu a fost nevoie de eforturi pentru a scăpa de ele.
Însă în cazul meu sigur a fost ceva marcant divorțul părinților, da; dar nu simt că este singura cauză. Aveam colegi de clasă în aceeași situație, dar ei nu s-au apucat să consume droguri ca să facă față sentimentelor.
Ulterior, a fost și mai greu să le fac față. Cred că traumele încep să fie mai puternic resimțite atunci când începi să consumi, pentru că atunci și contextul emoțional te ajută să retrăiești acele clipe și să fii mai mult în trecut.
Eu, ca dependent, admit că uneori îmi place să mă rănesc singur. Și chiar când în perioada în care consumam, atunci m-am și rănit. Acum nu mă mai rănesc fizic, dar încă mă rănesc - prin victimizare, de exemplu.
Care este calea de a scăpa de dependență
Europa Liberă: De ce credeți că are mare nevoie cineva ca să reușească să iasă din dependență?
Alex*: Sincer, eu am încercat de foarte multe ori singur. Atunci când consumam și o făceam lată de tot, de fiecare dată promiteam că n-o să mai consum și că o să mă schimb. Atunci când spuneam lucruri de genul ăsta, eu le credeam 100%, dar peste vreo săptămână, două, nu mai erau așa de valabile.
Cu greu am înțeles că am o minte obsesivă - bine, asta am înțeles când am început să caut serios ajutor pentru problema mea. Am o minte care se gândește obsesiv la droguri și am un corp care, odată ce încep să consum, nu se mai poate opri din a consuma. Asta nu înțelegeam la început. De asta nu am înțeles și de ce, singur, nu am putut de atât de multe ori să stau departe, doar prin puterile mele.
Mi-am propus de foarte multe ori singur să nu mai consum, dar nu știam cum să stau fără. Știam cum să mă las pentru anumite perioade, dar de tot nu știam, nu știam cum să am o viață normală, ca alții din jurul meu.
Și asta mă făcea să fiu din ce în ce mai lipsit de speranță, că lucrurile se înrăutățeau cu timpul. Eu sufeream din ce în ce mai mult, la fel și cei dragi.
Europa Liberă: Și când a început perioada de recuperare în care n-ați mai dat înapoi?
Alex*: Am avut mai multe tentative de a mă lăsa. Până să devin curat, a trebuit să încerc multe soluții, care nu erau chiar 100% soluții. Nu mai consumam ca înainte de ele, dar nu stopa consumul permanent. Am încercat terapie individuală, sport de performanță sau internări la psihiatrie, unde am primit tratament cu medicamente.
Singurul lucru care mai rămăsese de încercat era să mă internez la recuperare, unde să stau câteva luni sau chiar un an. Și dacă o să stau acolo - ăsta era gândul meu și al părinților mei - o să mă repare și o să îmi treacă pofta și nu o să mai consum. Asta era presupunerea.
Și m-am dus la un centru de recuperare. Sunt foarte recunoscător că nu m-am dus la un centru religios - poate la alții funcționează asta, nu zic nu. Sau la un centru unde se bagă multă muncă.
Centrul ăsta la care am ajuns se baza pe grupuri de suport, grupuri terapeutice în care, de vreo trei-patru ori pe zi, stăteam și povesteam. De exemplu, când ne trezeam, vorbeam timp de câteva zeci de minute. Era pus accentul pe ventilat - se zicea că dacă ne-am îmbolnăvit prin gură, trebuie să ne facem bine tot prin gură.
Centrul ăsta nu era în România, era în altă țară unde m-au luat așa, fără acte în țara respectivă. Trebuia să fiu asigurat de către sistemul lor de sănătate, deci au acceptat să mă ia fără acte.
Acolo veneau cei de la Narcotici Anonimi și, o dată pe lună, țineau o ședință în care ne informau despre cum a arătat viața lor, ce au făcut, cum au ajuns la grupul de suport NA și cum arată viața lor acum și ce fac în continuare pentru asta.
Iar de fiecare dată când ei veneau, recăpătam o speranță enormă, pe care înainte nu o găseam altundeva. Ei erau singurii oameni pe care puteam să îi și atingem fizic. În rest, nu aveam voie să ne atingem fizic în centru - adică să-i îmbrățișăm, despre asta vorbesc.
Așa am aflat de grupurile de suport. După ce am ieșit din centru, am venit înapoi în țară. Am găsit și aici grup de suport, însă nu am simțit că era ca acolo. N-am reușit din prima să mă las, dar tot veneam la întâlniri și în final am reușit.
Ce ar trebui să facă România pentru consumatorii de droguri
Europa Liberă: Și astăzi coordonați acest grup de la Cluj. De când există grupul?
Alex*: Nu sunt singurul, toți contribuim la buna funcționare a întâlnirii. Sunt mai mulți responsabili. Din 2016 există grupul ăsta.
Europa Liberă: De ce fel de servicii credeți că e nevoie în România și nu există - sau există prea puține, pentru vindecare de dependență?
Alex*: În acel centrul rezidențial în care am stat patru luni, beneficiarii erau acolo fără niciun cost din partea lor, dacă erau asigurați în sistemul ăla de sănătate. Deci erau ținuți în evidență ca bolnavi.
Pe mine m-ar fi ajutat foarte mult dacă în România ar fi fost un centru similar. Majoritatea centrelor din România sunt private, nu se poate intra fără bani ca dependent. Se poate intra însă la psihiatrie. Pentru mine, chestia asta este foarte frustrantă.
În România, soluția care se încearcă cel mai des este să îi bage la psihiatrie la secția închisă pe dependenți și să îi trateze cu medicamente, ceea ce - din punctul meu de vedere - doar agravează problema.
Apoi - nu doar banii ceruți în clinici sunt problema - centrele de care știu eu, majoritatea sunt pe bază religioasă, iar în celelalte se dau pastile. În centrul ăsta unde am fost eu nu erau terapeuți.
Oamenii care erau acolo ca personal erau și ei dependenți în recuperare - care în viața lor privată mergeau la întâlniri și la grupul de suport. Erau dependenți de droguri sau alcoolici în recuperare. De exemplu, șeful echipei era abstinent de 20 de ani de la alcool și continua să meargă ca beneficiar la grupurile de suport.
Cât de mult ajută sau încurcă legile
Europa Liberă: Cunoașteți pe cineva oarecare să se fi lăsat de consum de teama legii?
Alex*: Sincer, nu. Nu cunosc niciun dependent care să se fi lăsat de consum de frica legii.
Europa Liberă: Îmi permit să vă întreb - dar puteți să nu răspundeți. Dumneavoastră de ce ați fost dependent?
Alex*: De obicei, la întâlniri nu prea punem accent pe cine, ce a consumat, pentru că există riscul ca un dependent să ridice diferențe față de alți dependenți, că el consumă mai puțin și la el nu e chiar așa grav. Și lucrurile astea pot să inducă în eroare și iese și consumă din nou.
Eu personal am consumat etnobotanice - le fumam și am prizat de vreo două ori, tot etnobotanice. Și am mai fumat iarbă. Mai grav era fumatul de legale, etnobotanice. Asta și pentru că era foarte accesibil. M-am apucat în clasa a IX-a.
Primul an de facultate l-am înghețat și m-am dus la recuperare, apoi am revenit în România, am mai consumat vreo șase luni și de atunci sunt curat.
